1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Marea păcăleală: nicio pensie specială nu va fi desființată!

21 decembrie 2022

Așa cum arată proiectul privind pensiile de serviciu, pus marți pe site-ul Ministerului Muncii, nicio pensie specială nu va fi desființată, nicio pensie specială nu este trecută pe contributivitate.

https://p.dw.com/p/4LGQv
Pensii speciale
Partidele cu mulți primari, PSD și PNL, nu își permit să abroge aceste pensii tocmai când se apropie alegerileImagine: picture-alliance/dpa/Zentralbild/A. Burgi

Nici măcar una, deși doar pensiile de serviciu ale magistraților au o protecție constituțională constatată prin decizii CCR.

Eliminarea pensiilor deja intrate în plată, fără a fi condiții cu totul speciale, putea ridica niște probleme legale, deci implica niște riscuri de neconstituționalitate (nu că inițiatorul ar fi avut vreo apăsare în acest sens, după cum vom vedea), desființarea pentru viitor este

Doar că printre beneficiarii acestor pensii de serviciu, pe lângă oameni competenți și în regulă, sunt cohorte de clienți politici pentru care, de altfel, au și fost înființate pensiile speciale. Că doar nu pentru profesioniști, cei mai periculoși dușmani ai politicului în România.

Proiectul aduce o serie de modificări neesențiale de vechime, cuantum, baza de calcul pentru fiecare categorie. Despre cele aduse în cazul magistraților am scris deja pe larg.

Este aruncat în față glorios faptul că nicio pensie de serviciu nu va mai putea depăși salariul și că, după intrarea în vigoare a legii, toate aceste pensii vor fi recalculate conform noilor reguli.

Prima chestiune este doar parțial adevărată. În cazul magistraților, pensia nu va putea depăși cel mai mare salariu încasat de un judecător sau procuror în cei 25 de ani de activitate, dar poate depăși fără probleme ultimul salariu înainte de pensie (de ce, aici).

În ceea ce privește recalcularea tuturor pensiilor de serviciu în plată, fără îndoială că speța va ajunge la CCR. Dacă nu printr-o sesizare înainte de promulgare, în mod cert pe calea unei excepții invocată de cei care se vor trezi cu bani mai puțini. În mod cert, va fi o bătălie cu interese imense pe masă și cu final deschis. Deja opiniile juridice sunt împărțite.

Foarte interesant este faptul că proiectul anunțat de MMPS nu conține nicio referire, nici măcar vreo cosmetizare, pentru două categorii de pensii de serviciu: cele ale parlamentarilor și cele ale primarilor. Nimic!

Pensiile parlamentarilor au fost desființate cu mare tam-tam în 2021, cei rămași fără ele au ajuns pe calea unei excepții la CCR și au câștigat. Au primit retroactiv inclusiv pensiile neîncasate din momentul abrogării.

În cazul primarilor, intrarea în vigoare a pensiilor este amânată an de an, însă prevederea există și actualul proiect nu le atinge, probabil în așteptarea momentului când vor putea intra în vigoare.

Partidele cu mulți primari, PSD și PNL, nu își permit să abroge aceste pensii tocmai când se apropie alegerile și vor avea nevoie mai mult ca niciodată de motoarele locale.

Și așa e mare nemulțumire că nu le sunt mărite salariile, că nu primesc câți bani sperau, măcar cu perspectiva pensiei să rămână baza locală.

Puteţi citi articolul integral AICI.