Extrădarea – o veste bună

Fiindcă fostul lider al sârbilor bosniaci se va vedea în fine tras la răspundere pentru genocidul comis, se pare, la ordinele sale, asupra populaţiei musulmane din Bosnia, la începutul anilor 90.

Misiunea părea imposibilă. Dar a fost dusă, iată, la bun sfârşit. Unul dintre cei mai intens căutaţi criminali de război prezumtivi a sfârşit prin a ajuns îndărătul gratiilor olandeze, unde ar fi trebuit să se afle de mult.

Aşa-numitul doctor Dabici, alias Radovan Karadzici, s-a bucurat multă vreme după genocidul săvârşit în rândul populaţiei bosniace de plăcerea de a se relaxa în staţiunile de pe coasta Mării Adriatice. Acum nu va mai auzi decât cel mult vuietul Mării Nordului. De la fereastra celulei sale din Haga. Precum şi glasurile gardienilor săi.

Începând din după-amiaza zilei de 31 august îi va mai auzi şi pe judecători şi procurori. N-au fost puţini inculpaţii de la Haga care şi-au aşteptat timp de ani de zile procesele. Nu va fi probabil cazul lui Karadzici. Procuratura i-a instrumentat un dosar doldora de probe. Sunt, oricum, disponibile destule dovezi şi mărturii pentru a se obţine condamnarea sa atât pentru genocid, cât şi pentru diverse alte crime. Pentru genocid, fiindcă judecătorii au stabilit deja că masacrul comis la Srebrenica trebuie inclus în această categorie maximă de crimă.

Inculpatului îi rămâne şansa de a-l imita pe fostul preşedinte iugoslav Miloşevici, de a încerca să tergiverseze procesul şi de-a amâna la calendele greceşti pronunţarea sentinţei. Ca şi Miloşevici, Karadzici intenţionează să se apere singur, dar susţinut de o armată de consilieri. E clar că vor avea loc turbulenţe. Şi ar fi bine, ca procurorii să evite greşelile Carlei del Ponte, reducând la esenţial capetele de acuzare.

Evident, ar fi ideal ca un acuzat să răspundă integral pentru toate faptele sale. Dar decisivă este, până la urmă, încheierea dreaptă a unui proces. Extrem de importantă este în speţă condamnarea criminalilor de război, astfel ca sentinţa să lanseze un semnal lipsit de orice echivoc, descurajând alţi potenţiali ucigaşi să le urmeze calea.

Carla del Ponte ar fi vrut să rectifice ea însăşi istoria, o ambiţie care i-a răpit mult din eficienţă.

E greu de crezut că succesorul ei, Serge Brammertz, un jurist calm, raţional, diplomatic, dar implacabil, va face greşeli similare.

În ce priveşte Naţiunile Unite, e de datoria lor să-i dea o mână de ajutor, prelungind mandatul Tribunalului. Fiindcă existenţa lui rămâne în continuare cât se poate de necesară.