1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

De ce contează pentru România cum va fi îndepărtat Lukașenko

26 august 2020

La Minsk nu este vorba de un protest anti-Rusia și pro-Vest așa cum a fost Maidanul ucrainean din 2014, ci mai degrabă de ceva similar revoluțiilor din 1989, explică Ileana Racheru, doctor în știinţe politice.

https://p.dw.com/p/3hVoR
Proteste la Minsk
Proteste la Minsk Imagine: imago images/ITAR-TASS/V. Sharifulin

Care sunt scenariile pentru Belarus? E un proces reversibil ce se întâmplă la Minsk? Poate Lukașenko să reimpună regimul de putere?

Un prim scenariu ar fi cel în care Lukașenko reușește să rămână la putere.

Pentru ca acest scenariu să se realizeze, trebuie să fie îndeplinite două condiții: să nu apară nicio breșă majoră în ceea ce privește loialitatea miliției, KGB-ului și a armatei și regimul Putin să își asume riscul de a salva un dictator detestat de o majoritate covârșitoare a cetățenilor Belarusului.

Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Federației Ruse, a anunțat, duminică, că Moscova consideră că o reformă constituțională reprezintă o soluție viabilă pentru criza politică din Belarus. Aceasta este de fapt varianta de negociere și dialog pe care Lukașenko a propus-o, fără succes, în fața muncitorilor care l-au huiduit.

Vladimir Putin l-a felicitat pe Lukașenko pentru victoria obținută la alegeri. A avut mai multe discuții telefonice cu acesta, după anunțarea rezultatelor, dar nu a cedat solicitărilor de a angaja militar Rusia, prin intermediul Organizației Tratatului de Securitate Colectivă.

Dar pentru Rusia și, mai ales, pentru regimul Putin un astfel de scenariu este foarte riscant pentru că se va decredibiliza în fața cetățenilor Belarusului.

Miza și revendecările protestatarilor nu sunt geopolitice, ei vor doar ca Lukașenko să plece de la putere, să fie eliberați deținuții politici, să aibă ceva mai multe libertăți (printre care și alegeri libere).

Repet: nu este un protest anti-Rusia și pro-Vest așa cum a fost Maidanul ucrainean din 2014, este mai degrabă ceva similar revoluțiilor din 1989.  

Dar, chiar dacă  regimul Lukașenko va supraviețui acum, acest lucru nu se va întâmpla pentru mult timp.

Un al doilea scenariu este cel în care Lukașenko este înlăturat de la putere în mod pașnic, eventual ca urmare a unei înțelegeri tacite dintre Moscova și Occident.

Plecarea lui Lukașenko și implementarea planului de tranziție anunțat de Svetlana Tihanovskaia (eliberarea deținuților politici și organizarea de alegeri libere după 6 luni) nu ar însemna că Moscova a pierdut Belarusul în favoarea Occidentului.

Viktar Babariko și Valeri Țepkalo, ceilalți doi opozanți, care au sprijinit cu staff-urile lor candidatura Svetlanei Tihanovskaia,  au legături puternice cu Federația Rusă.

Ultimul scenariu este cel al înlăturării de la putere a lui Lukașenko pe cale violentă, într-o confruntare a protestatarilor cu aparatul represiv al regimului Lukașenko (și nu cu mercenari, militari trimiși de Moscova).

Imaginile cu Lukașenko care se deplasează cu vestă anti-glonț și kalașnikov către palatul prezidential, precum și tentativa de a organiza manifestații pro-regim , discursul din fața muncitorilor ne arată un personaj care are momente în care nu mai este rațional, nu este bine conectat la realitățile sociale din Belarus.

Cine cu cine negociază și care sunt mizele geopolitice? Unde e de găsit mesajul SUA în privința Belarusului? Am văzut un schimb de replici Lukașenko – NATO.

SUA au condamnat violențele împotriva manifestanților și au anunțat că nu recunosc rezultatele alegerilor.

Comentariile lui Lukașenko despre NATO nu au niciun suport real, sunt doar tentative de a pune eșecul propriului regim pe seama intervenției inexistente a unor inamici externi în afacerile interne ale Belarusului.

După ce a încercat, fără succes, să acrediteze ideea că în spatele protestelor se află mercenari ruși, Lukașenko a apelat la ”sperietoarea” NATO.

Care e cel mai bun scenariu pentru Vladimir Putin? Ce ar conveni Rusiei, în acest moment în care lucrurile au ajuns în acest punct, când știm cu toții atrocitățile regimului lui Lukașenko? Îl mai vrea Putin pe Lukașenko sau din contra?

Personal, Putin nu l-a agreat niciodată pe Lukașenko. Au existat numeroase replici publice acide între cei doi, dar Moscova nu își poate permite să piardă Belarusul din motive geopolitice, militare, cultural-spirituale.

Cel mai bun scenariu pentru Moscova ar fi ca Lukașenko să plece cât mai repede de la putere, până când populația Rusiei nu va adera la cauza bielorușilor și nu va manifesta masiv la Moscova și Sankt Petersburg împotriva regimului Putin.

Dacă regimul Lukașenko nu ar fi reprimat protestele prin violențe cunoscute la nivel global și protestele nu s-ar fi extins în afara Minsk-ului, Putin nu ar fi avut nicio problemă să se afișeze cu dictatorul de la Minsk.

Violența regimului Lukașenko a schimbat total calculele Moscovei.

Până la aceste evenimente, cel mai avantajos scenariu pentru Moscova era menținerea la putere a lui Lukașenko, deși acesta a refuzat în decembrie 2019 să îl ajute pe Putin să își relegitimeze prezența la putere prin crearea unei confederații între Rusia și Belarus.

Citiți articolul integral AICI