De ce a refuzat armata rusă confruntarea cu Prigojin

• Din această, să spunem, încercare de confruntare, în mod paradoxal, a ieșit întărită armata rusă. Faptul că armata, indiferent de ordinele care s-au dat de la Moscova, a refuzat să intre în confruntări directe cu trupele lui Prigojin, nu l-aș interpreta ca pe o dovadă de frică sau de lașitate, ci mai degrabă ca pe dovada unui calcul politic autonom față de sistemul putinist.
• În momentul de față, Lukașenko devine depozitarul unor interese și al unor informații vitale pentru Putin. Lukașenko, până la un moment dat, chiar îl va proteja pe Prigojin, pentru că astfel nu face decât să-și întărească argumentele de negociere pe care le are în discuția cu Putin. (…) Este poate una dintre puținele persoane capabile să-i dea garanții de securitate lui Putin, după ce acesta nu va mai fi șeful formal al al Rusiei.
• Încheierea războiului din Ucraina în momentul de față ar avea efecte politice negative asupra lui Erdogan, i-ar scădea brusc greutatea pe care o are în afacerile internaționale, pe de o parte, iar pe de altă parte ar da Rusiei și Armeniei mai mult timp și mai multe resurse să-l confrunte în Azerbaidjan, în Nagorno-Karabah.
• Aceasta este doar prima etapă a conflictului civil din Rusia, dacă luăm în calcul ceea ce vorbeam mai devreme, desacralizarea lui Putin este o o chestiune foarte importantă în sistemul politic rusesc.
• Putin nu poate fi înlăturat în momentul de față decât de o conjurație care să includă serviciile speciale, armata, oamenii de afaceri și părți din administrație. Putin a înțeles că pentru a-și menține puterea pentru o vreme, acum va trece la o înăsprire a politicii represive. Multe se vor reașeza în jurul lui în funcție de reacțiile pe care toți cei pe care s-a bazat le-au avut în aceste două zile.
• Apelul la armamentul nuclear este permanent pe masa deciziilor lui Putin și doar un calcul politic îl împiedică pe acesta să-l folosească, anume că ar avea mult mai mult de pierdut decât ar avea de câștigat prin folosirea acestuia.

Armata rusă a ieșit întărită după asaltul eșuat al lui Prigojin și pe măsură ce vom înainta în timp implicarea factorului politic în acțiunile militare ale armatei, odată ce Șoigu și Gherasimov vor fi înlăturați, va fi mai mică, ceea ce nu înseamnă neapărat o veste bună pentru noi, pentru că sigur că nu există o invazie de oameni competenți între ofițerii armatei ruse, dar ei nu lipsesc cu desăvârșire.

Iar asta nu este neapărat o veste bună pentru război, arată istoricul Cosmin Popa, specializat în istoria URSS și a Rusiei, precum și în istoria Europei Centrale și de Sud-Est, în interviul acordat spotmedia.ro.

Cosmin Popa, au trecut, iată, câteva zile de la marșul lui Prigojin către Moscova. Acum, când lucrurile nu mai sunt atât de calde, l-am auzit și pe Vladimir Putin aseară, în scurtul lui discurs către națiune, ce a fost și ce nu a fost?

Ar trebui să începem cu o scurtă analiză a discursului lui Putin, care a fost un discurs straniu. Sigur că a căutat să arate tuturor că a controlat situația de la început până la sfârșit, ceea ce, în opinia mea, este una dintre cele mai bune dovezi că lucrurile au stat cu totul altfel.

Este evident faptul că nu s-a putut stăpâni și a spus în cele din urmă că oricum ar fi reușit să oprească revolta, ceea ce arată că lucrurile stau departe de a fi așa, cu atât mai mult cu cât unul dintre cele mai interesante canale de TELEGRAM, VchK-OGPU, care se ocupă de problematica aparatului de represiune și de informații spunea dimineață faptul că nu mai puțin de 40% din efectivul serviciilor speciale și serviciilor de poliție a refuzat să se prezinte atunci când a fost convocat în timpul marșului, ceea ce arată că Putin și cei din jurul lui erau departe de a fi controlat lucrurile în realitate, cu atât mai mult cu cât există cel puțin 10 unități militare documentate care s-au alăturat lui Prigojin în timpul asaltului către  Moscova.

Din acest punct de vedere, sigur că există o serie de argumente care trebuie să iasă la iveală, care pledează pentru un fel de conivență între Prigojin și Putin în timpul evenimentelor. Ieri a fost arestat un ofițer al FSB cu însemnele Wagner, care a participat la acest marș, și imediat eliberat, însă felul în care s-au desfășurat evenimentele ne arată că, indiferent de intenția organizatorilor, lucrurile la un moment dat au scăpat de sub control, fără ca Prigojin neapărat să vrea să-l răstoarne pe Putin.

Ceea ce se vede acum după încheierea marșului este că dacă Prigojin și-ar fi propus acest lucru, ar fi avut toate șansele s-o facă. De ce nu s-a întâmplat? Este o cu totul altă discuție și cred că ține în primul rând de echilibrul de putere din interiorul sistemului politic rusesc, care este unul extrem de fragil, extrem de fluent, în continuă schimbare. Practic, din acest punct de vedere, Rusia s-a întors în atmosfera anilor 1990, cu reconfigurarea sferelor de influență operate cu rapiditate și de cele mai multe ori cu violență.

