1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Internetul între îngrădiri şi libertăţi

Jannis Papadimitriou / Alina Kühnel3 noiembrie 2006

Primul forum mondial dedicat internetului a avut loc la Atena, în perioada 30 octombrie – 2 noiembrie. Forumul a fost iniţiat în timpul summitului pe tema societăţii informaţionale din 2005, cu scopul stabilirii unui cadru de dezbateri care să contureze viitorul spaţiului virtual. Temele discutate s-au axat pe dezvoltarea lumii computerizate, incluzând accesul, caracterul plurilingv şi siguranţa acestui tip de comunicare. Dacă ideea Naţiunilor Unite ar găsi susţinere, forumul ar urma să se transforme într-o întâlnire anuală.

https://p.dw.com/p/B20v
Din internet în sala de tribunal? Totul este posibil...
Din internet în sala de tribunal? Totul este posibil...

O nouă ordine pentru lumea internetului a fost dezbătută de peste 1500 de experţi, reprezentanţi guvernamentali şi ai societăţii civile. La finalul celor trei zile de desfăşurare a forumului, nu au fost luate însă decizii concrete.

Întâlnirea a fost gândită, iniţial, ca spaţiu pentru schimbul de opinii şi gândurile rostite cu voce tare pe tema reglementărilor privind reţeaua de internet. Unul dintre cei mai faimoşi participanţi a fost americanul Vinton Cerf, supranumit „părinte al internetului”: „Se impun reglementări în web, mai ales pentru a evita abuzurile, criminalitatea virtuală, mailurile de tip spam sau lezarea drepturilor de autor. Trebuie să găsim o soluţie funcţională internaţională pentru a combate aceste tendinţe. Poate chiar noi contracte internaţionale, cum ar fi un cadru legal, care să verifice autenticitatea semnăturii digitale. Să presupunem că două părţi încheie un contract în internet. Este valabil acest contract? Se pot adresa semnatarii unui tribunal, în cazul unor disensiuni? Toate aceste reguli trebuie să prindă formă concretă”, susţine Vinton Cerf.

Matematicieni, informaticieni, iniţiatori ai internetului şi reprezentanţi ai organizaţiei pentru atribuirea numelor şi numerelor din Statele Unite, ICANN - verifică oarecum reţeaua virtuală. În America, Cerf este o personalitate marcantă a noii lumi digitale. În Europa însă, tendinţa Americii de a domina sfera internetului este privită cu scepticism. Este conştient Cerf de diferenţele de opinii dintre europeni şi americani?

„În momentul de faţă mai puţin...Cu ceva timp în urmă, europenii erau cu adevărat nervoşi, aş spune. De exemplu, din cauza relaţiei dintre organismul de control ICANN şi guvernul american. Dar, din septembrie, a intrat în vigoare o nouă lege, care impune distanţarea clară dintre acest organism şi ministerul comerţului din Statele Unite. Sarcinile ICANN nu mai sunt decise de guvern, ci de un propriu grup managerial. Şi, atunci când vorbesc cu comisarul european Reding, am senzaţia că acest pas al guvernului american este recunoscut şi în Europa,” explică Vincent Cerf.

Tendinţele actuale susţin mai multă siguranţă în navigarea virtuală. Rusia şi Brazilia solicită înfiinţarea unui organ administrativ internaţional pentru reţelele de internet. Economia privată se ocupă mai mult de protejarea drepturilor de autor. La Atena însă, ideea unui control mai puternic a fost dezbătută şi combătută. Reţelele de internet sunt fascinante tocmai pentru că nu cunosc limite.

Mary Wong, profesor pentru dreptul privat la „Franklin Pierce Law Center” din New Hampshire, Statele Unite ale Americii, se pronunţă în favoarea unui echilibru: „Când vorbim despre internet, nu avem voie să uităm un lucru: nu există libertate absolută şi nici drepturi absolute. Trebuie însă să găsim o balanţă între acestea. De exemplu: de câte ori poate fi copiat conţinutul unei pagini? Este o mare diferenţă între postarea unui link direct pentru un cântec sau copierea unui articol de ziar necesar propriei documentări”, specifică Mary Wong.

Nu doar reglementările legale, ci şi barierele de limbă ar putea îngreuna accesul la societatea informaţională. Engleza rămâne limba universală în reţeaua virtuală, iar vocabularul specific este evident dominant de termeni americani.

Dar, susţin reprezentanţii UNESCO, tendinţa monopolistă va scădea în următorii ani. Din cele peste 6000 de limbi vorbite în întreaga lume, 80 sunt deja prezente în paginile de internet.