Datoriile statului român către firmele germane, discutate de Merkel şi Boc
12 octombrie 2010În conferinţa de presă comună susţinută de premierul Emil Boc şi de cancelarul german Angela Merkel, ziariştii germani au insistat asupra datoriilor enorme către firme germane, care se ridică în prezent la peste 140 milioane de euro.
Emil Boc a declarat că guvernul său se străduieşte să achite toate datoriile, nu numai cele către societăţile din Republica Federală.
"Am discutat de asemenea şi despre faptul că statul român face toate eforturile să-şi onoreze obligaţiile financiare pe care le are faţă de firme, inclusiv faţă de firmele germane, astfel încât datoriile pe care statul le are faţă de aceste firme să nu reprezinte un blocaj în economie."
Şefa executivului de la Berlin a manifestat înţelegere în această problemă, dar şi-a păstrat tonul ferm şi a adus în discuţie datoriile statului român în convorbirile purtate la Palatul Victoria. Angela Merkel a atras atenţia şi asupra faptului că despre astfel de lucruri se vorbeşte la nivel european.
"Am atras atenţia că despre o astfel de situaţie se discută şi bineînţeles că acestea nu au darul de a îmbunătăţi climatul de investiţii din România. De aceea, premierul Boc a dat asigurări că datoriile vor fi achitate pas cu pas, ţinând cont de restricţiile din finanţele publice româneşti impuse de criză. Important este însă ca pe viitor ,cadrul legislativ să ne ofere siguranţa că nu se va mai ajunge la asemenea situaţii".
Autor: Laurenţiu Diaconu-Colintineanu
Redactor: Rodica Binder