Femeia care îl înfruntă pe Lukașenko

De multă vreme Belarus nu a mai avut o campanie electorală atât de palpitantă. Până de curând, părea că autoritarul Alexandr Lukașenko va obține o victorie facilă la scrutinul prezidențial din 9 august. În vârstă de 65 de ani, fost director al unei mari întreprinderi agricole sovietice, acesta conduce republica ex-sovietică încă din 1994. Maniera în care conduce destinele țării, cu mână de fier, a determinat mass-media occidentale să-l califice drept ”ultimul dictator al Europei”.  

Însă în aceste alegeri se conturează o surpriză. Țara de la granița de răsărit a UE se schimbă dramatic. De câteva săptămâni, zeci de mii de protestatari cer să se pună capăt guvernării lui Lukașenko. Cei 9,5 milioane de locuitori ai Belarus încă nu s-au obișnuit cu aceste scene. Timp de zeci de ani, Belarus a fost considerată o republică post-sovietică în umbra Rusiei. O țară aproape în hibernare. O schimbare de putere părea improbabilă, opoziția fiind divizată, iar populația prea puțin dornică de revolte, de vreme ce țara se bucură de o relativă prosperitate. 

Aceste vremuri par să apună. ”M-am săturat să tac”, a declarat candidata Svetlana Tihanovskaia în iulie, în timpul unei manifestații în capitala Minsk. Deși casnica în vârstă de 37 de ani, Tihanovskaia a făcut o figură mai degrabă nesigură pe scenă, oamenii au rezonat cu vorbele ei, citite de pe foaie. Ea a devenit un simbol al adversarilor lui Lukașenko, intrând în cursa prezidențială după ce soțului ei, popularul vlogger Sergei Tihanovski, i-a fost respinsă candidatura. Tânăra nu este dornică să devină președinte, anunțat că noi alegeri democratice vor avea loc în cazul unei victorii electorale.

Este greu de evaluat cât de periculoasă este Tihanovskaia pentru Lukașenko din punct de vedere electoral. Nu există sondaje independente care să măsoare cota de popularitate a celor cinci candidați admiși. În timp ce presa de stat susține că Lukașenko s-ar bucura de susținerea a 70 la sută dintre votanți, unii reprezentanți ai opoziției și ai presei vehiculează teza potrivit căreia actualul președinte nu trece de 10 %. De altfel, o monitorizare a procesului de vot în Belarus nu are loc, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) nefiind invitată de această dată în țară. 

Mai puțină prosperitate, mai multe proteste 

Spre deosebire de Ucraina vecină, populația din Belarus a fost considerată mult timp pasivă din punct de vedere politic. Acest lucru se explică în parte prin politica economică de succes a lui Lukașenko, profitând de pe urma legăturilor strânse cu Rusia (inclusiv împrumuturi). În popor, Lukașenko a fost alintat în mod ironic „Batka” (tăticul), acest paternalism fiind într-adevăr bine primit.

Totuși acest model a început să dea semne de slăbiciune în ultimii ani. Între Belarus și Rusia s-au ivit neînțeleri pe tema aprovizionării cu energie, prosperitatea populației s-a diminuat și disponibilitatea de protest a crescut. Inclusiv modul în care Lukașenko a gestionat criza coronavirus ar putea să joace un rol în campania electorală. La început, președintele a zâmbit și a ignorat virusul, recomandând băutul de vodcă și vizitele la saună și a decis să nu blocheze viața socială și economică a țării. Însă el însuși a contractat coronavirusul la sfârșitul lunii iulie. 

Schimbarea politică s-a conturat la mijlocul lunii mai când doi reprezentanți ai elitei de guvernare și-au anunțat candidaturile la alegerile prezidențiale. Primul dintre ei, Viktor Babariko, a fost mult timp șeful Belgazprombank, o filială a gigantului energetic rus Gazprom. Al doilea, Valeri Zepkalo, este un fost diplomat și șeful unui parc de înaltă tehnologie. Cei doi contracandidați au reprezentat o mare surpriză în campania electorală. Însă, în pofida popularității lor, nu au ajuns foarte departe, candidaturile lor nefiind acceptate. Babariko a fost arestat pentru presupuse crime economice și se spune că Zepkalo a părăsit țara.

Fricțiuni Minsk-Moscova

În mod tradițional, la alegerile prezidențiale anterioare din Belarus s-a produs o împărțire geopolitică a rolurilor: Lukașenko a pledat pentru integrarea cu Rusia, în timp ce opoziția sublinia nevoia arpropierii de Vest. Această separare clară nu mai există.

Relația cu Rusia este considerată tensionată, între altele pentru că Lukașenko se opune de această dată unei apropieri mai mari de Rusia. De asemenea, președintele acuză Moscova de implicarea în alegerile din Belarus, susținând candidații opoziției. Multă rumoare a produs și arestarea – în marja alegerilor - a 33 de ruși, calificaţi în Belarus drept ”mercenari” ai unei presupuse forțe de luptă rusești private, pe care conducerea de la Minsk îi acuză de pregătirea tulburărilor în masă. Moscova respinge acuzațiile.

Deși căderea lui Lukaşenko este considerată încă puțin probabilă, ea nu mai pare imposibilă. Președintele nu a ezitat niciodată să folosească forța pentru a-și apăra puterea. Protestele care au avut loc după alegerile prezidențiale din 2010 au fost suprimate brutal și liderii opoziției au fost arestați. La acea vreme, Occidentul a reacționat cu sancțiuni care au fost ridicate cu doar câțiva ani în urmă. Unii observatori anticipează deja apariția unui stat polițienesc.