Maia Morgenstern și cine încurajează discursul urii
29 martie 2021
Mesajul pe care nu și l-a asumat nimeni cuprinde cuvinte grele, care nu pot fi reproduse, o îndârjire criminală, îndreptată împotriva actriței și copiilor ei, o judecată imperativă și o condamnare la moarte. Ura celor care au scris mesajul grosier merge, însă, chiar mai departe: împotriva Teatrului Evreiesc de Stat, căruia spun că îi vor da foc și împotriva actorilor de acolo pe care îi amenință cu moartea.
Este vorba despre intoleranța care poate lua forma crimei, despre intoleranța plină de abnegație, în spatele căreia stă nebunia sau un intelect rudimentar, care vrea să se răzbune pe fanteziile țesute din teoriile conspirației. În același timp, este vorba despre un discurs al urii, care în România nu prea se pedepsește, fiindcă polițiștii, procurorii, judecătorii, de cele mai multe ori nu iau în serios nici amenințările, nici potențialele victime.
Maia Morgenstern este însă prea cunoscută, pentru a putea fi ignorată. Notorietatea victimei, mobilizarea din zona politică și civică i-au pus în mișcare pe toți cei din instituțiile de forță care puteau face ceva. Poliția și SRI au identificat două persoane, bănuite de transmiterea mesajului antisemit și amenințător.
Maia Morgenstern a devenit o țintă după ce a povestit pe Facebook despre o întâlnire cu directori de teatre și atuorități importante unde au fost folosite sintagme insultătoare la adresa evreilor. Cel care a ofensat prin limbaj, a încercat să râdă pe seama demnității rănite a actriței, fără să înțeleagă că a depășit o limită, fără să-și ceară scuze. Numele grobianului nu a fost făcut, însă public, onorabilitatea lui nu a fost pătată de vreo dezvăluire a Maiei Morgenstern, ci doar de purtarea lui.
Mesajul de amenințare cu moartea primit de actriță îl menționează, însă, pe acesta, ca pe un „prieten” al celui care a scris și pe care vrea să-l răzbune pentru tot „tam-tam-ul” pe care actrița l-a făcut, povestind. Mesajul este semnat „din partea partidului AUR”, dar Alianţa pentru Unirea Românilor a negat orice amestec, a invocat „înscenări mizerabile” și a vorbit despre „o provocare care trebuie pedepsită în cel mai aspru mod”.
Nu există nicio probă care să dovedească vreo legătură, mai ales că deocamdată au ieșit la iveală doar antisemiții intelectuali din AUR, cum este Sorin Lavric, care acum două luni i-a adus de la tribuna Senatului un omagiu lui Valeriu Gafencu, fruntaș al Mișcării Legionare, despre care se știe că în timpul rebeliunii din ianuarie 1941 a incitat cu pistolul în mână, elevii din liceele ieșene să se alăture tentativei de lovitură de stat. (Gafencu a murit în inchisoarea comunistă de la Tg Ocna, la doar 31 de ani în 1952). Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România a declarat după discursul lui Lavric din Senat că „încercările AUR de delimitare de Mișcarea legionară sunt fake news-uri”.
În România, antisemitismul latent este lăsat să băltească, dacă nu cumva e chiar încurajat. Șeful Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a refuzat să modifice informațiile eronate apărute în prima ediție din 2016 a volumului "Marea istorie ilustrată a României şi a Republicii Moldova". Așa că le-a păstrat și în a doua ediție (Ioan Aurel Pop, Ioan Bolovan (ed.), "Marea istorie ilustrată a României şi a Republicii Moldova", 2018, Editura Litera, București), cu toate că fusese avertizat asupra inexactităților.
Din cartea girată de președintele Academiei Române aflăm că „la sfârşitul lunii iunie 1941 au fost executaţi 500 de evrei originari din Basarabia şi Bucovina, acuzaţi că ar fi tras focuri de armă asupra soldaţilor români şi germani” (p.572). În realitate au fost cu 12.500 mai multe victime: în iunie 1941 la Iaşi a fost un adevărat Pogrom în care autorităţile române, cu sprijinul populaţiei şi soldaţilor germani, au ucis circa 13.000 de evrei.
În istoriile oficiale continuă să se camufleze adevărul despre ororile făcute de români împotriva evreilor, în politica și administrația din zilele noastre sunt trecute cu vederea derapajele, iar străzile cu numele mareșalului Ion Antonescu rămân de actualitate, poliția descoperă întotdeauna că cimitirele evreiești sunt profanate de minori sau de autori necunoscuți și în justiție discursul urii este cel mai adesea ignorant. În 2019, spre exemplu, pe rolul instanțelor existau doar două cauze referitoare la infracțiunea de incitare la ură. Mai înainte, o singură cauză a fost finalizată prin condamnarea celui trimis în judecată pentru aceeași infracțiune de incitare la ură în decembrie 2017
Statul român a preferat până acum neimplicarea, socotind, poate, că într-o țară în care sunt atât de puțini evrei, antisemitismul nu poate lua avânt. Realitatea este însă mult mai tristă.