UE merge deocamdată doar pe mâna lui Merkel

Angela Merkel are un mare avantaj. Este aici de o veşnicie. Măcar aşa pare. Niciun alt lider european nu este de mai multă vreme la putere. May, Renzi, Rajoy, Tsipras sau Hollande - ei toţi vin sau pleacă, dar cea mai influentă politiciană din UE este încă aici. Ca o stâncă în faţa valului populist şi în faţa revirimentului naţionalist din ţările vecine Germaniei. Încă stă în picioare. În următorii patru ani vrea să-şi asume în continuare acest rol şi să ajute la identificarea unor compromisuri europene. Este un rol nepreţuit în vremurile de criză actuale.

Dar cât timp va mai funcţiona asta? Cât timp va mai fi de ajuns stilul ei nepretenţios şi, câteodată, lipsit de înflăcărare, de a guverna UE? În Spania, Italia, Olanda, Danemarca, ba chiar în Grecia, guvernele sunt de părere că fără Merkel în UE nu se poate reglementa nimic. În Polonia, Austria, Ungaria, Marea Britanie, şi, poate, curând şi în Franţa, lucrurile sunt altfel văzute. Acolo madame Merkel este privită ca o piedică în calea rezolvării crizei refugiaţilor prin transformarea Europei într-o fortăreaţă inexpugnabilă.

Încă e nevoie de Merkel

Populismul mai ales de dreapta, în creştere în ţări cum ar fi Franţa sau Olanda, dar şi populismul de stânga care se manifestă de exemplu în Italia, nu va putea fi combătut de Merkel singură. Mai ales că ea se confruntă cu o astfel de problemă, tot mai mare, în propria-i ţară. Pentru simpatizanţii Alternativei pentru Germania (AfD), Merkel nu e de neînlocuit. Dimpotrivă, ea a devenit pentru extremiştii de dreapta cel mai detestat politician. Dacă ea va voi să împiedice răspândirea "efectului Trump" în Germania şi înmulţirea masivă a nemulţumiţilor eurosceptici şi naţionalişti atunci va trebui să inventeze o reţetă. Şi pentru asta are nevoie de pro-europenii care mai sunt.

UE trebuie să livreze o plusvaloare vizibilă, altfel va deveni pentru Merkel o povară în timpul campaniei electorale. Brexitul, imprevizibilul preşedinte al SUA, Donald Trump, dar mai ales preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, ar putea îngrădi masiv libertatea de acţiune a UE, supunând solidaritatea europenilor unor examene dintre cele mai dificile. Merkel va trebui să lupte pe mai multe fronturi deodată. Iar marea întrebare este: cum se va comporta UE cu Merkel, dacă Trump şi Putin cad de acord asupra unei cooperări "pragmatice"? Va fi foarte, foarte greu.

În plus, din ecuaţie face parte şi autocratul Recep Tayyip Erdogan, de a cărui cooperare Merkel are nevoie vitală. Numai cu ajutorul Turciei poate funcţiona descurajarea şi ţinerea pe loc a refugiaţilor la graniţa de sud-est a Europei. Şefa executivului german s-a transformat deja de mai multă vreme dintr-o gazdă primitoare pentru refugiaţi într-o adeptă a frontierelor închise. Cu ajutorul Italiei şi a statelor din nordul Africii vrea să aplice acestă politică şi în Marea Mediterană. Numai astfel ea poate domoli avântul partidului anti-migraţie Alternativa pentru Germania (AfD) şi îşi poate asigura pe mai departe cooperarea formaţiunii-soră din Bavaria, Uniunea Creştin Socială (CSU).

O continuare a politicii de până acum este imposibilă în următoarea legislatură, în cazul în care Merkel va câştiga alegerile. Această politică nu a reuşit până acum să stopeze ascensiunea populiştilor. De aceea Merkel trebuie să vină cu idei noi, capabile să combată lehamitea faţă de clasa politică, xenofobia, ignoranţa şi clubul Washington-Moscova-Ankara. Poate că va reuşi, dar nu e deloc sigur. Merkel, ca persoană, nici nu este atât de importantă. Importantă este o ancoră stabilă europeană în centru, o Germanie stabilă, prosperă şi deschisă. Reprezentată încă de Angela Merkel.

Dar dacă alegerile prezidenţiale din Franţa, care vor avea loc în mai anul viitor, vor fi câştigate de populiştii de dreapta ai Front National, cauza Merkel va fi pierdută. Împotriva unei Franţe naţionaliste nici Angela Merkel, oricât ar fi ea de puternică, nu va putea face nimic în Europa. Le Pen şi Merkel? Este exclus.

Bernd Riegert / ia