1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Germania a preluat refugiați ucraineni din Moldova

25 martie 2022

Peste 130 de refugiați ucraineni au sosit vineri seară din Chișinău la Frankfurt cu un avion special Lufthansa. De acest coridor aerian inițiat de guvernul federal vor beneficia și alți refugiați care se află în Moldova.

https://p.dw.com/p/493nZ
Majoritatea refugiaților care au ajuns la Frankfurt sunt femei și copii
Majoritatea refugiaților care au ajuns la Frankfurt sunt femei și copii Imagine: Patrick Scheiber/IMAGO

Republica Moldova și-a închis spațiul aerian pe 24 februarie, când a început invazia Rusiei în Ucraina, dar pune la dispoziție coridoare aeriene pentru transportul refugiaților ucraineni în Germania și alte țări. Primul zbor special Lufthansa care transportă refugiați sosiți în Republica Moldova a aterizat în această seară la aeroportul internațional Frankfurt pe Main. Cei peste 130 de refugiați sunt cazați la Bitburg, în landul Renania-Palatinat, din vestul Germaniei. Vor urma alte zboruri de acest fel, a anunțat Annalena Baerbock, ministra federală de Externe, care i-a întâmpinat pe refugiați la aeroportul din Frankfurt, alături de Nancy Faeser, ministra federală de Interne. 

Germania a promis să preia până la 2500 de refugiați ucraineni din Republica Moldova și să aloce acestei țări 3 milioane de euro pentru a o sprijini în gestionarea crizei refugiaților. Anunțul a fost făcut de șefa diplomației germane, ecologista Annalena Baerbock, pe 12 martie, în cadrul vizitei sale la Chișinău, unde s-a întâlnit cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. 

Annalena Baerbock alături de Maia Sandu la Chișinău (12 martie)
Annalena Baerbock alături de Maia Sandu la Chișinău (12 martie) Imagine: Michael Kappeler/dpa/picture alliance

Annalena Baerbock a declarat că a stat de vorbă în Moldova, în apropierea graniței cu Ucraina, cu oameni "care au fugit cu copiii din calea tancurilor rusești, fiind nevoiți să lase în urmă întreaga lor existență". 

Ministra federală de Interne, social-democrata Nancy Faeser, a declarat că Germania poate să devină un centru pentru distribuirea echitabilă a refugiaților în Europa. "Luând în considerare suferința groaznică a refugiaților, vrem de asemenea să le asigurăm călătorii mai scurte, tratamente medicale rapide și condiții de cazare bune", a adăugat Faeser.  

das (dpa, KNA)