1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
PoliticăStatele Unite ale Americii

Cum încearcă Rusia să influențeze alegeri

12 septembrie 2024

Statele Unite au acuzat Rusia că interferează în alegerile prezidențiale americane din noiembrie. Și nici n-ar fi prima oară: Moscova ar mai fi încercat să submineze legitimitatea unor alegeri democratice din alte țări.

https://p.dw.com/p/4kX1M
Rusia păpuși de lemn | alegeri europene
Cum influențează Rusia alegeri în lumea întreagăImagine: Alexander Zemlianichenko/AP Photo/picture-alliance

De săptămâna trecută, autoritățile americane investighează o companie din statul Tennessee. Se presupune că acesta a primit zece milioane de dolari de la postul de stat Russia Today (RT) din Moscova pentru a ”crea și distribui conținut cu știri cu mesaje ale guvernului rus către publicul american”.  

Banii ar fi fost folosiți pentru a produce videoclipuri care promovau în primul rând narațiuni de dreapta pe teme precum imigrația, genul și economia - înainte de alegerile prezidențiale din SUA, din noiembrie 2024. Aceste filmulețe ar fi fost apoi distribuite pe rețelele de socializare de mai mulți influenceri de dreapta care lucrau pentru compania din Tennessee. Se mai presupune că influencerii nu ar fi știut că videoclipurile ar fi fost realizate cu implicarea Rusiei, editate și produse de doi angajați ai RT.  

Opiniile exprimate în videoclipuri au fost ”deseori în concordanță cu interesul guvernului Rusiei de a crește diviziunile în Statele Unite”, se arată în rechizitoriul anchetatorilor americani. Scopul este ”să slăbească rezistența SUA față de interesele centrale ale Rusiei, de exemplu în războiul în curs din Ucraina”. 

Rusia - Margarita Simonyan, redactoare-șefă la Russia Today
A fost pusă de săptămâna trecută pe lista de sancțiuni a SUA pentru tentative de influențare a alegerilor prezidențiale din America: redactoarea-șefă a Russia Today Margarita SimonjanImagine: ITAR-TASS/IMAGO IMAGES

Interferențe globale  

Cazul actual oferă doar o mică perspectivă asupra modului în care se presupune că Rusia operează pentru a influența alegerile - chiar dacă Moscova neagă în mod repetat acuzațiile.  

”Rusia încearcă de ani de zile să influențeze alegerile din țări democratice, cum ar fi alegerile prezidențiale din SUA din 2016 sau pe cele din Franța din 2017”, spune Julia Smirnova de la Centrul de Monitorizare, Analiză și Strategie din Berlin (CeMAS), un institut care studiază dezinformarea și ideologiile conspirației pe Internet. Încă din octombrie 2023, SUA au trimis un raport de informații către 100 de țări prietene din întreaga lume, potrivit căruia Rusia folosea în mod activ ”spionii, rețelele sociale și mass-media de stat” pentru a submina încrederea publicului în integritatea alegerilor democratice.  

Între 2020 și 2022, se spune că acest lucru s-a întâmplat în cel puțin nouă țări nespecificate și a existat, de asemenea, ”un nivel mai puțin pronunțat” al activității de social media din Rusia în alte 17 țări, ceea ce ar trebui să sporească preocupările politice interne existente cu privire la integritatea viitoarelor alegeri. Au apărut, de asemenea, rapoarte despre încercări rusești de a influența alegerile europene din iunie 2024. 

Tentativele Rusiei de manipulare a alegerilor europene

Intimidare, dezinformare, manipularea opiniilor  

Setul de instrumente folosit pentru a atinge scopul este vast. Într-un scrutin nespecificat în Europa din 2020, s-a vorbit despre intimidarea candidaților. Se spune că mass-media de stat ruse ar fi răspândit în mod masiv afirmații false de fraudă în contextul mai multor alegeri democratice desfășurate în diverse zone din întreaga lume, în 2020 și 2021. În cel puțin o țară din America de Sud, Moscova a semănat și îndoieli masive cu privire la independența alegerilor.   

