1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Ce face Bruxelles-ul cu Grecia?

Bernd Riegert / lp5 iulie 2015

Înseamnă votul negativ al grecilor în același timp un NU pentru moneda euro? Vor continua negocierile? Statul falimentar are nevoie urgentă de bani. Bernd Riegert, de la Bruxelles.

https://p.dw.com/p/1Ft8a
Imagine: picture alliance/chromorange/Ohde

În urma votului negativ la referendumul din Grecia, la Bruxelles nu există încă o poziție oficială din partea celor trei instituții care au încercat luni de zile să negocieze cu guvernul de la Atena. Se aud însă zvonuri, conform cărora creditorii, Eurogrupul și Comisia Europeană nu vor fi pregătite luni pentru noi negocieri.

Ministrul grec al Finanțelor, Yanis Varoufakis, a declarat la urne că un deal ar fi posibil în termen de 24 de ore. Acest lucru este improbabil, pentru că, în momentul de față, nu există nimic de negociat. Apoi, Varoufakis a întors din nou placa într-o postare pe Twitter, atrăgând atenția că a folosit conjunctivul.

Premierul grec, Alexis Tsipras, a cerut miercuri un al treilea pachet de ajutor financiar, în valoare de 29 miliarde de euro, alături de o restructurare a datoriilor. Acum, miniștrii de finanțe ai celorlalte 18 state din Eurogrup vor să știe dacă această cerință mai e valabilă, dar și ce compromisuri e gata să facă Grecia în schimb.

La Bruxelles se aude că marți ar fi posibilă o nouă întâlnire a miniștrilor de finanțe. O întâlnire pregătitoare a unui grup de lucru, format din secretarii de stat din Zona Euro, va avea loc, totuși, luni. Spre finalul săptămânii, va avea loc probabil întâlnirea șefilor de stat și guvern din Eurogrup, sau chiar a tuturor membrilor Uniunii Europene.

Merkel merge întâi la Paris

Cancelara Angela Merkel va face luni o vizită la Paris, pentru a se întâlni cu președintele Franței, Francois Hollande, și a discuta despre următorii pași. În săptămânile care au trecut, Merkel și Hollande s-au văzut în mai multe rânduri cu premierul grec, Alexis Tsipras, în încercarea - eșuată - de a realiza o mediere.

În campania electorală dinainte de referendum, premierul grec a vorbit despre presiuni din partea foștilor creditori. Ministrul grec al Finanțelor i-a acuzat chiar pe partenerii europeni de terorism. În ochii diplomaților europeni, o atitudine deloc constructivă pentru eventuale negocieri viitoare.

Martin Schulz vede Grecia fără euro

Martin Schulz
Martin SchulzImagine: Getty Images/AFP/M. Bureau

Președintele Parlamentului European, Martin Schulz, a declarat, într-un interviu la un post de radio, că Grecia va ieși din zona euro. ”Cu siguranță așa se va întâmpla - dacă aleg NU la referendum, vor fi nevoiți să introducă o altă monedă, pentru că euro nu mai au. Cum să-și plătească salariile? Cum să-și plătească pensiile? Numai că, în momentul în care se introduce o nouă monedă, Grecia iese din zona euro”, a declarat Schulz la postul public de radio Deutschlandfunk.

Președintele Parlamentului European, care s-a sfătuit de asemenea cu Alexis Tsipras în ultimele luni, nu vede în cazul referendumului negativ niciun motiv pentru noi negocieri. Ar mai avea sens numai niște credite de criză din bugetul comun european, pentru necesitățile populației, e de părere Martin Schulz.

Numai BCE îi mai poate salva pe greci

Sunt posibile noi întruniri pentru negocieri cu Grecia
Sunt posibile noi întruniri pentru negocieri cu GreciaImagine: Reuters//Bundesregierung/Guido Bergmann

Dacă Mecannismul European de Salvare (ESM) negociază o nouă înțelegere cu Grecia pentru al treilea pachet de ajutor financiar, lucrurile trebuie să se miște foarte rapid, pentru că statul grec este de fapt în faliment. Acest lucru a fost confirmat sambătă de șeful ESM, Klaus Regling. Se speculează că, în ciuda restricțiilor drastice, băncile grecești vor rămâne deja de luni fără lichidități. În momentul de față, Banca Centrală Europeană a acordat Greciei așa-numitul credit de urgență în valoare de 90 miliarde euro, suma care ar putea fi cheltuită în 24 de ore. Banca Centrală a Greciei a anunțat deja că va suplimenta creditul de urgență. BCE va decide probabil luni asupra acestui lucru.

Consiliul BCE nu va lăsa Grecia să cadă. Benoit Coeure, unul dintre directorii Băncii Centrale, a declarat duminică, în cadrul unei ședințe la Aix-en-Provence, că banca va acorda la nevoie ajutoare suplimentare. ”Dacă trebuie să facem și mai mult, o vom face”, a declarat Coeure, fără a da însă detalii.

Guvernul Greciei nu intenționează deocamdată să introducă o monedă paralelă. Condițiile de creditare ale ESM prevăd ca și Fondul Monetar Internațional să ia parte la negocieri ”dacă este posibil”. Acest lucru este însă mai puțin probabil, având în vedere că FMI vede în Grecia un client neserios. Marțea trecută, Grecia ar fi trebuit să returneze FMI 1,55 miliarde de euro, ceea ce nu s-a întâmplat.