1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Josep Borrell revine pe scena politică europeană

Martin Muno
4 iulie 2019

Politicianul spaniol, care urmează să conducă diplomația europeană, are idei clare în ceea ce privește separatismul și protecția frontierelor externe ale UE.

https://p.dw.com/p/3LZQd
Ministrul spaniol de Externe, Josep Borrell
Ministrul spaniol de Externe, Josep BorrellImagine: Getty Images/AFP/M. Sharma

După o îndelungată carieră, Josep Borrell i Fontelles a hotărât să se retragă în sfera privată. Însă, în vara anului 2018, premierul spaniol desemnat Pedro Sánchez l-a întrebat dacă și-ar dori să lucreze ca ministru de Externe în cabinetul său. Iar Borrell a consimțit. Nu există dovezi care să ateste că politicianul în vârstă de 72 de ani bănuia la acel moment că sfârșitul carierei sale mai are de așteptat. 

De altfel, Borrell nu dispăruse complet de pe scena politică din Spania. În apriga dispută privind statutul Cataloniei, vocea lui s-a făcut adesea auzită. Borrell, el însuși catalan, membru al socialiștilor catalani, s-a poziționat vehement împotriva desprinderii Cataloniei de statul spaniol. "Frontierele sunt cicatrici lăsate de istorie pe epiderma pământului", a spus el cândva

Nu este pentru prima dată când politicianul născut în 1947, fiul de brutar, face parte din cabinetul spaniol. Borrell a fost numit secretar al Trezoreriei în 1984, iar între 1991 și 1993 a fost ministru al Infrastructurii, Transporturilor și Mediului în cabinetul socialistului Felipe González. În aprilie 1998, socialiștii spanioli l-au desemnat candidat la funcția de șef al guvernului în alegerile din 2000.

Prima lui experiență guvernamentală s-a petrecut însă cu mult timp înainte, între 1979 și 1982, când a făcut parte din guvernul regional din Madrid. 

Inginer aerospațial, economist, specialist în calculatoare

Borrell este familiarizat și cu scena europeană, deținând funcția de președinte al Parlamentului European între 2004 și 2007. De remarcat este că spanionul nu este un politician de carieră. 

El este inginer specializat în tehnică aeronautică și deține un doctorat în științe economice, precum și un master la Stanford University și Institutul Français du Pétrole. La compania petrolieră Cepsa, Borrell a condus un departament pentru sisteme informatice. 

Totuși, cariera lui nu este defel nepătată. Viitorul șef al diplomației externe europene a trebuit să demisioneze în 2012 din postul de președinte al Institutului Universitar European din Florența, pe care îl preluase cu doi ani înainte. Motivul a fost că nu și-a declarat calitatea de membru al consiliului de supraveghere al societății energetice Abengoa, remunerată cu 300.000 de euro pe an.

Împotriva Brexitului și a separatismului

Borrell nu face niciun secret din atitudinea lui potrivnică separărilor regionale de orice fel, atacând Brexitul la fel de dur ca pe separatiștii catalani. În calitate de ministru de Externe, în cursul unei vizite la Belgrad, efectuate în martie, el a arătat clar că țara sa este în continuare împotriva independenței Republicii Kosovo față de Serbia. Spania este unul dintre puținele state UE care nu recunosc Kosovo.

Concepţia lui Borrell a fost relevată în timpul unui colocviu la începutul lunii iunie la Madrid. Referindu-se la Europa și marile puteri China, Rusia și Statele Unite, el a spus: "Trăim într-o lume de giganți, iar dacă nu avem o minimă mărime, vom cădea în irelevanță".

Pentru el, această politică de putere include, de asemenea, cheltuieli mai mari pentru apărare și o mai bună promovare a tehnologiilor de vârf. Deși vede granițele ca pe cicatrici, Borrell pledează pentru securizarea consecventă a frontierelor externe ale UE. 

Comentând acest aspect în urmă cu două săptămâni într-un interviu acordat cotidianului "Süddeutsche Zeitung", spaniolul a afirmat: "Trebuie să avem rapid un concept la nivelul UE privind modul în care tratăm problema migrației. Până în prezent, mulți politicieni din Europa au tratat cu superficialitate subiectul. Trebuie doar să te uiți la rata nașterilor în Africa pentru a vedea cât de mare este problema cu care ne confruntăm".

Că are convingeri puternice, Borrell a demonstrat și în timpul interviului acordat Deutsche Welle. Confruntat cu întrebări incomode despre Catalonia de către realizatorul emisiunii Conflict Zone, Tim Sebastian, spaniolul și-a scos microfonul și a părăsit studioul. Consilierii săi l-au convins cu mare greutate să reia conversația.