Grexit - euro-dubii fără sfârşit

Preşedintele elen, Karolos Papoulias, îl dă în judecată pe ministrul german de finanţe Wolfgang Schäuble; demnitarul de la Berlin şi-a permis să vorbească despre "falimentarii ăia de greci".

Între timp, politicienii federali defilează în paginile ziarelor de la Atena în uniforme naziste, în vreme ce oamenii de afaceri germani sunt acuzaţi că se dedau la acte de corupţie. În 2005, germanii erau în Grecia cei mai iubiţi dintre străini.

Nikos Dimou este copyrighter, redactor şi publicist. Învârtindu-se în lumea cuvintelor, le cunoaşte valoarea şi secretele. Generalizările de genul "grecii sunt nişte leneşi care ies la pensie la 50 de ani" îi displac.

Dar: "Gândiţi-vă că grecii au tendinţa de a da vina pe străini pentru orice se întâmplă. În copilăria mea erau englezii, apoi a venit rândul americanilor, acum sunt germanii. În minţile oamenilor fierbe multă conspiraţie. Sunt destui convinşi chiar că actuala criză este artifical creată pentru ca Grecia să poată fi cumpărată la preţ de nimic".

Cu astfel de remarci autocritice, Dimos a fost acuzat că îşi murdăreşte propriul cuib. În volumul său de aforisme, "Despre ghinionul de a fi grec", Dimos caută să găsească răspuns la o întrebare: ce înseamnă, de fapt, identitatea ţării sale.

"Grecii nu au trăit nimic din ceea ce a adus Europa la ceea ce este astăzi. Nu au avut parte de Renaştere, nici de o burghezie, nici de reformişti şi de iluminism şi nici de revoluţia franceză. Au capitulat în Evul Mediu şi au rămas aşa până în epoca modernă.

Otto al Bavariei a venit în Grecia cu o armată de consilieri pentru a o europeniza. Înainte de a critica trebuie să înţelegem. Grecia este un stat tânăr, nu are nici 200 de ani, iar democraţia occidentală este ceva relativ nou; la fel şi organizarea raţională a societăţii. Schimbarea nu funcţionează de pe o zi pe alta, dar văd că tinerii sunt mai raţionali decât generaţia mea".

Feudalism à la grec

Comentatorii greci critică persistenţa originii şi a relaţiilor ca primat în defavoarea talentului şi a capacităţilor. În mod paradoxal, de acest sistem post-feudal de a funcţiona al societăţii şi economiei (de cumetrie, cum s-ar spune) profită în special elitele.

Sistemul, practic, se reproduce singur, asigurându-şi continuitatea. E şi motivul pentru care unii politologi, cum este Vassiliki Georgiadou de la universitatea ateniană Panteion, poate înţelege ieşirea cu iz de bârfă politică a ministrului german - dar vrea ca tocmai cei ce privesc de pe margine să îşi diferenţieze criticile adresate Greciei.

"Cetăţenii oneşti nu merită defăimaţi. Plătitorii germani de taxe trebuie să ştie că milioane de greci (mare parte din clasa de mijloc) muncesc serios şi îşi achită impozitele. Tocmai ei suferă cel mai tare de pe urma actualei crize. Responsabilitatea este, de fapt, a elitelor".

Pe de altă parte, nu mai departe de primăvara trecută, fostul ministru grec al Justiţiei, Charis Kastanidis, declara în Parlamentul de la Atena că germanii sunt "campionii mondiali ai corupţiei" (ca urmare a unor acuzaţii de dare de mită aduse concernului Siemens).

"Astfel de acuzaţii", comentează Vassiliki Georgiadou, "au darul de a ne îndepărta de la o întrebare sensibilă: poate că mai greşim şi noi. Corupţia nu există în Grecia din cauza unei firme germane ci pentru că, în bună măsură, sistemul politic şi cel economic au reuşit doar aşa să se menţină în viaţă".

Loc de întors la sentimente mai bune există. O dovedeşte caricaturistul ziarului Kathimerini: cancelara Angela Merkel şi ministrul de Finanţe, Wolfgang Schäuble, privesc deznădăjduiţi spre antrenorul de fotbal Otto Rehagel (care a condus selecţionata elenă la singurul ei succes remarcabil din istorie, titlul european în anul 2004) şi îl roagă să le vină în ajutor căci este singurul pe care grecii l-ar putea accepta drept comisar pentru austeritate.

Hotel California

Vorbind despre ziare, să notăm şi o analiză publicată în cotidianul elveţian Neue Zürcher Zeitung, pornind de la deja eterna întrebare "ce viitor are Grecia?". Mai ales că "faliment de stat" şi "excludere din zona euro" nu mai sunt sintagme rostite doar pe sub palma dusă căuş la gura liderilor comunitari.

Există, de altfel, şi un nou cuvânt intrat în uzul celor ce lucrează în laboratoarele salvării euro: "Grexit". Tratatele fundamentale nu prea dau soluţii pentru excluderi sau retrageri; spaţiul monedei comune a cam fost creat ca un fel de Hotel California; adică un paradis fără ieşire.

Sigur, ar exista varianta părăsirii temporare Uniunii Europene, care ar atrage şi abandonarea uniunii monetare. Dar cât ar putea dura, mai târziu, întregul proces de reintegrare? Şi: în ce direcţie s-ar desfăşura, dominoul stârnit de un asemenea act politic?

Europa are de ales între ciumă şi holeră - să pompeze bani într-un sac fără fund sau să permită falimentul Greciei. Costurile s-ar putea să fie comparabile. Dar, conchide ziarul elveţian, experienţa ne învaţă că nu prea există politicieni dispuşi să îşi asume riscuri.

Autor: Jannis Papadimitriou / Cristian Ştefănescu
Redactor: Petre M. Iancu