Marșul profesorilor spre înghețarea anului școlar

„Educația, pașaport pentru Europa“, „Vrem școli depolitizate“, „Noi gândim și muncim, voi nu votați, dar furați“, „Deșteaptă-te, Iohannis, din somnul cel de moarte“, „Nota patru la purtare pentru proasta guvernare“: acestea au fost câteva dintre motto-urile protestului cadrelor didactice de la București. 

În a șaptea zi de grevă generală, mitingul de marți al profesorilor din învățământul preuniversitar, al învățătorilor și educatorilor împreună cu personalul auxiliar din școli și licee a adunat în Piața Victoriei din București peste 10.000 de protestatari veniți din toată țara. În același timp, manifestații de amploare s-au desfășurat și în marile orașe.

În timpul mitingului, liderii celor trei federații din învățământ au purtat negocieri cu premierul Nicolae Ciucă în urma cărora putem spune „nimic nou pe frontul de la Palatul Victoria.“ După ieșirea de la negocieri, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) Simion Hăncescu a declarat jurnaliștilor că premierul Ciucă a promis emiterea de către executiv a unui memorandum privind grila de salarizare a cadrelor didactice din sistemul de învățământ preuniversitar, dar că oferta a fost refuzată, întrucât  „oamenii vor alt act normativ în ordonanță de urgență, pentru că altfel nu au încredere“.

Guvernul și greviștii, între legislația strâmbă și morala șchioapă

Cine are de fapt dreptate, Guvernul sau protestatarii?, e întrebarea în jurul căreia cea mai mare parte a presei brodează un întreg păienjeniș al părerilor încă de la începutul grevei generale din învățământ. Eu cred că întrebarea corectă trebuie pusă altfel, anume cine și în baza cărui comandament, dacă nu legal, cel puțin moral e îndreptățit să joace așa cum joacă de opt zile, Guvernul sau profesorii aflați în grevă generală în prag de încheiere a anului școlar, în situația în care clasele a VIII-a și a XII-a riscă să nu poată susține evaluarea națională, respectiv bacalaureatul? Altfel spus, Ciucă și ministrul educației Ligia Deca sau liderii federațiilor sindicale din învățământ Simion Hăncescu, Marius Nistor și Anton Hadăr, cel din urmă posesorul unei averi uriașe, potrivit ultimei declarații de avere și interese a celui care este președintele Federației Naționale Sindicale Alma Mater, reprezentanta sindicatelor din învățământul universitar?

Nici ceilalți doi lideri federativ-sindicali nu stau prea rău la capitolul finanțe, fiecare câștigând lunar de patru ori salariul brut al unui profesor debutant, inclusiv de la Liceul Nicolae Iorga din București, unde nu au călcat niciodată într-o sală de clasă și nu au văzut la față nici urmă de elev de liceu.

Încolțit de presă, Marius Nistor a dat un răspuns halucinant, citat de Newsweek România: „Salariul nu este condiționat de prezența la ore deoarece, prin degrevare, mi-am asumat să particip la procesul de monitorizare a sistemului de învăţământ și să reprezint membrii de sindicat în relația cu terții.“ 

Potrivit aceleiași surse, „sute de sindicaliști din educație sunt plătiți ca profesori, deși ei nu trec niciodată pe la școală. Acest privilegiu imoral este acordat de Ministerul Educației împotriva căruia sindicaliștii ar trebui să lupte“.

Răspunsul la întrebarea pe care am formulat-o mai sus e că, din punct de vedere moral, Guvernul joacă și acum la două capete, așa cum a făcut-o de la începutul grevei. Din punct de vedere legal, e acoperit de legislația șchioapă care guvernează Educația. De partea cealaltă, moralmente profesorii au ales momentul cel mai nepotrivit pentru a-și cere drepturile, în pofida milioanelor de elevi și părinți care plătesc acum nota de plată a unui sistem de învățământ la limita de avarie. Din punct de vedere legal, profesorii sunt acoperiți și ei în virtutea normelor legislative privind formele de protest ale salariaților în relația cu Guvernul și patronatele.

Ministrul Educației Ligia Deca face vocalize pe simfonia solidarității de breaslă cu greviștii

În școli, licee și grădinițe e un haos total, cauzat deopotrivă de directori, dar și de profesori. Elevii nu știu de pe o zi pe alta ce ore se fac la școală, la ce discipline să fie prezenți, iar părinții nu mai au nici un control asupra copiilor în ceea ce privește cursurile din ziua respectivă. Elevii, cu precădere liceenii, pleacă în fiecare dimineață la școală, cel puțin așa știu părinții, și se întorc atunci când vor, motivând acasă că s-au ținut puține ore, dar cu pauze în care profesorii nu au fost la clasă.

