Nu sunt fan Eurovision, dar nici nu mă mândresc cu asta. Nu cred că e cazul să-ți declari delimitări în chestiuni pe care le consideri în afara preocupărilor tale. Abia declarându-ți opinia separată îți recunoști adicția, fie și negativă, față de un fenomen aparent ignorat. E un soi de reverență involuntară.
În cazul meu nu e nici măcar distanțare, ci înțelegere a „civilizației spectacolului” în care trăim, vorba lui Mario Vargas Llosa. Apoi, artiștii mereu s-au „bătut” între ei: în melodii, în cărți, în tablouri, în sculpturi, în piese de teatru etc., chiar dacă nu-și propuneau în mod explicit asta. Piața artistică e nemiloasă și orgoliul creatorului imens. După cum și sportul este modalitatea de a-ți flexa profitabil mușchii – în sportul de performanță pe bani foarte mulți! –, o sublimare, în lumea de azi, a unor rivalități care, altădată, în epoci mai întunecate, mai primitive, se rezolvau prin vărsare de sânge...
Boicotarea rușilor
Din păcate, vremurile întunecate s-au întors. Nici înainte Eurovision nu mai era o competiție eminamente muzicală. Devenise un fel de hartă afectivă, particularizată, a continentului, în care națiuni (chiar și jurii profesioniste) votau nu neapărat după valoarea pieselor interpretate, ci pe simpatii și alianțe geopolitice și afinități identitare. Odată cu invazia rusească în Ucraina, Eurovision s-a transformat într-o platformă de opinie și exprimare explicită a unor mesaje anti-război.
Rusia a fost exclusă de la Eurovision. Din păcate, nu s-a procedat la fel de tranșant și în competițiile sportive, îi mai vezi pe ruși strecurându-se mai pe față, mai pe ușa din dos pe terenul de tenis, bunăoară, și nici măcar nu li se cere să facă în prealabil o declarație de condamnare a agresiunii putiniste din Ucraina. Măcar pe plan cultural există un boicot clar, cvasiunanim. În cultură, în artă, avem totuși mai puțini samsari, mai multă conștiință morală.
De la „Trenulețul” la „Soarele și luna”
Sâmbătă, 13 mai, la Liverpool, Moldova s-a situat pe locul 18, într-o competiție dură, în care au proliferat noile tehnologii multimedia ca element scenografic, spectacular. Locul 18 este destul de dezamăgitor, după ce în ediția de anul trecut, de la Torino, piesa „Trenulețul” a formației „Zdob și Zdup” și a fraților Advahov a cucerit locul 7.
Pașa Parfeni, protagonistul Moldovei din acest an, merită însă nu mai puțin aplauzele și prețuirea noastră: e un artist talentat, polivalent, și un spirit revoltat, un model de curaj civic și național pentru mulți colegi ai săi de breaslă de la Chișinău – mai conformiști, mai acomodanți și... mai lucrativi.
Dacă „Trenulețul” are un mesaj unionist explicit, de larg răsunet în spațiul românesc – unul care a entuziasmat și miile de tineri basarabeni la concertul organizat de Ziua Europei, din aceeași seară, de 13 mai, din centrul Chișinăului, „Soarele și Luna” explorează folclorul, evocă balada „Miorița” și chiar miturile românești străvechi, pre-creștine – un tezaur național la care vibrează toți românii. În situația în care reprezentantul Bucureștiului, Theodor Andrei, a ratat finala, Pașa Parfeni a cântat și pentru România, pentru limba română, pentru toți românii, după cum a spus-o și el.
Și nu doar atât. Mesajul său către public, la Eurovision - 2023, rostit pe scenă, în finalul piesei „Soarele și luna”, ne-a făcut mândri: „Mulțumim Ucraina pentru pace în Moldova! Moldova este Europa!”
Asta trebuie să reținem: solidaritatea pe care suntem obligați să o arătăm cu un popor-martir, folosind toate platformele internaționale, cum este și un concurs muzical transmis în zeci de țări ale lumii, pentru a cere oprirea invaziei, retragerea rușilor din Ucraina, pedepsirea lui Putin și a complicilor săi pentru crime de război.
Reacții și... reacții
Din păcate, pe rețelele de socializare, ecourile post-Eurovison au virat în acuzații stupide și imorale la adresa Ucrainei, care, chipurile, ar fi ignorat Moldova, deși publicul ucrainean a acordat 6 puncte melodiei basarabene. Celor care s-au lansat în filipice oarbe le scapă esențialul: fără rezistența Ucrainei, Republica Moldova ar fi fost azi o provincie rusească, un teritoriu al represiunii și-al torturii, ca după 28 iunie 1940, și nu ne-ar mai fi ars de Eurovision, de locul nostru în topul final.
La celălalt capăt, criticii din opoziția de dreapta de la Chișinău s-au grăbit să invoce „răceala ucrainenilor” față de piesa Moldovei de la Eurovision pentru a formula, o dată în plus, critici la adresa actualei puteri proeuropene, care ar întârzia reformele și nu s-ar fi arătat suficient de hotărâtă în a sprijini Ucraina, ar fi ezitat o vreme să condamne ferm agresiunea rusească.
Sunt răstălmăciri sau interpretări deviate, explicabile emotiv sau politic, într-un context încărcat de tensiune și conflicte care depășesc cadrul obișnuit al discuției.
Măsura corectă
Nimic nu mai e la fel de limpede delimitat în lumea de azi, frontierele sunt fluide, transparente; domeniile, sferele de activitate interferează, după cum și Eurovisionul nu mai e doar concurs muzical, cu simpatii regionale oricât de controversate, ci agora, arenă de dezbateri și declarații despre bine și rău, despre pace și război, despre umanitate și barbarie.
Este singura linie de separare clară, indubitabilă, peste care nu avem voie să trecem, fără a ne descalifica moral și intelectual. În rest, discuțiile, gusturile, preferințele artistice și muzicale sunt apanajul unei lumi libere, în care viața evoluează firesc în întreaga ei polifonie și policromie. Să nu uităm nicio clipă că, pentru dreptul nostru la diferență (de opinie și stil), undeva, acolo, pe câmpurile de luptă din Est, niște oameni ca noi și-au pus la bătaie dreptul la viață.