Atmosfera în Grecia
17 aprilie 2015Joi, ministrul german de finanţe a reuşit să fie din nou pe prima pagină a ziarelor greceşti. Avertismentul său, conform căruia Grecia ar trebui să ajungă la un compromis în conflictul cu creditorii până cel târziu la sfârşitul lunii iunie, a generat rumoare, fiind interpretat în mai multe feluri. Unii greci cred că oficialul german a transmis un ultimatum Atenei, în timp ce alţii, mai optimişti, cred că termenul limită menţionat de Wolfgang Schäuble este un semn bun, o dovadă că oficialul german nu vrea să facă presiuni asupra negocierilor.
Printre pesimişti se numără şi Angelos Tsakanikas, economist şef al Institutului Economic de la Atena. Într-un interviu acordat Deutsche Welle, acesta a declarat că un acord cu creditorii Greciei este stringent necesar. Numai aşa, crede expertul, s-ar putea pune capăt nesiguranţei, care este otravă curată pentru economia fragilă a statului elen. Încă de săptămâna trecută, instituţia pe care o conduce a atras atenţia că ieşirea Greciei din zona euro ar avea "consecinţe dramatice". În iulie şi august, Atena se va afla în faţa unui munte de rate restante pe care nu le va putea achita, atrage atenţia Tsakanikas.
Panayotis Petrakis, profesor la Universitatea din Atena, este de părere că majorarea creditelor de urgenţă pentru băncile elene de către Banca Centrală Europeană este un lucru pozitiv. Petrakis crede de asemenea că termenul limită avansat de ministrul german de finanţe pentru găsirea unei soluţii (30 iunie) este un lucru bun. Pe de altă parte, lichidităţile statului german sunt foarte limitate. Faptul că asigurările sociale se află acum în mâinile băncii centrale din Grecia reprezintă un lucru bun, însă, pe termen mediu, acest lucru va duce la creşterea şi mai mare a datoriei publice, atrage atenţia Petrakis.
În preambulul summitului FMI de la Washington, ministrul grec de finanţe Yanis Varoufakis a făcut o declaraţie cu dublu sens în legătură cu stadiul în care se află negocierile între ţara sa şi creditori: "Vom accepta compromisuri pentru a ajunge rapid la un acord, însă nu vom accepta să ne compromitem".
Grecia duce o permanentă luptă contra timp. În februarie, Atena a anunţat că, din cauza colectării prea mici a taxelor, veniturile la buget nu mai pot acoperi cheltuielile. Conform spuselor ministrului adjunct de finanţe, Dimitris Mardas, în luna martie veniturile au urcat semnificativ cu aproximativ 1 miliard de euro, tendinţă care a continuat şi în luna aprilie, pe fondul creşterii numărului de turişti.
Profesorul Petrakis crede că turismul grecesc profită datorită scăderii monedei europene. "45 la sută din venituri vin din spaţiul non-euro. Turiştii din aceste ţări plătesc cu aproximativ 20 la sută mai puţin pentru un concediu în Grecia". De aceea, spune specialistul, este foarte important ca, mai ales înainte de începerea sezonului, grecii să nu părăsească zone euro.
În schimb, Angelos Tsakanikas se declară extrem de mirat de pasivitatea grecilor, care nu realizează cât de serioasă este situaţia în care se găseşte ţara lor. "Mulţi oameni cred că dacă nu va mai apărea niciun program de austeritate, pericolul a trecut. Însă cine face afaceri cu străinătatea şi este implicat în negocieri cu distribuitorii, ştie bine că alta este realitatea".