Există sex și în carantină

Acest text este un pic mai catolic decât Papa: deși preia documente oficiale emise de unele autorități publice, se ferește să le reproducă integral. Cititorul este rugat să-și imagineze pasajele pe care nu le regăsește.

„Cel mai bun partener de sex pe care îl poți avea ești chiar tu”. Nu este titlul unui articol dintr-o revistă glossy pentru femei care nu poartă sutien sau pentru bărbați care au drumuri lungi de făcut. Este un citat dintr-o recomandare oficială comunicată de Departamentul pentru Sănătate al orașului New York.

Documentul, difuzat în 23 martie anul trecut, are aerul unui George Orwell cu pătrățel roșu. Realitatea, se vede treaba, bate imaginația celui mai distopic dintre scriitorii. Fără să fi ajuns la forma din experimentul social imaginat în romanul 1984, autoritatea transmite, în cel mai oficial mod cu putință, recomandări de poziții sexuale cetățenilor amenințați de răul necunoscut - la fel cum, în istoria recentă, oamenii erau informați unde se află cel mai apropiat buncăr sau ce să țină lângă pat, într-o gentuță de supraviețuire, în caz de dezastru.

Interdicții de circulație, izolare, carantină. Reguli noi, norme diferite de la un oraș la  altul, de la o țară la alta, de la o națiune la alta. Elemente de protecție altoite cultural, cu tradiții și obiceiuri locale, cum ar fi, de exemplu, fecioria autorității când trebuie impusă respectarea legii.

Pandemie cu telemuncă, parfum și estrogen

Nimic nu s-a vândut așa de bine în anul pandemiei ca hârtia igienică. Dar și prezervativele au fost la mare căutare. Și jucăriile erotice. Cel puțin în Germania.

Probabil că nu era nevoie de o pandemie și de o cercetare a unui centru universitar de lângă Leipzig, comandată de autoritățile de land din Saxonia-Anhalt, pentru a demonstra că dragostea și sexul amplifică sentimentul de siguranță.

Dar una dintre concluzii este că trăim într-un fel de vreme de război. În timpuri de criză, mulți se refugiază în sex. Trei sferturi dintre bărbații chestionați de studiul Universității Merseburg spun că energia erotică din viața lor de cuplu a rămas neschimbată de-a lungul pandemiei. Mai mult: 16% dintre ei, la fel ca o treime din femei, chiar o găsesc mai bună decât înainte ca virusul corona să-i închidă în casă, îmbrăcați în trening sau muncind în pijamale, în permanenta proximitate a partenerului de viață sau călcându-se în picioare cu acesta, alături de copiii care fac școala online și poate și de mama soacră.

„Se doarme mai mult împreună. Dar rămâne și timp pentru preocupări mereu amânate. Învățatul unei limbi străine, de exemplu. Te dedici studiului și ai succes. Ești satisfăcut că ai reușit. Or, respectul de sine amplifică apetitul sexual”, spune un cunoscut psihoterapeut german, Wolfgang Krüger, citat de agenția dpa.

Mai sunt și alte mici detalii care au impact asupra psihicului partenerilor și, implicit, asupra vieții amoroase. În telemuncă, tensiunile acumulate în relația cu colegii de la birou se descarcă mai repede în universul domestic, printre reperele de securitate emoțională. Ajungi să le împărtășești mai repede partenerului din camera de alături, fără să păstrezi în tine frustrările ore în șir, până ajungi acasă de la job.

Și, sincer, acum: nu-i așa că, înaintea unei ședințe prin zoom, în afara bluzei office și a eșarfei elegante, vă dați cu parfum? Nu vă simte șefa prin camera video, e adevărat, dar nu-i așa că stima de sine se simte băgată în seamă? Și s-ar putea să-i placă și partenerului care, alături, lucrează în boxerii cu care a dormit azi noapte.

Meridianele izolării și revoluția sexorobotică

Americanilor din metropola de pe Coasta de Est, administrația medicală le-a sugerat, în acel document oficial, să evite actul sexual propriu zis și se masturbeze împreună. Să folosească neapărat prezervativ sau, în funcție de fanteziile erotice, diga dentară. Să experimenteze poziții noi, care evită respirația directă în nasul partenerului, mai ales când nu este vorba despre colegul sau colega de locuință.

Izolați pe o insulă, britanicii au avut propriul lor început defazat al pandemiei, după cum a dictat Guvernul Majestății Sale. În jurul lui 1 iunie au primit o recomandare: dacă nu locuiți împreună cu partenerul de sex, evitați să vă întâlniți, până trece virusul. Sau mutați-vă împreună. Acum, după nouă luni, așteptăm sfârșitul lui februarie și începutul lui martie să vedem dacă Guvernul din Downing Street 10 va confisca nou-născuții care se dovedesc a fi fost concepuți nerespectând regulile acelui #sexban - pe care, în paranteză fie spus, l-a încălcat inclusiv consilierul pentru epidemiologie al premierului Boris Johnson, din a cărui casă a fost surprinsă ieșind mai tânăra lui amantă, o doamnă altundeva măritată, de altfel. Complicații britanice, deh, țara lui The Sun. Bine, profesorul Neil Ferguson, avocatul carantinării naționale, și-a dat în aceeași zi demisia. Tot chestie britanică.