Ministrul Educației Ligia Deca aruncă nonșalant buzduganul lacrimogen al solidarității cu profesorii în perimetrul bulversat al opiniei publice: „Mesajul meu pentru cadrele didactice este că îi respectăm, suntem alături de ei. Ne dorim ca ei să aibă sprijinul financiar pentru a-şi desfăşura meseria, aşa cum vocaţia le-o cere (...).“

Dar în fața situației în care greva generală din învățământ nu se va încheia în următoarele zile, Ligia Deca e categorică: „Niciun elev nu va rămâne cu situaţia şcolară neîncheiată, nici un elev care se află în clasa a VIII-a sau a XII-a nu va rămâne fără posibilitatea de a susţine examenul, fie Evaluarea Naţională fie examenul de Bacalaureat“.

Un prieten care predă la un liceu din București Literatura română, după ce a lucrat 25 de ani în presa liberă, inclusiv la două posturi de radio străine, mi-a spus: „În pofida colegilor de cancelarie, care nu mă privesc cu ochi buni, eu merg la școală normal, îmi țin toate orele, intru la clasă cu catalogul și pun absențe celor care nu sunt prezenți la clasă (…). Eu nu sunt împotriva grevei, chiar dacă nu particip la protest și am un salariu de debutant, dar greva nu poate rezolva marile probleme din învățământ.“

Cotroceniul e optimist în ceea ce privește „încheierea unui acord politic“ pentru încetarea grevei

Dimensiunile grevei generale a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar și a personalului auxiliar nu sunt privite și analizate la modul serios nici de Guvern, nici de Parlament, nici de președintele Iohannis, care a transmis ieri, după consultarea cu liderii sindicali în timpul mitingului de la Cotroceni al celor peste 10.000 de protestatari că garantează încheierea unui acord politic privind salariile.

Din comunicatul Președinției: „Președintele României le-a transmis liderilor sindicali că doar prin dialog, printr-o abordare constructivă și deschisă vor putea fi identificate soluții rezonabile care să satisfacă atât doleanțele profesorilor, cât și nevoile și aspirațiile elevilor și ale părinților“: Cam de lemn limbajul profesorului sibian de fizică, asumat, și nu de ieri de azi, de președintele țării.

O socoteală simplă ne arată că implicațiile grevei privesc, pe lângă cele 250.000 de cadre didactice din învățământul preuniversitar și  salariați din personalul auxiliar, aproape 3 milioane de elevi, 4-5 milioane de părinți (o mare parte din familii au mai mulți copii la școală) și cam tot pe-atâția bunici. Așadar, peste jumătate din populația României este afectată de greva generală din învățământ, potrivit acestei socoteli de clasa a doua, dar firește că cel mai mult au de suferit copiii.

„Dreptate, ochii plânși cer să te vadă!“

Un lucru elementar nu e avut în vedere și mediatizat nici de generalul Nicolae Ciucă, nici de președintele Iohannis, nici de profesorii care se află azi în a opta zi de grevă generală și nici de liderii de sindicat.

Cerințele cadrelor didactice de majorare a salariilor cu 25% s-au lovit de fiecare dată de argumentul premierului N. Ciucă, al viitorului locatar numărul unu la Palatul Victoria M. Ciolacu, al ministrului Educației L. Deca și al președintelui K.W. Iohannis: Nu pot fi majorate salariile dascălilor decât după votarea unei noi legi a salarizării unitare a personalului plătit din fonduri publice. Când va intra în dezbaterea Parlamentului proiectul de lege? La toamnă, odată cu începerea sesiunii parlamentare, spun guvernanții.

Păi de ce la toamnă și nu acum, înaintea vacanței aleșilor de la fosta Casa Poporului? Nu mai pot să aștepte Insulele Canare, Dubai, Jakarta, Egipt, Costa Rica aterizarea parlamentarilor încă vreo lună sau chiar mai mult, timp în care aceștia să-și rupă din vacanța parlamentară pentru a vota în regim de urgență o lege fundamentală a salarizării bugetarilor?

De ce nu vine de la președintele Iohannis o asemenea propunere, dacă tot le-a promis greviștilor din învățământ că garantează un acord politic pentru stingerea conflictului cu Guvernul?

E una din necunoscutele în desfășurare în ceea ce privește soluțiile concrete dinspre guvernanți la o criză fără precedent a funcționării sistemului de educație postcomunist.

La manifestația maraton din Piața Universității din aprilie-iunie 1990 s-a scandat cu stăruință „Dreptate, ochii plânși cer să te vadă!“ Nu e așa că parcă am dat timpul înapoi cu 33 de ani?