FAZ: Despre vinul din Moldova în vremuri de război

În zilele alegerilor parlamentare și prezidențiale din decembrie 1995 și în iunie 1996, vinul oferit jurnaliștilor străini la sediul de campanie al șefului statului rus Boris Elțîn și la cel al partidului prezidențial avea denumiri și etichete în limba română. Erau vinuri moldovenești: încă din perioada sovietică, Moldova era cunoscută drept crama de vinuri a URSS. Apoi a venit dezmembrarea URSS, au urmat căutările identitare și manipulările care le-au îngreunat, au izbucnit pe rând războaie și, la final, s-a pus embargou, în Rusia, pe vinul din Moldova. Dar moldovenii continuă să facă vinuri. Ba, chiar mai bine decât pe vremea vasalității oficiale sau mascate față de Moscova. Când e mai greu, dar vrei să reușești, creativitatea pare să fie mai generoasă cu cei perseverenți.

De la vinul călugărului speriat de turci la cel al lui Putin

Tunelurile poartă denumirea unor soiuri de struguri și zei ai bețiilor - Strada Cabernet, Strada Dionis. Un labirint săpat cu secole în urmă în calcarul de la Cricova, pentru a aproviziona cu material de construcții șantiere ale unor nobili locali din învecinatul Chișinău. Legenda, povestește ghidul, spune că, aici, un călugăr și-ar fi ascuns odată vinul sacramental, pe când se aștepta să dea iarăși iama prin Moldova cotropitorii otomani.

Undeva ”în semiîntunericul bolților de calcar” care se întind pe 120 de kilometri, jurnalistei Karin Finkenzeller îi trece prin minte o paralelă: ”Cum ar fi azi? Dacă, așa cum s-au auzit de mai multe ori amenințări, trupele ruse ar ataca și Republica Moldova, după Ucraina vecină, ar putea civilii să găsească atunci adăpost aici?”.

Pentru orice eventualitate, crama Cricova este unul dintre cele 450 de adăposturi desemnate oficial în strategia de apărare a Chișinăului. Până atunci, însă, peste cele peste un milion de sticle depozitate aici, praful se așterne pașnic în straturi de centimetri buni. Cele mai vechi dintre sticle au chiar și mucegai. După ce a găsit fără probleme drumul înapoi din spațiu pe pământ, Iuri Gagarin - adevăr sau legendă, cine mai știe - s-ar fi pierdut aici, în labirintul de sub pământul Moldovei, în 1966, și ar fi reapărut după câteva zile. Gurile rele îl bârfesc: de fapt, cosmonautul s-ar fi rătăcit de bunăvoie. Mai târziu au fost aduși aici șefi de stat și de guvern, inclusiv ex-cancelara Angela Merkel ar fi primit câteva mostre pentru colecția  personală de vinuri rafinate.

Colecția dăruită în 2007 lui Vladimir Putin de către conducerea de atunci, fidelă Kremlinului, de la Chișinău, a fost depozitată până în 2022 într-una din galeriile de la Cricova. Ulterior a fost mutată într-un depozit.

Orice embargo este un pas înainte

După ce rușii au invadat Crimeea, în 2014, Moscova a impus un embargo principalei sale surse de vinuri, Republica Moldova. A fost, scrie jurnalista de la Frankfurter Allgemeine Zeitung, care a vizitat recent cramele de la Cricova, o ”pedeapsă pentru aspirațiile europene ale republicii”. Și, amintește autoarea articolului din FAZ, ”zece ani mai târziu, moldovenii vor decide în toamnă printr-un referendum dacă se vor reorienta către Moscova sau vor consacra obiectivul aderării la Uniunea Europeană în constituție”. Rusia nu pare deloc fericită și, notează FAZ, ”amenință că va arunca sute de milioane de ruble într-o bătălie de PR” pentru a se alege cu fidelitatea votanților moldoveni.

Portretul realizat Moldovei de jurnalista germană este generos și colorat: fâșia îngustă de țară care se întinde între Ucraina și România are, de la nord la sud, o morfologie asemănătoare marilor regiuni viticole ale Europei (”un pic de Rheingau, un pic de Toscana și Piemont”), acoperișuri aurii ale bisericilor, câmpuri asemănătoare de rapiță și multă viță de vie (”Se spune că Moldova este țara cu cea mai mare densitate de viță de vie din lume”).