În Olanda, unde adresările directe, pragmatice, uneori chiar brutale sau crude pentru rezolvarea unor probleme sociale nu sunt o raritate, celor singuri le-a fost sugerat să își găsească un „seksbuddy”. Un tovarăș de sex. Friends with benefits, cum spun americanii. Iar dacă acest prieten are simptome, povestirile erotice spuse de la distanță ar trebui să fie luate în considerare drept alternativă.

Distanțarea socială și închiderea spațiilor publice au redus drastic oportunitățile de comunicare directă și șansele de a întâlni față în față alte persoane. Cercurile extinse de prieteni se perindă mai degrabă prin camerele virtuale, în zoom, de pildă. O bună parte din viață s-a mutat acolo. Luăm prânzul cu colegii online, în fața laptopurilor, bem seara un vin la o bârfă în aplicații de videoconferințe, flirtăm cu cineva drag prin messenger, ne vindecăm rănile emoționale pe care ni le-a provocat izolarea. Și să nu ne prefacem că n-am auzit până acum de sex virtual. Cybersexul personalizat sau pret-a-porter, ofertă este generoasă - de la banalul dialog sau mesaj scris prin telefon până la noile jucării erotice care profită de evoluția rapidă a tehnologiei și de protocoalele de intimizare a comunicării, astfel că știu dar și pot din ce în ce mai multe. O fuziune ciudată care se petrece chiar în timp ce citiți acest text. O revoluție robotică în plină desfășurare. Întâlniri în spațiul digital, realitate virtuală, teledildonics, telehaptic. Sau electronicele organice, pelicule de polimeri sensibile la presiune sau temperatură, asemeni pielii, care vor completa structurile rigide ale laptopurilor sau tabletelor pe care le știm astăzi.

Imaginația omului e mai săracă decât drumul pe care tehnologia a pornit-o. Putem ignora ce se petrece - nu ne permite religia, am fost crescuți să nu discutăm despre asta, ne condamnă vecinii, nu e normal să fie așa. Însă lucrurile acestea se întâmplă, cu sau fără voia noastră. E bine să-ți ții dușmanul aproape. Dar încă mai e loc pentru toți sub soare.

Ce-ai făcut în ultimul an?

Mi-am provocat câțiva cunoscuți să tragă o linie după un an de pandemie și să-mi spună cum i-a afectat această criză epidemiologică - dacă au făcut mai mult sex sau dimpotrivă.

Nici nu știu dacă pe unii i-a distrat cumva întrebarea sau poate i-a întristat: „Nu pot să dau vina pe pandemie pentru defectele personale” sau, dimpotrivă, „Aș putea să dau vina pe pandemie”. Am aflat că, întocmai ca în bancul cu dumnezeu și câștigul la loterie, „ca să ți se întâmple trebuie să faci și tu ceva”. Un medic mi-a spus că „din aprilie până în iunie a fost secetă mare, apoi am cugetat că sexul este mai bun decât psihoterapia, aşa că ne-am testat şi am mers pe ideea de relaxare fizică. Dacă faci joi dimineața testele, până vineri seara ies rezultatele. De vineri seara până duminică după-amiază oricum nu mai iese nimeni din casă”.

Am găsit printre prieteni și pe cel care abia când l-am întrebat și-a dat seama că nu i-a mers neapărat rău („Surprinzător. Ceva ceva.”). Unora le-a mers mai bine, raportat la aceeași perioadă a anului precedent. Alții, din contră, s-au plâns, sec: „una peste alta, nu”. Și mi s-a părut că-i aud numărând zilele din calendar - 32 decembrie 2020, 33 decembrie 2020, 34 decembrie ș.a.m.d..

Am dat și peste cei care au învățat să-și adore celibatul („A dispărut cu desăvârșire😄. Bine, există posibilități, dar nu vreau” și „Nici nu știam că îmi doream să fiu atâta timp singură”) sau, dimpotrivă, relația în care se află („Mi-am dat seama că micuțul nostru apartament este suficient de încăpător pentru fiecare dintre noi în parte și pentru amândoi împreună” și „Sunt luat, prietene, mâncăm împreună, spălăm rufele la comun, facem copii sau poate doar lucrăm la asta din greu”).

I-am întâlnit pe cei care au pus capăt unei relații cu tot riscul mutării în plină carantină („Mi-am dat seama că viața mea încape într-un portbagaj de taxi și ce n-a mai avut loc a fost sexul cu fostul”), dar și pe cei care au descoperit hobbyuri neexplorate, sporturile individuale, drumețiile pe munte sau cățărarea pe gheață pentru a-și risipi surplusul de energie acumulată în zilele de telemuncă lângă canapea sau frigider („Nu, dar nici eu nu m-am chinuit, că nu prea am fost interesată”).

Cei mai cinici m-au întrebat ce e aia, mi-au spus că „nu au pățit”. Și a mai fost acest amic de la care am aflat că „nu, dar nu ăsta e scopul unei pandemii”.