”Sunt folosite diverse metode: de exemplu, atacuri ale hackerilor în urma cărora sunt difuzate documente interne ale politicienilor, reale sau amestecate cu acte false, cum s-a întâmplat în campania pentru alegerile din 2017 din Franța”, spune Smirnova. „Ceea ce Rusia folosește, de asemenea, este manipularea opiniei publice prin intermediul rețelelor sociale, folosind conturi neautentice și prin canale deschise, cum ar fi Russia Today”.  

Așa-numita campanie Doppelgänger arată exact cum pot fi manipulați consumatorii de media, explică Julia Smirnova: ”Site-uri web clonate ale principalelor instituții media occidentale” (Spiegel, FAZ, Washington Post, FoxNews și multe altele), în mod înșelător asemănătoare cu site-urile media reale, cu excepția conținutului, care este pro-rus. ”Unele dintre ele au povești inventate, altele au și articole care răspândesc opinii politice”, a spus Smirnova.  

Link-uri către aceste articole false au fost apoi postate pe rețelele de socializare, uneori chiar și în secțiunile de comentarii ale postărilor reale de pe paginile online ale publicațiilor consacrate. Adesea, spune analistul CeMAS, acestea sunt ”narațiuni pro-ruse despre războiul din Ucraina, cu care Moscova încearcă să submineze sprijinul pentru Ucraina în Occident”.  

Scopul pe termen lung: subminarea democrației  

Ingerința Rusiei nu mai urmărește doar răspândirea și consolidarea pozițiilor pro-ruse, de exemplu în legătură cu războiul din Ucraina. S-a mers mult mai departe: "Obiectivul general este de a promova interesele geopolitice ale Rusiei și a destabiliza țările pe care Kremlinul le percepe ca oponenți ai Rusiei". În acest scop, discuțiile polarizante din societățile democratice vor fi alimentate și mai mult iar diviziunile existente vor fi împinse pe cât posibil spre extreme 

Pentru atingerea acestui scop, partidele din extremitățile scenelor politice sunt susținute financiar și argumentativ. Încă din 2022, Washington Post a relatat că cel puțin 300 de milioane de dolari au ajuns către partide prietenoase cu Rusia din întreaga lume, inclusiv în state mai mici precum Albania, Muntenegru, Madagascar sau Ecuador.

Potrivit serviciilor americane de informații, Kremlinul a folosit companii cu sedii în cutii poștale, grupuri de think-tank și alte mijloace pentru a influența evenimentele politice în beneficiul prioritar al formațiunilor de extremă dreaptă. În martie 2024, serviciul secret ceh BIS a dezvăluit o rețea de influență alimentată de Rusia care ar fi finanțat inclusiv campania lui Peter Bystron, fost membru al Bundestag și acum eurodeputat AfD. Aceste plăți au fost cel mai probabil procesate prin portalul de Internet pro-rus din Praga ”Vocea Europei”. Există suspiciunea că banii au ajuns, de asemenea, la partide extremiste din Franța, Polonia, Belgia, Țările de Jos și Ungaria 

Portalul de Internet Voice of Europe
Mai întâi închis, între timp activ din nou, de data aceasta din Kazahstan: portalul online pro-rus "Voice of Europe"Imagine: ROBIN UTRECHT/picture alliance

Nu toate manipulările rusești au succes  

În cele din urmă, conform raportului de informații al SUA din octombrie 2023, Rusia urmărește două obiective: să prezinte alegerile democratice ca fiind nesigure în general și să delegitimizeze guvernele care rezultă din acestea. Acest lucru, la rândul său, afectează credibilitatea democrațiilor vizate și, astfel, slăbește oponenții Rusiei din întreaga lume.  

Săptămâna trecută, autoritățile din Statele Unite au confiscat 32 de domenii web folosite în campania Doppelgänger, spune Julia Smirnova. Dar asemenea măsuri nu sunt suficiente. Pe termen lung, este nevoie de ”consolidarea rezistenței societăților democratice”, iar aceasta include programe educaționale pentru creșterea alfabetizării media a tinerilor și adulților, în așa fel încât să conștientizeze că și ei ar putea deveni foarte rapid o țintă a influenței ruse online.  

”De fapt, Rusia investește resurse semnificative în campaniile sale din întreaga lume în fiecare an”, spune Julia Smirnova. "Aceste încercări ar trebui luate foarte în serios. Dar trebuie să fim, de asemenea, conștienți de faptul că încercările Rusiei de a influența nu își ating întotdeauna și în fiecare caz scopul."