Adrian Trofim are 33 de ani și a studiat administrarea afacerilor la Viena. Este descendentul lui Constantin Mimi, fost director al Băncii Naționale a României dar, mai ales, mare vinificator. Castelul pe care bătrânul l-a ridicat la Bulboaca, în Basarbia pe atunci unită cu România, și care era într-o stare deplorabilă în momentul destrămării URSS, a redevenit, de câțiva ani, o emblemă a industriei vinurilor din Republica Moldova. Mai ales după instituirea embargoului rusesc, decizie pentru care Trofim este profund recunoscător: de atunci, toți vinificatorii de dincolo de Prut au renunțat la vinurile ”dulci și demidulci produse în masă, populare în Rusia” și au trecut la ”vinuri terroir autentice, cu buchet elegant și de lungă durată”, solicitate pe noile piețe. Anul trecut, de 1 iunie, 47 de șefi de stat și de guvern s-au întâlnit la un summit tocmai la crama familiei Mimi iar președintele francez Emmanuel Macron a plecat de la Bulboaca cu mai multe lăzi de vin.

Broderii contradictorii: una e vinul, alta politica

Trofim se bucură de, notează FAZ, ”un simț acut al gustului și al aromelor” și de aceea e mai des de găsit în subterane decât la biroul lui, printre hârtii. Vrea să facă vinuri care ”să spună o poveste - cea a patriei sale, a strămoșilor săi”. Sfăditele, de exemplu, un vin ca” o broderie de struguri contradictorii: Feteasca Neagră și Rara Neagră, unul puternic, celălalt fructat cu o notă de piper și tutun. Cele două soiuri autohtone de struguri concurează între ele și totuși se combină excelent. Ce bine ar fi dacă acest lucru ar putea fi realizat și în politica țării”, remarcă FAZ.

În decembrie, Uniunea Europeană a deschis calea pentru negocierile de aderare cu Ucraina și Republica Moldova. Pe 20 octombrie are loc un referendum riscant, în paralel cu alegerile prezidențiale: șefa statului, Maia Sandu, vrea să se asigure că legătura cu Occidentul continuă, indiferent dacă va rămâne sau nu în funcția supremă. Cel puțin 30 la sută din populație, poate chiar 40%, privește spre Moscova iar tabăra fidelă Moscovei este tot mai vocală, umblă din ușă în ușă și face daruri electorale chiar în numerar, punctează Frankfurter Allgemeine. Trofim e convins că tinerii vor vota pentru Europa și speră ca în afara vinului său care se duce în Vest să aibă parte și de turiști occidentali la castelul Mimi.

Zvonuri de război, ca o a doua pandemie

Dar turiștii lipsesc, deocamdată. I-a speriat iminența unui război. Pentru Arcadie Fosnea, care a studiat viticultura lângă Heilbronn, în Germania, și administrează cramele de la Mircești, satul copilăriei, situat undeva la nord-vest de Chișinău, ”e ca o a doua pandemie”. Conacul în jurul căruia cultivă, pe 17 hectare, în primul rând Riesling, de dragul anilor petrecuți în Germania, dar și alte soiuri (Chardonnay, Sauvignon blanc, Viorica, Fetească Albă și Neagră sau Saperavi), fusese abandonat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când Wehrmachtul a fost alungat de Armata Roșie, și a rămas în ruină pe vremea sovietică.

De la Purcari, în zilele senine, se vede peste Nistru până la Odesa. De vreo doi ani se și aud, noaptea, loviturile raidurilor rusești. Apropierea de Marea Neagră și microclimatul de tip Bordeaux permit, însă, cultivarea strugurilor pentru vinurile lor roșii. Pentru someliera Cristina Madan, Rara Neagră are caracterul specific moldovenilor: "Bun și prietenos. De obicei nu ai să ne auzi certându-ne în public. Diferitele opinii contradictorii le discutăm acasă."

La câțiva kilometri distanță de Purcari, podgoria familiei Luchianov din Crocmaz se întinde chiar până pe granița cu Ucraina, la foarte mică depărtare de gura de vărsare a Nistrului. Olga, școlită în turism, și soțul ei matematician, Alexandru, propun etichete personalizate pentru clienții care vizitează crama Et Cetera de câteva ori pe ani și își însoțesc propriile vinuri pe tot parcursul procesului - la îngrijirea viei, la recoltarea și fermentarea strugurilor și la îmbuteliere. Vinurile de aici sunt preponderent monosoi și nu chiar ieftine, dar după ce au făcut furori pe piața din Moldova au ajuns acum până în Japonia și China.

Într-o notă de final al articolului din Frankfurter Allgemeine Zeitung, jurnalista Karin Finkenzeller explică de ce vinurile moldovenești ”nu sunt ușor de găsit” în Germania: ”se datorează, printre altele, prețurilor și lipsei de încredere a germanilor că, de fapt, în schimbul banilor dați chiar primesc vinuri de înaltă calitate”. Pe de altă parte, spre deosebire de alte țări est-europene care au primit, după ce au renunțat să mai exporte în Rusia, locuri în rafturile occidentale, pentru vinurile moldovenești nu s-a făcut loc. Purcari și Castel Mimi au îndrăznit să se ofere prin magazine online, mai scrie FAZ.