Modificarea Codului de procedură penală

La Senat se dezbate un proiect de modificare a Codului de procedură penală care a iscat comentarii extrem de critice în mediile juridice și în presă. Inițiatorii doresc să înlocuiască o exprimare consacrată din limbajul juridic cu o alta pe care o socotesc mai potrivită.

E vorba de articolul 103, aliniatul 2, în care se precizează pentru uzul judecătorului: ”Condamnarea se dispune doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă”.

Inițiatorii propun să se renunțe la atributul ”rezonabilă” și să rămână doar ”dincolo de orice îndoială”. De aici s-a pornit o întreagă dispută care nu e deloc gratuită. Cei care propun schimbarea legii au impresia că judecătorii emit sentințe de condamnare cu prea multă ușurință și că procurorului nu i se cer dovezi puternice, aflate ”dincolo de orice îndoială”, ci doar jumătăți de dovezi. În expunerea de motive se arată că judecătorul ”deși are dubii, pronunță totuși o condamnare”. Sau, cum s-a mai spus de atâtea ori în ultimii ani, judecătorii ar emite condamnări (pentru fapte de corupție mai ales) pe baza unor simple suspiciuni și nu a unor probe irefutabile.

Juriștii de profesie au luat imediat poziție. Consiliul Legislativ, fără avizul căruia un proiect de lege nu poate fi promovat, a respins această propunere cu argumente de doctrină juridică corecte în esență, dar exprimate confuz și aproape comic. Ne aflăm, de fapt, în mijlocul unei teribile comedii juridico-lingvistice, căci experții care resping modificarea Codului de procedură penală sunt victimele aceleiași confuzii ca și inițiatorii legii. Și unii și alții interpretează termenul ”rezonabil” în sensul de ”moderat”, ”lipsit de exagerări”, ceea ce ar fi corect potrivit limbii române, dar cu totul greșit dacă ne raportăm la originea termenului. În engleză, de unde se trage această exprimare juridică ” (beyond a reasonable doubt), ”rezonabil (reasonable)” vine din latină și înseamnă ”potrivit judecății raționale”. Asta înseamnă pur și simplu că judecătorul nu trebuie să aibă nicio îndoială logic argumentabilă, adică nicio îndoială rațională sau aflată în limitele rațiunii, ceea ce s-ar putea referi și la o probabilitate. E adevărat că și în engleză termenul ”reasonable” are sensul acesta de moderație, dar el trebuie luat aici în sensul său primar, etimologic. E atât de simplu: ”Condamnarea se dispune doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rațională”. Putem admite că în mintea judecătorului îndoiala poate exista în continuare, dar dacă ea e provocată de intuiții, analogii neelucidate sau sentimente obscure, ea nu ar trebui luată în considerare.

Este nu doar comic, dar și extrem de penibil că experții citați de Consiliul legislativ, deși resping proiectul, îi confirmă presupozițiile greșite: ”Trebuie ca probele să creeze judecătorului o convingere care, deși admite existența unui dubiu, el trebuie să se păstreze în limite rezonabile. Dacă dubiul depășește aceste limite rezonabile, atunci nu se poate dispune o soluție de condamnare”(anacolutul aparține textului original).

Nu știm cine greșește mai grav: inițiatorii legii de modificare sau Consiliul legislativ? Unii iau ca reper limba română și raționează firesc, dar pe baza unei traduceri imprecise. Așa cum am arătat, ar trebui să se vorbească nu de îndoieli rezonabile (sens cantitativ), ci de îndoieli în limitele rațiunii (sens calitativ). Ceilalți iau ca reper același sens greșit din traducerea românească, dar, în mod uimitor, ajung la concluzii corecte din punct de vedere juridic, deoarece rămân loiali practicii juridice anglo-saxone percepute pur mecanic. Presa, care a amplificat mult disputa, se complace la rândul ei în aceleași confuzii.

Situația e destul de jalnică: dreptul românesc e preluat și tradus după texte anglo-saxone fără să fie înțeles în spiritul său nici măcar de către specialiști. Avem slabe speranțe ca aceste observații să fie luate în considerare. Autoritatea limbii engleze în materie de drept penal e atât de puternică și de înrobitoare, încât greu mai găsești oameni care să gândească neinhibați și capabili să traducă termenii în spiritul și nu în litera lor. Aceasta a fost de altfel mereu boala culturilor mici și, după cum știm, nici Biblia nu a fost scutită, în cursul traducerilor, de atâtea erori provocate de literalismul pios.