1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Crin Antonescu, candidatul coaliției după mulți ani de șomaj

22 ianuarie 2025

Analiză: Crin Antonescu trebuie antrenat serios până la alegerile din mai, în condițiile în care în ultimii zece ani nu a mai auzit nimeni de fostul lider USL.

https://p.dw.com/p/4pSGV
Crin Antonescu
Crin Antonescu Imagine: Daniel Mihailescu/AFP via Getty Images

Consiliul Național Politic al PSD a validat marți candidatura lui Crin Antonescu pentru alegerile prezidențiale din partea coaliției PSD-PNL-UDMR, urmând ca pe 2 februarie Congresul extraordinar al partidului să facă pasul decisiv în această direcție. Social-democratul Ștefan Radu Oprea, cel care a făcut anunțul, a fost întrebat de ziariști dacă fostul președinte liberal va fi susținut în teritoriu de liderii social-democrați: „Da, eu cred că vom fi împreună. Am mai fost împreună, lucrurile au funcționat atunci, drept urmare, nu văd de ce n-ar fi așa“, a spus Oprea, referindu-se desigur la coaliția Uniunea Social-Liberală (USL) din perioada 2011-2014, pusă la cale la inițiativa lui Dan Voiculescu.

Crin Antonescu trebuie antrenat serios până la alegerile din mai. Timpul e scurt, în condițiile în care în ultimii zece ani petrecuți la Bruxelles unde a trăit, spune el, din veniturile soției și din ce agonisise în timpul cât a fost pe valul puterii, nu a mai auzit nimeni de fostul lider USL care, împreună cu Victor Ponta, a aruncat țara în criză în 2012 prin decapitarea unor instituții fundamentale ale statului.

„Preocupările mele au fost de altă natură, am scris, am citit, am călătorit, am gândit, am observat, nu am comunicat social de amploare, am comunicat în regim intim“, a explicat Crin Antonescu pentru News.ro. Candidatul comun al coaliției e departe de a întruchipa modelul pe care și-l doresc românii care nu sunt de partea partidelor extremiste. Asta avem pe tabla de joc, cu asta defilăm, e realitatea pe care electoratul care nu se lasă manipulat va trebui să o înghită din nou.

Ilie Bolojan, un candidat neconvenabil coaliției PSD-PNL-UDMR?

Un sondaj Avangarde publicat luni arată că, dacă duminica viitoare ar avea loc primul tur al alegerilor prezidențiale, 38% dintre alegători l-ar vota pe Călin Georgescu, iar 25% pe Crin Antonescu. Ordinea s-ar păstra și în turul al doilea, însă la o distanță mult mai mică: 39% pentru Georgescu, 38% pentru Antonescu. Înteresant este rezultatul sondajului în ceea ce privește încrederea în politicieni. Rata de încredere pentru Călin Georgescu este de 51%, pentru Ilie Bolojan – 44%, iar pentru Crin Antonescu – 39%.

România: Alegeri anulate și păreri diferite

Bun administrator și fără probleme de integritate, Ilie Bolojan ar fi fost soluția care să îl împiedice pe Călin Georgescu să ajungă la Cotroceni. Dacă Iohannis ar fi demisionat, în calitatea de președinte interimar Ilie Bolojan ar fi putut să câștige masiv în audiență în timpul care a mai rămas până la alegerile din mai. Deși a declarat la Europa FM că nu dorește să candideze la funcția de președinte și că are încredere în Crin Antonescu că ar fi „un președinte care ar ține România pe o direcție bună“, e posibil ca numele său să nu fi fost pe lista de prezidențiabili ai coaliției din motivul că ar fi un președinte incomod, cu ghilimelele de rigoare. Cât despre „direcția bună“ a României sub președinția lui Crin Antonescu, e bine să ne reamintim episoadele tulburi ale guvernării USL din perioada 2011-2014. Le știe și Ilie Bolojan, dar politica nu e fată mare.

Nu se știe nimic despre dosarul fraudării alegerilor prezidențiale

De la decizia Curții Constituționale de anulare a alegerilor prezidențiale a trecut mai bine de o lună și jumătate. În motivarea CCR se arată că postările video pe TikTok și pe alte rețele de socializare nu au purtat însemnele obligatorii pentru publicitatea electorală și că declarațiile depuse de Călin Georgescula Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) care raportau zero lei ca buget de campanie „sunt în contradicție cu Notele de Informare ale Ministerului Afacerilor Interne – Direcția Generală de Protecție Internă și ale Serviciului Român de Informații“.

După desecretizarea documentelor de către CSAT în baza informațiilor SRI, SIE și STS, autoritățile nu au mai comunicat nici o informație despre neregulile din campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidențiale. Mai exact, despre finanțarea ilegală a campaniei electorale a lui Călin Georgescu și presupusul amestec al Rusiei în susținerea candidaturii acestuia. Bogdan Peșchir, care a finanțat zeci de mii de conturi TikTok pentru Georgescu cu peste 380.000 de euro, e liber ca pasărea cerului după ce a fost anchetat și i s-au confiscat șapte milioane de dolari în criptomonede, iar Călin Georgescu e tot mai vizibil și crește în sondaje, prin rețeta victimizării. Procurorii nu-l întreabă de vorbă, deși falsul în declarații – în cazul de față declararea bugetului zero lei pentru campanie – este faptă penală.

Comunicatul CSAT în care se cerea organelor de urmărire penală „să întreprindă de urgență demersurile necesare, conform competențelor legale, pentru clarificarea aspectelor prezentate în ședința Consiliului“ a rămas un document de arhivă.

George Arun
George Arun Din 1990 până în prezent a lucrat în presa scrisă și audio. Din 1999 este colaborator DW.