E normal ca președintele să numească elita parchetelor?

Aceasta este una dintre concluziile proaspătului raport făcut de Grupul Statelor împotriva Corupției (GRECO), instituție a Consiliului Europei.

Documentul îi arată în mod implicit cu degetul pe fostul ministru al Justiției, Cătălin Predoiu, și pe Klaus Iohannis, care trebuie să-și asume numirile, prea puțin fericite, din fruntea parchetelor. Practic, cei doi au trecut peste recomandările anterioare ale Comisiei Europene, care în ultimele Rapoarte privind Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) recomanda României „punerea în practică a unui sistem robust și independent de numire a procurorilor de rang înalt, pe baza unor criterii clare și transparente”. Comisia Europeană cerea clar „garanții suficiente împotriva politizării” și acordarea unui rol mai important Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Documentul precedent elaborat de GRECO descoperise aceleași vicii și prescria remedii similare.

România a exersat amestecul politicului în Justiție aproape întreaga sa istorie și pare că se desparte cu greu de acest reflex nesănătos. Epopeea dosarelor Revoluției și Mineriadei pare fără sfârșit tocmai fiindcă pe firul anchetelor au intervenit direct sau indirect personaje politice de prim rang. Loialitățile față de Ion Iliescu și grupul alături de care a preluat puterea au dus la tergiversări care durează de 30 de ani. La finele guvernării lui Adrian Năstase au apărut stenogramele discuțiilor de la vârful PSD în care se decidea ce dosar trebuia închis sau pentru cine trebuia deschis unul nou. Ministra Justiției, Rodica Stănoiu, se justifica, de pildă, în toamna anului 2003 în fața conducerii de partid: „Știți bine că eu, de nenumărate ori, în legătură cu Băsescu am întrebat chiar și în ședințele mari, când dăm verde pentru Băsescu”. Zece ani mai târziu, președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta au negociat funcțiile de procurori șefi, fără să țină cont de recomandările CSM. Așa a ajuns Alina Bica procuroare șefă la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT). Prietenia ei cu Elena Udrea, pupila președintelui, a jucat, se pare, un rol major în numirea la DIICOT.

Bica s-a familiarizat repede cu funcția și în 2013 le-a cerut subordonaților săi să-l favorizeze pe omul de afaceri Ovidiu Tender, care a prejudiciat compania RAFO Onești cu câteva sute de milioane de euro. Potrivit DNA, Alina Bica le-a cerut procurorilor care se ocupau de caz să ceară instanței condamnarea lui Tender la o pedeapsă cu suspendare. Fosta șefă a DIICOT a primit o sentință de patru ani cu închisoare pentru acest abuz.

Tot ca urmare a numirilor politice, a ajuns în fruntea DIICOT și Georgiana Hosu, susținută de fostul ministru de resort Cătălin Predoiu și de președintele Klaus Iohannis, deși CSM i-a dat aviz negativ, explicând că nu are capacitate de analiză retrospectivă și nici de asumare a răspunderii, că a arătat superficialitate în asumarea unei viziuni viitoare concrete și nu cunoaște realitatea infracțională. De fapt, mult mai grave erau vulnerabilitățile ei, faptul că mama ei de 80 de ani și fiul vitreg dețineau acțiuni la o companie înregistrată într-un paradis fiscal, iar soțul, un fost polițist, era acuzat de corupție și instigare la acces ilegal la un sistem informatic. Hosu a fost nevoită să-și dea demisia după ce soțul ei a fost condamnat.

Ultimii 30 de ani arată că amestecul politicului în Justiție distorsionează sistemul democratic autohton, fie prin protejarea unor politicieni sau oameni de afaceri, fie prin atacarea lor la ordin. Revocarea fostei șefe anticorupție, Laura Codruța Kövesi, pentru că devenise incomodă, a fost făcută la cererea liderului PSD, Liviu Dragnea, și executată, fără argumente clare, de ministrul Justiției de atunci, Tudorel Toader.

Raportul Greco care tocmai a fost dat publicității subliniază că „implicarea Ministrului Justiției în numirea/revocarea procurorilor în/din funcțiile cele mai înalte din parchet rămâne considerabilă și prezintă un risc de influență politică nepotrivită”. Documentul sugerează că singura poziție care ar putea primi girul președintelui ar trebui să fie cea de procuror general. 

În acest fel, președintele este responsabil și, la o adică, dă socoteală pentru alegerea făcută. În același timp, avizul CSM nu mai poate rămâne consultativ, iar șeful statului nu-l mai poate ignora, consideră experții GRECO. Ceilalți procurori șefi n-ar mai trebui numiți de factorul politic. Este vorba de fapt de întreaga elită a parchetelor, care până acum a ajuns în funcții prin bunăvoința miniștrilor Justiției și președinților: procurorul șef al DNA și adjuncții lui, șeful DIICOT și adjuncții lui, șefii de secții. 

Rapoartele internaționale consideră că numirile politice în atât de multe funcții pot fi o vulnerabilitate pentru întreg sistemul, iar trecutul nu prea îndepărtat demonstrează că acesta e un punct nevralgic. Pot apărea loialități perverse, recomandări amicale sau simpatii personale, care în cele din urmă sabotează eventualele bune intenții ale oamenilor politici. E mai mare probabilitatea ca numirile să fie făcute pe criterii meritocratice dacă pârghia este preluată de secția de procurori a CSM. Nu sunt excluse nici în acest caz invidiile, plătirea unor polițe sau subiectivismele, dar ele sunt mai puțin probabile decât atunci când vin doar de la două persoane, ministrul de resort, care propune, și președintele, care dispune. 

Politicul să iasă din Justiție și să se ocupe legislația care trebuie reformată, acesta e îndemnul major al experților GRECO, fiindcă deocamdată niciuna dintre modificările păguboase aduse legilor justiției în epoca Dragnea nu a fost abrogată.