1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Giganţii auto germani investesc masiv în Ungaria

13 aprilie 2011

Pe şoselele ungare, maşinile rămase în circulaţie din vremea comunismului au fost înlocuite de micuţele Swift, modelul ultra-economic de la Suzuki, produs în Ungaria. Aceste maşini vor avea în curând concurenţă germană.

https://p.dw.com/p/10sI3
Imagine din 2009: amplasarea pietrei de temelie la noua fabrică Daimler din UngariaImagine: picture-alliance / dpa

Premierul Ungariei Viktor Orban şi şeful pentru Europa al General Motors, Nick Relly, au inaugurat marţi (12.04.), la Szentgotthard, în sud-vestul ţării, construcţia viitoarei uzine Opel, concepută la o capacitate de 500.000 de motoare pe an ce vor ajunge la clienţi începând cu sfârşitul lui 2012.

Producătorul german cu acţionariat majoritar american va da pieţei, de pe liniile de producţie din Ungaria, trei tipuri distincte de maşini: un model de familie cu mic litraj, pe benzină, şi două de talie medie, atât pe benzină cât şi diesel – toate fiind echipate cu catalizator Euro 6.

Noua uzină, în care Opel a investit 500 de milioane de dolari, primind şi o subvenţie guvernamentală de 30 de milioane de euro, va duce la crearea – direct şi indirect – a 2500 de locuri de muncă.

Symbolbild Grünes Licht für Opel
Verde pentru Opel în UngariaImagine: picture-alliance/ dpa

Opel se află deja la Szentgotthard din 1991. După ce a produs o vreme modelul Astra pentru piaţa ungară, firma germană s-a reprofilat către subansamble. Conform statisticilor oficiale, în Ungaria sunt înmatriculate, în prezent, 400.000 de maşini Opel.

Producătorul din Rüsselsheim nu este singurul brand german de autoturisme care a ales Ungaria. Daimler AG va lansa, tot de anul viitor, producţia modelelor noi A şi B, iar Audi a decis să îşi extindă operaţiunile cu o investiţie de 900 de milioane de euro, completată cu o subvenţie de aproximativ 40 de milioane de euro oferită de guvernul de la Budapesta.

Autor: Cristian Ştefănescu, Budapesta
Redactor: Robert Schwartz