Câte locuri de muncă costă renunțarea la motorul tradițional
30 noiembrie 2021Tranziția industriei auto către e-mobilitate va avea un impact serios asupra locurilor de muncă. După analizele sumbre din trecut privind posibilele pierderi a sute de mii de locuri de muncă, cercetările recente par mai degrabă optimiste, întrebarea esențială fiind ce se va întâmpla în viitor cu angajații responsabili cu producția de componente pentru motoarele cu combustie.
”Reglementarea europeană privind limitele de CO2 pentru flote, precum și interdicțiile de înmatriculare anunțate pentru motoarele cu combustie pe piețe de vânzări importante vor aduce sfârșitul motoarelor clasice produse de companiile germane de automobile”, crede Oliver Falck, șeful departamentului de economie industrială și noi tehnologii de la Institutul Ifo din Munchen, într-un interviu acordat DW. Singura întrebare este dacă ele vor dispărea până în 2030 sau câțiva ani mai târziu.
Constructorii germani de automobile sunt conștienți de acest lucru, spune acesta. Nu întâmplător, multe companii auto germane nu mai investesc în dezvoltarea motoarelor cu combustie. ”Potrivit ultimelor cifre disponibile înainte de pandemie, aproximativ 614.000 de angajați din Germania depind direct sau indirect de motorul cu ardere internă”, a declarat Falck.
Motorul cu ardere internă își mănâncă copiii
Mașinile electrice,care nu au nevoie de motoare complexe sau de sisteme complicate de transmisie sunt mai ușor de produs decât vehiculele cu motoare normale iar producătorii de componente din aceste domenii vor fi afectați cu atât mai mult cu cât trecerea la electromobilitate se va accelera. Acest lucru este valabil mai cu seamă pentru numeroasele companii furnizoare de piese de schimb, chiar și mai mici, specializate în tehnologiile motoarelor cu combustie.
Pentru angajați, acest lucru are consecințe pe alocuri grave. Mai puțin poate pentru cei care se vor pensiona în următorii câțiva ani. În plus, există oferte din partea angajatorilor care favorizează o renunțare mai rapidă la actualele motoare, spune Falck. ”O altă parte a angajaților vor avea alte locuri de muncă în producția de automobile sau vor face lucruri complet diferite, în special în sectorul serviciilor. Însă noul loc de muncă nu va fi întotdeauna în același oraș sau la același angajator”, subliniază expertul.
Potrivit unui studiu Ifo, întocmit de Falck la cererea Asociației Germane a Constructorilor de Automobile (VDA), aproximativ 215.000 de locuri de muncă vor fi afectate de tranziția către e-mobilitate până în 2030. Însă numai 147.000 de angajați se vor pensiona în aceeași perioadă. ”Avem astfel un decalaj semnificativ între angajații afectați și viitoarea fluctuație a forței de muncă”, se arată în studiu.
Nu este exclusă chiar o ușoară creștere a numărului de joburi
Un studiu realizat de grupul Angora Verkehrswende și de firma de consultanță în management Boston Consulting Group (BCG) a ajuns la concluzia că trecerea la electromobilitate va aduce chiar un mic plus de joburi (aproximativ 25.000).
Calculul arată în felul următor: până în 2030, dat fiind că unele etape de producție vor deveni inutile, se vor pierde 70.000 de locuri de muncă la producătorii de automobile. Furnizorii vor pierde 95.000 de locuri de muncă, deoarece nu vor mai fi necesare produse speciale. În service-urile auto, numărul de lucrători va scădea cu 15.000, deoarece vehiculele electrice necesită mai puțină întreținere decât motoarele cu combustie.
Pe de altă parte, vor fi create 190.000 de noi locuri de muncă în producția de baterii și în infrastructura și producția de energie pentru crearea unei rețele de încărcare eficiente. Alte 15.000 de locuri de muncă vor fi create în domeniul construirii de uzine și al serviciilor conexe, fabricile de automobile urmând să fie transformate.
Factorul politic trebuie să creeze condiții-cadru
Kristian Kuhlmann, expert la BCG, crede că numărul de locuri de muncă din industria auto și din industriile conexe va rămâne constant în 2030 față de 2020. Cu toate acestea, mulți angajați vor avea de înfruntat noi provocări, adaugă consultantul în management, într-un interviu acordat DW. ”Dintre cei aproximativ 1,7 milioane de angajați ai industriei auto și ai furnizorilor săi din Germania, aproximativ 760.000 vor avea nevoi specifice de formare profesională pentru a continua să ocupe un loc de muncă în industrie”. Mai ales firmele furnizoare mai mici au nevoie de sprijin din partea sectorului public pentru finanțarea și punerea în aplicare a unor programe de formare adecvate.
”Obiectivul trebuie să fie evitarea pe cât posibil a șomajului pe termen lung în timpul schimbărilor structurale”, spune Oliver Falck, economist la Ifo. Prin urmare, este important să se investească din timp în formarea și recalificarea angajaților al căror loc de muncă depinde de motorul cu combustie. ”Acesta trebuie să fie un efort comun al companiilor, asociațiilor, camerelor de comerț, al decidenților politici și, nu în ultimul rând, al agenției de ocupare a forței de muncă”, a conchis economistul.