Germania a comemorat opt decenii de la instalarea lui Hitler

Se împlinesc, la 30 ianuarie 2013, 80 de ani de când Adolf Hitler a preluat puterea în Germania. Născută într-o familie de evrei, în apropiere de Berlin, Inge Deutschkorn a trăit o copilărie marcată de spaime. Şi-a aşternut amintirile din anii petrecuţi în pivniţele capitalei germane într-un volum de memorii şi continuă, de decenii bune, să povestească amănuntele unei epoci pe care germanii – dar nu numai germanii - nu au voie să o uite, pentru a nu o repeta.

Parlamentul federal a considerat că tocmai Deutschkron ar fi persoana potrivită să se adreseze naţiunii de la microfonul Bundestagului cu ocazia comemorării celor opt decenii de la începuturile tragediei care a zguduit omenirea la jumătatea secolului trecut. „Cu toată vârsta mea, cu toată puterea mea, mă angajez să fac cunoscut adevărul, întregul adevăr”, pentru că, a avertizat Deutschkron, cât timp rămân întrebări nerăspunse, pericolul nu este pe deplin îndepărtat.

Cu 80 de ani în urmă, preşedintele Paul von Hindenburg îi îndeplinea lui Adolf Hitler marele vis şi îl numea cancelar al Reichului. Propagandistul şef al naziştilor, Goebbels, aduna câteva mii de militanţi ai partidului noului cancelar, punându-i să bată pas de defilare pe sub Poarta Brandenburg, simbolul capitalei germane. De la una din ferestrele Cancelariei federale, Hitler savura desfăşurarea ostentativă de forţe - o firavă avanpremieră a grozăviilor ce vor urma.

"Ca-ntr-o poveste", avea Goebbels să scrie despre ziua în care Hindenburg i-a dat, constituţional, puterea celui ce deja îşi anunţase planurile: eliminarea evreilor şi crearea unui spaţiu vital cu ajutorul sabiei. Iar el, bătrânul preşedinte al Reichului, ştia prea bine cui încredinţează Germania - după instalarea lui Hitler, Hinderburg avea să le spună celor prezenţi: "Şi acum, domnii mei, cu Dumnezeu înainte". El, Hindenburg, nu a mai apucat să fie martorul Holocaustului şi al celui de-al doilea Război Mondial pe care, cu sau fără voie, le-a provocat: avea să moară în 1934.

Inge Deutschkron, în schimb, a trăit. A trăit, mai întâi în izolare, dimpreună cu toţi evreii, primind câte ceva din milă de la puţinii trecători care se făceau că nu observă teroarea brună răsfrântă asupra unei minorităţi. Mai apoi, după ce în octombrie 1941 s-a pornit marea deportare către lagărele morţii din Est, Inge Deutschkron a trăit în ascunzători. Atât de puternică a fost spaima încât, văzând cum dispar cei din jurul ei, a ajuns să se întrebe cu ce drept se ascunde.

Comemorarea din Bundestag, la care Deutschkron a vorbit, a marcat însă nu doar începutul terorii brune, ci şi eliberarea, la 27 ianuarie 1945, a lagărului de la Auschwitz. În 1996, preşedintele de atunci al Republicii Federale, Roman Herzog, avea să declare ziua ca "Zi de comemorare a victimelor naţional-socialismului".