Ion Iliescu - un om între oameni
26 noiembrie 2003Publicitate
Forumul naţional pentru susţinerea aderării României la Uniunea Europeană- Bucureşti, ediţia a doua. Convocat de preşedintele Ion Iliescu, forumul a reunit liderii partidelor politice, lideri de sindicat, reprezentanţi ai patronatelor, specialişti nu atît în economie cît mai ales în descrierea haosului din peisajul cu nisipuri mişcătoare al economiei autohtone, în fine, reprezentanţi ai societăţii civile. În deschiderea lucrărilor- în fapt, a discursurilor eminamente propagandistice- preşedintele Iliescu a îndemnat participanţii să abordeze discuţiile "cu gîndul la generaţiile viitoare, şi nu la alegerile viitoare". O frază frumoasă, citată copios de presa îndatoritoare şefului statului, începînd cu posturile publice de radio şi televiziune. Însă o frază şi atît, pentru că şeful statului se arată el însuşi tot mai preocupat de cînd şi cum se vor desfăşura alegerile locale, parlamentare şi prezidenţiale de anul viitor.
Nu de mult preşedintele a susţinut ca primarii să fie aleşi într-un singur tur de scrutin, ştiut fiind că trimişii PSD în campania pentru locale s-au plasat în majoritatea covîrşitoare a oraşelor şi comunelor pe primul loc în prima rundă a alegerilor. Iar partidul de guvernămînt deţine în prezent peste 65% din fotoliile de primari. Abia în cel de-al doilea tur de scrutin parte din primarii actualei puteri politice ar putea fi învinşi prin susţinerea candidatului unui partid din opoziţie şi de către ceilalţi candidaţi şi electori care au pierdut în primul tur.
O socoteală simplă, pe care şeful statului a făcut-o fără a-i trebui cine ştie ce studii de matematici superioare. Săptămîna trecută preşedintele a avansat ideea organizării alegerilor locale, generale şi prezidenţiale "la comun"-vezi-doamne, pentru a se reduce astfel cheltuielile de campanie. Săptămîna aceasta şeful statului a venit cu o nouă idee, tot legată de alegeri: el a spus că ar fi necesară organizarea în 2004 a unui nou referendum pentru modificarea Constituţiei în vederea "flexibilizării" perioadelor de organizare a alegerilor.
"Nu am fost foarte atenţi la Constituţie şi poate va trebui să facem un nou referendum", a declarat Ion Iliescu. Şeful statului nu a fost "foarte atent" nici cu propriile declaraţii, aş adăuga eu, pentru că pe de o parte a invocat costurile mari ale chemării cetăţenilor la vot în trei perioade diferile ale anului pentru locale, generale şi prezidenţiale, iar pe de altă parte susţine necesitatea organizării unui nou referendum pentru modificarea Constituţiei-cel din octombrie a costat vreo 200 de miliarde, dacă nu mă înşel.
Şi, pe deasupra, trebuie să luăm în calcul şi faptul că buletinele de vot şi clienţii puterii care le vor tipări vor ţine pasul cu inflaţia. În fine, încă o găselniţă prezidenţială: preşedintele Iliescu propune premierea partidului cîştigător în alegerile generale de anul viitor cu cel puţin 10 procente. Dacă, să spunem , PSD va fi votat de 40 la sută din alegători, PSD va mai primi un bonus de 10 procente şi îşi va asigura în felul acesta majoritatea pentru susţinerea guvernului.
Întrebare: la urma urmei, de ce este Ion Iliescu atît de preocupat de temele electorale, de vreme ce nu va mai candida decît cel mult pentru un loc în Senat? Răspuns: pentru că actualul preşedinte pregăteşte încă de pe acum asigurarea puterii executive a partidului pe care l-a construit, PSD, şi în fruntea căruia se va întoarce după încheierea mandatului la Cotroceni.
După părerea mea, drumul de la preşedintele României la preşedintele PSD nu e o retrogradare politică, ci dimpotrivă. Puterea, adevărata putere nu se joacă la Cotroceni, ci în sediul central, de la Şosea, al partidului de guvernămînt.
Publicitate