Dolarul prea slab poate afecta exportul din zona Euro
30 noiembrie 2007Ministrul german al Economiei, creştin-socialul Michael Glos, a avertizat SUA - în cadrul săptămânii dezbaterilor asupra bugetului federal pe anul 2008 - împotriva încercării acestora de a-şi rezolva problemele structurale prin deprecierea dolarului. „Economia naţională nu profită cu nimic”, a declarat Glos astăzi în Bundestag, „dacă dolarul scade prea mult”. Deoarece aceasta nu ar putea înlocui implementarea măsurilor de adaptare necesare. Problemele majore ale SUA sunt marile deficite ale bugetului şi bilanţului tranzacţiilor curente.
Glos a adăugat că el preferă monedele stabile. Dar viteza cu care creşte valoarea Euro-ului poate dăuna exportului german. Cu toate acestea, există şi aspecte favorabile, precum normalizarea inflaţiei anul viitor.
În replică, Ministrul german al Finanţelor, social-democratul Peer Steinbrück, nu s-a arătat alarmat de cotele înalte ale valorii Euro-ului, declarând astăzi publicaţiei economice Financial Times Deutschland că europenii preferă un euro puternic unui Euro slab, cu atât mai mult cu cât creşterea monedei este limitată de valoarea ţiţeiului.
Ministrul Finanţelor este convins că economia germană nu va fi afectată de turbulenţele pe pieţele financiare, şi că există o serie de indicii pentru o conjunctură economică favorabilă în 2008.