Despre părinţi normali şi tradiţionali

Ce-a urmat eşecului de proporţiile celui înregistrat la referendumul pentru familie nu e tocmai uluitor. După astfel de prăbuşiri grandioase urmează întotdeauna, în partidele şi taberele responsabile, nopţi ale cuţitelor lungi, precedate şi urmate de recriminări, de osândiri virulente precum şi de noi şi prolifice creaţii mitologice menite disculpării perdanţilor.

O apărătoare notorie a regimului Dragnea a încercat să minimalizeze triumful României moderne şi raţionale, prin boicotarea plebiscitului, articulând enormitatea potrivit căreia democraţia directă, exercitată prin referendum, ar fi "câh" şi, în fond, neeuropeană. A omis, desigur, să explice de ce, în acest caz, elveţienii fac uz intens şi sistematic de instrumentul referendumului.

Între promotorii fundamentalişti ai  plebiscitului pentru familie s-au formulat, după jalnicul său naufragiu, alte enormităţi. De pildă  pseudojustificări hilare ale eşecului propriu, de genul ”PSD n-a vrut să câştige” sau ”PSD n-a ieşit la vot”.  Aceste afirmaţii au un scop manipulativ clar. Ele continuă tentativa escamătorii maculantei asocieri cu Dragnea şi cu PSD a militanţilor pentru ipotetica familie ”tradiţională”. Care, de frica relativismului, a politicilor de gen şi a corectitudinii politice au consimţit să fraternizeze cu cleptocraţii postcomunişti, punând umărul, împreună cu duşmanul politic, la proiectul refeudalizării şi dezeuropenizării României. 

Nu de puţine ori, asemenea absurdităţi se văd însoţite de acuze la adresa incompetenţei unor factori de răspundere din BOR şi din celelate  partide politice româneşti, care, cu excepţia lăudabilă a USR, au susţinut in corpore, politic şi moral, demersul putinisto-PSDisto-dragniot.

În fapt, toţi aceşti factori de răspundere, în frunte cu Dragnea, cu premierul său-marionetă, cu aliaţii lor din ALDE, BOR şi partidele blatiste ale opoziţiei s-au achitat cu asupra de măsură de presupusa lor datorie de a-i împinge pe români să voteze. Au investit bani grei în plebiscitul calificat, eronat, drept ”anti-ghei”, când, de fapt, a fost esenţialmente antidemocraţie liberală, antimodernitate şi antieuropean. Au umplut ţara până la refuz cu afişe, bannere şi pancarte îndemnând oamenii să participe la vot, în timp ce au afurisit orice imbold la boicot. În fine, unii ierarhi le-au indus ura în contra prezumtivilor hoţi homosexuali de copii şi i-au speriat rău pe credincioşi, ameninţându-i cu flăcările şi chinurile gheenei, încât i-au determinat pe mulţi creştini să se întrebe cărei religii îi aparţin, de fapt, şi dacă se mai pot simţi în largul lor în lăcaşuri de cult transformate în tribune ale urii.  

La tot acest activism contondent şi militantism de durată, de intensitate şi dimensiuni ieşite din comun, românii au replicat, în covârşitoarea lor majoritate, printr-o sistematic afişată placiditate, transformând referendumul într-un ”indiferendum”, cum genial l-a numit cineva. 

Dar a fost realmente vorba de "indiferenţă"? Sau mai degrabă de expresia unui angajament civic, etic şi politic? Ipotezei potrivit căreia comportamentul electoral la referendum transmite un mesaj moral i s-a obiectat cu trimitere la constatarea că nu e clar în ce măsură absenteismul românilor a fost deliberat, apatia alegătorilor fiind una, iar conştiinţa civică alta.  

Or, discrepanţa dintre proporţiile ieşite din comun ale boicotului, pe de o parte, ca replică, pe de alta, la ponderea giganticului efort financiar, mediatic şi propagandistic, grefat pe predispoziţia creştină a majorităţii românilor, nu pare să admită decât o concluzie. Şi-anume că masivul boicot al poporului include şi un indicator calitativ, nu doar cantitativ. Că poporul s-a folosit de ocazie spre a vorbi clar şi răspicat, transmiţând puterii, autorităţilor şi sponsorilor lor de la răsărit, care-l dispreţuiesc vădit, un mesaj lipsit de echivoc. Sociologii vor avea de lucru să tranşeze disputele, dezinformările şi manipulările pe tema acestui mesaj, stabilindu-i conţinutul fără echivoc.

E clar, însă, de pe acum, că românii resping proiectul de ţară antimeritocratică, antidemocratică şi antioccidentală al PSD şi al lui Liviu Dragnea. Nu mai puţin clar e că sunt gata să ia mare distanţă critică faţă de propriul cler. Şi că i-au avertizat, prin boicotul lor, pe potentaţii statului paralel cu neamul şi refeudalizat de frica modernităţii, că electoratul îi va amenda grav pe politicienii responsabili la următoarele alegeri, dacă nu fac de urgenţă cale întoarsă. Dacă nu abandonează politica demolării independenţei justiţiei şi statului de drept, ca şi a demontării statutului european al României, sub pretextul mimatei recuperări a independenţei naţionale şi a unei false refaceri a democraţiei. Căci acestea sunt ocupaţiile şi justificările predilecte ale regimului Dragnea de când liderul infractor al PSD a ajuns la putere şi încearcă să scape de gratii.     

Nu mi se pare întâmplător că, în timp ce la "referendumul pentru familie bătea vântul”, nenumăraţi oameni se adunaseră cu familia la un târg de la Sala Palatului, ca să adune, după cum aflăm de la Delia Grigoroiu, din Republica, "informaţii despre plecarea copiilor lor la studii în străinătate".

Or, experţii vor trebui să-şi revizuiască opiniile cu privire la impactul acestei uriaşe presiuni migraţioniste. Ea afectează România aproape la fel de mult ca ţările supuse unor războaie civile genocidale, ca în Siria, sau unor gestiuni naţional-comuniste, nu mai puţin cataclismice decât conflagraţiile fratricide, precum în Venezuela. Am auzit gânditori exprimându-şi pesimismul radical, legat de emigraţia românilor, un brain-drain care, după cum afirmau ei, răpeşte ţării orice şansă viitoare de redresare din marasmul spre care o împinge crapulosul regim pesedist.

Căci plecarea intelighenţiei tinere lasă ţara la cheremul electoratului asistat, antimeritocratic şi ultrareacţionar ca şi la mila manipulatorilor lui. Or, dacă boicotul referendumului transmite un mesaj moral şi modernizator, cum reiese din proporţiile şi contextul său, previziunile negre îşi pierd justificarea. Pare clar că electoratul antimeritocratic e pe cale să se reducă sensibil.

Şi că naţiunea în ansamblul ei se deşteaptă relativ rapid sub influenţa globalizării, a societăţii informaţionale, a reţelelor de socializare şi, last but not least, a imboldurilor emigraţiei tinere. Patriotismul emigranţilor şi impactul lor asupra părinţilor normali şi tradiţionali, ca şi asupra mediului rural românesc par, din fericire, să fi fost serios subestimate.