Ce este important, pentru că ce a fost sau ce n-a fost sigur urmează să stabilim, dar este important faptul că asaltul lui Prigojin a dus la desacralizarea lui Putin. Putin a fost coborât de pe piedestalul pe care îl situase propaganda, dar și maniera proprie de a guverna.

Iar asta s-a văzut foarte clar în reacțiile chiar și ale celor care până acum s-au comportat destul de loial față de discursul de aseară. Pe care sigur că în prealabil, Peskov l-a anunțat ca un discurs extrem de important și ca de obicei, totul a eșuat într-o declarație care arată foarte limpede faptul că Putin se află într-o bulă informațională și că n-are habar de adevărata stare de spirit a populației. Și nu numai a populației, dar și a celorlalte sisteme care concură la stabilitatea statului, în primul rând armata și serviciile speciale.

Ce este important este că din această, să spunem, încercare de confruntare, în mod paradoxal, a ieșit întărită armata rusă. Ceea ce s-a văzut foarte clar din faptul că - cu excepția ocupării statului major al districtului militar care în contextul războiului în Ucraina este foarte important, pentru că acolo este creierul operațiunilor militare rusești din Ucraina - acțiunea lui Prigojin nu a avut reverberații pe front.

Faptul că armata, indiferent de ordinele care s-au dat de la Moscova, a refuzat să intre în confruntări directe cu trupele lui Prigojin nu l-aș interpreta ca pe o dovadă de frică sau de lașitate, ci mai degrabă ca pe dovada unui calcul politic autonom față de sistemul putinist.

De aceea, mă aștept ca în curând antipatia și criticile la adresa lui Șoigu și Gherasimov să devină publice, generând atitudinea mai multor ofițeri în următoarea perioadă. Pentru că percepția acestor doi oficiali în rândul ofițerilor ruși, mai ales a ofițerilor și a soldaților combatanți, este una foarte, foarte negativă.

Cine a mai ieșit întărit din această poveste? Ca de obicei, Lukașenko. Sigur, nu doar în postura de mediator, care a fost o postură, din multe puncte de vedere, destul de calculată politic, pentru că trebuia ca pasul în față să îl facă cineva al cărui eșec nu ar fi avut reverberații foarte puternice asupra sistemului politic rusesc.

Dar de ce a mai ieșit Lukașenko întărit din această chestiune? Pentru că în momentul de față, Lukașenko devine depozitarul unor interese și ale unor informații vitale pentru Putin.

Aici nu discut despre câți dintre cei din Wagner vor fi adăpostiți în Belarus. Practic, în opinia mea, Wagner a încetat să mai existe așa cum a existat până la această revoltă a lui Prigojin. Dar faptul că astăzi avionul lui Prigojin în cele din urmă a aterizat pe un aerodrom militar de lângă Minsk arată că, din acest moment, teoretic, Lukașenko va deveni depozitarul unor informații și al unor interese extrem de importante pentru Putin.

Îndrăznesc să presupun că Lukașenko, până la un moment dat, chiar îl va proteja pe Prigojin, pentru că astfel nu face decât să-și întărească argumentele de negociere pe care le are în discuția cu Putin. Cu atât mai mult cu cât la nivelul sistemului putinist începe să se facă simțită o presiune difuză pentru continuarea procesului de integrare a Belarusului în Rusia, astfel încât să se dea satisfacție patrioților care susțin războiul, în absența unor câștiguri militare adevărate pe front.

Iar acest lucru cred că nu se poate face decât cu prețul unor mutări grandioase la vârful sistemului politic al celor două țări, care să îl transforme pe Lukașenko în președintele viitorului stat unional. Este poate una dintre puținele persoane capabile să-i dea garanții de securitate lui Putin, după ce acesta nu va mai fi șeful formal al Rusiei.

Adică, iată un succesor pentru Putin, care nu vine chiar din interiorul Rusiei, din sistem, ci cumva e de la marginea sistemului, din afară.

El vine din sistem, este legat de sistemul politic rusesc, la fel cum este legat oricare dintre cei din jurul lui Putin, inclusiv el. Sigur că există specificități care țin de Belarus, care țin de felul în care a fost guvernată această țară, de faptul că în Belarus totuși există opoziție, chiar dacă mare parte din această opoziție este în afara granițelor țării, dar este o opoziție credibilă, populară, chiar dacă regimul de teroare instaurat acolo împiedică manifestarea oricăror opțiuni politice adevărate.

Și trebuie să recunoaștem că până acum, regimul Lukașenko s-a cam descurcat. Inclusiv în cazul Protasevici s-a dovedit a fi o dictatură funcțională.

S-a descurcat în măsura în care lumea a avut probleme mult mai mari decât izolarea regimului Lukașenko. El s-a descurcat cu mult înainte de a-l aresta pe Protasevici, prin coborârea avionului. Războiul aproape că l-a salvat pe Lukașenko, iar acum el nu face decât să-și crească din ce în ce mai mult greutatea politică prin această implicare directă în evenimentele din Rusia.

Citiți interviul integral pe Spotmedia.ro.