1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Germania: Trei oameni înjunghiați mortal la un festival

24 august 2024

La Solingen au fost uciși trei oameni la un festival organizat cu ocazia împlinirii a 650 de ani de la fondarea orașului. Cel puțin cinci răniți sunt în stare gravă. Făptașul a reușit să fugă.

https://p.dw.com/p/4js8h
Solingen: Poliția și salvarea la locul faptei
Solingen: Poliția și salvarea la locul faptei Imagine: Gianni Gattus/dpa/picture alliance

Atacatorul a ucis trei persoane cu un cuțit în orașul Solingen din landul federal Renania de Nord-Vestfalia, în apropierea scenei, la un festival organizat cu ocazia împlinirii a 650 de ani de la fondarea orașului. Potrivit poliției, opt persoane au fost rănite, dintre care cinci sunt în stare gravă. Poliția a calificat crima din seara de vineri ca atentat. Făptașul a reușit să fugă și este căutat în continuare. "La ora actuală nu avem niciun indiciu privind locul în care s-ar putea afla", a spus un purtător de cuvânt al poliției. 

Autoritățile pornesc de la premisa că este vorba de un atacator individual. Declarațiile care au fost făcute până acum la poliție nu indică o implicare a mai multor persoane în atacul de la Solingen, a adăugat purtătorul de cuvânt al poliției. Un purtător de cuvânt al ministerului de interne al landului Renania de Nord-Vestfalia a spus că autorul atacului a reușit să scape direct după comiterea faptei datorită panicii și agitației declanșate la festival. 

Atacatorul și-a ucis victimele vineri seară în apropierea scenei, într-o piață aglomerată din centrul orașului Solingen, la un festival dedicat împlinirii a 650 de ani de la fondarea orașului din Renania de Nord-Vestfalia, cel mai populat land federal. "Noi în Renania de Nord-Vestfalia suntem profund șocați și uniți în doliu", a declarat ministrul de interne al acestui land, Herbert Reuel, care a sosit deja noaptea la locul faptei. Premierul landului, politicianul conservator Hendrik Wüst de la CDU (Uniunea Creștin-Democrată), a calificat atentatul drept "faptă de o violență brutală și lipsită de sens". Festivalul care urma să dureze trei zile, sub denumirea "Sărbătoarea diversității", a fost anulat după atentat. 

das / sti (dpa, afp)