De la Traian Băsescu la Neagu Djuvara

Preşedintele Traian Băsescu a lansat, în cadrul interviului de joi de la televiziunea publică, şi un mesaj către alegătorii din Republica Moldova, cu puţin timp înainte de alegerile anticipate din 28 noiembrie. „Dacă Moldova doreşte un drum proeuropean, – a spus preşedintele – este clar că menţinerea actualei coaliţii guvernamentale la putere este un factor cheie”.

Declaraţia aceasta se înscrie în nota generală a politicii europene, dar totodată conţine nealterate toate premisele politicii româneşti.

În timpul mandatului preşedintelui Traian Băsescu, România a făcut progrese notabile în atitudinea sa faţă de Republica Moldova, iar acest lucru a fost vizibil în primul rând prin transformarea radicală a reprezentanţei diplomatice de la Chişinău.

În locul unor diplomaţi de proastă calitate, implicaţi în tot felul de scandaluri sexuale şi de corupţie, Bucureştiul a trimis la Chişinău un diplomat de excepţie, Marius Lazurca, adus cu dedicaţie de la Vatican.

Totodată, Institutul Cultural Român, o altă componentă a diplomaţiei bucureştene, a deschis un centru la Chişinău, căutând prin sumele investite să compenseze întrucâtva întîrzierea provocată de inerţiile anterioare.

Nu în ultimul rând, ar trebui menţionată legea, cu mare impact psihologic, a acordării în bloc a cetăţeniei române, care a suscitat însă critici serioase din partea ţărilor occidentale. Legea aceasta, văzută în România şi Moldova ca o compensaţie pentru o mare frustrare istorică, a fost văzută în Vest ca o formă de integrare europeană clandestină.

Există şi o altă faţetă a acestei noi implicări, care este mai încărcată de riscuri. România, dincolo de susţinerea sa generală şi de poziţia critică faţă de fostul guvern comunist, a manifestat şi preferinţe nuanţate în cadrul alianţei pro-occidentale, cultivându-l insistent pe Mihai Ghimpu, preşedintele interimar al Republicii Moldova, un om cu nedisimulate vederi unioniste, în dauna primului ministru Vlad Filat, care a avut în schimb contacte europene mai bune.

Din această pricină, semnarea, oarecum surprinzătoare, a tratatului privind regimul frontierei cu Vlad Filat a produs o stare de tensiune la Chişinău, acolo unde preşedintele Mihai Ghimpu s-a simţit dat deoparte.

Politica de la Bucureşti este într-o oarecare măsură răspunzătoare, întrucât a creat aşteptări greşite. Repliată oportun pe direcţia politicii europene, România l-a repus pe primul ministru Vlad Filat în centrul atenţiei, fără să mai dea în schimb nici o explicaţie.

Eşecurile acestea discrete şi neasumate ar putea fi însă indiciul că politica românească are nevoie de reformulări de profunzime, de natură strategică, şi nu doar de simple revizuiri tactice.

Este de semnalat, ca punct de pornire, opinia unei personalităţi cu mare impact asupra opiniei publice, aşa cum este Neagu Djuvara. Autor de cărţi despre istoria veche românească, autor de manuale, conferenţiar de mare succes şi totodată vag politician şi om de lume, Neagu Djuvara exprimă puncte de vedere larg împărtăşite.

În cadrul unui interviu apărut vineri în ziarul România Liberă, Neagu Djuvara a spus că, dacă ar fi avut cu 20 de ani mai puţin, ar fi candidat la preşedinţia ţării şi primul său obiectiv ar fi fost recuperarea Basarabiei. „Aceasta, a încheiat el, ar trebui să fie principala ţintă a României, apoi să reuşim să ne impunem în UE”.

În ciuda a ceea ce sugerează venerabilul istoric, politica românească din ultimul timp a părut să lucreze chiar în spiritul acestui proiect. Poate că ar fi însă nevoie de o inversare a priorităţilor.

Ar fi cu siguranţă mai eficient ca, în prealabil, România „să se impună în UE”, să devină, cu alte cuvinte o ţară credibilă din toate punctele de vedere, şi abia apoi să se gândească la capacitatea sa de a deveni un pol de atracţie.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Ovidiu Suciu