O ultimă şansă pentru democraţia din Turcia

În două luni în Turcia vor avea loc alegeri parlamentare şi prezidenţiale. Preşedintele a declarat că anticipatele se vor desfăşura în ziua de 24 iunie. Dar de ce atâta grabă?

Se zvonea în ultima vreme că urmează alegeri anticipate, deşi atât Erdogan, cât şi membrii partidului de guvernământ AKP erau pentru desfăşurarea la termen a alegerilor, în noiembrie 2019. Dar când liderul Partidului Mişcării Naţionaliste (MHP), Devlet Bahceli, un aliat al preşedointelui Erdogan, a cerut alegeri anticipate, a devenit clar că nici AKP nu vrea să mai aştepte încă un an şi jumătate.

Este greu de crezut că Bahceli ar fi făcut acest pas fără aprobarea lui Erdogan, deşi ambele părţi dezmint o înţelegere prealabilă. Numai astfel s-a putut pune la cale acest scenariu în care ambii au de câştigat. Bahceli apare de parcă ar fi preluat iniţiativa, contrar criticilor, care spun că nu face decât ce-i ordonă Erdogan. În acelaşi timp, Erdogan îşi salvează obrazul şi obţine ce vrea, întărindu-şi totodată aliatul.

Neplăceri în plan intern

Chiar dacă zvonul respectiv a circulat în ultima vreme, decizia anticipatelor constituie o surpriză iar partidele au foarte puţin timp pentru a se pregăti. În scurta sa declaraţie de presă, Erdogan a spus că, din cauza incertitudinilor, inclusiv angajamentul militar al Turciei în Siria, sistemul electoral vechi şi care funcţionează nesatisfăcător trebuie remediat cât de curând posibil.

Intervenţia în Siria i-a adus iniţial câteva puncte lui Erdogan în plan intern, dar viitorul operaţiunii se anunţă tot mai sumbru şi nu este clar ce beneficii îi va aduce la urne. În răstimp, lira turcească îşi pierde rapid din valoare şi influenţa asupra economiei este o altă problemă care nu există, după cum  pretinde AKP. Noile alegeri vor face ca numeroasele malversaţiuni ale AKP, inclusiv sistemul de justiţie nefuncţional, înăsprirea controlului guvernamental asupra mass media şi deteriorarea relaţiilor Turciei cu aliaţii săi tradiţionali să capete importanţă secundară.

Lipsa unităţii

Nesatisfăcute de evoluţiile din Turcia ultimilor ani, partidele de opoziţie se bucură de oportunitatea oferită de alegerile anticipate. Dar sunt ele cu adevărat pregătite pentru campanie?

Principala formaţiune de opoziţie, Partidul Popular Republican (CHP), nu are un candidat propriu la prezidenţiale şi niciun nume cu greutate nu se arată la orizont. Partidul Popular Democrat (CHP), pro-kurd, încearcă în continuare să-şi vindece rănile provocate de arestarea unor lideri şi membri ai săi. Cât priveşte nou-înfiinţatul partid IYI, chiar dacă liderul său Meral Aksener este privit ca un contracandidat puternic al lui Erdogan, nu este clar dacă va reuşi să îndeplinească condiţiile legale astfel încât să poată candida. Dacă candidatura sa va fi blocată, aceasta ar putea avea efecte negative asupra lui Erdogan şi Bahceli, care ar putea pierde electorat în beneficiul partidului IYI, format din foşti membri ai MHP. 

În prezent, singura chestiune care uneşte formaţiunile de opoziţie este dorinţa menţinerii sistemului parlamentar. Erdogan şi Bahceli, pe de altă parte, fac presiuni pentru intrarea în vigoare a modificărilor constituţionale care dau o mai mare putere preşedintelui. Aceste modificări au fost aprobate prin referendum anul trecut, dar urmau să intre în vigoare abia după votul din noiembrie 2019.

Ţara se îndreaptă spre alegeri în condiţiile dictate de starea de necesitate. Erdogan va încerca să constrângă şi să controleze toate elementele campaniei până în ziua votului. Opoziţia are nevoie de unitate, de supravegherea severă a urnelor de vot şi de un candidat puternic. În peisajul politic actual, în care nu se arată la orizont alţi candidaţi, CHP şi HDP ar putea avea şansa să contribuie la o schimbare dacă l-ar susţine în comun pe liderul IYI Aksener, o stea politică în ascensiune de la înfiinţarea formaţiunii. Totuşi, electoratul turc are nevoie de mai mult decât de un lider puternic. El are nevoie de cineva care să repună economia pe picioare şi să asigure stabilitatea în ţară.

Autoare: Seda Serdar/ia