1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Jeremy Corbyn, e timpul să lăsați orgoliul deoparte!

Birgit Maaß
25 septembrie 2018

La congresul laburist din Liverpool se decide asupra eventualei schimbări a poziției privind Brexitul și susținerii unui al doilea referendum. Ar fi bine, crede Birgit Maaß, căci țara are nevoie de o alternativă.

https://p.dw.com/p/35RFv
UK protest anti brexit
Imagine: picture-alliance/AA/I. Infantes

Să sperăm că Theresa May își va frige degetele - cam asta ar fi strategia privind Brexitul a celui mai mare partid de opoziție din Marea Britanie. Laburiștii britanici nu au venit până acum cu niciun proiect alternativ la actuala strategie controversată de negocieri a guvernului de la Londra. Cum ar trebui mai exact să arate Marea Britanie după Brexit, conform viziunii laburiste? Nu prea știe nimeni. Laburiștii au convenit, după multe tatonări, doar că țara ar trebui să rămână parte a uniunii vamale. Obiectivul utopic al laburiștilor, al unui Brexit sub sloganul "Jobs First", potrivit căruia angajaților britanici ar urma să le meargă mai bine după ieșirea din UE, nu este luat de nimeni în serios.

Rază de speranță pentru "Exit din Brexit"

La congresul național al laburiștilor se discută însă acum în premieră, în mod serios, despre o eventuală angajare a partidului pentru organizarea unui al doilea referendum privind Brexitul. Este un mic succes pentru tabăra pro-europeană din cea mai mare formațiune de opoziție din Regatul Unit. Formularea temei este indecisă și permite conducerii partidului să dispună de toate opțiunile posibile - inclusiv solicitarea de alegeri anticipate și renunțarea la un al doilea referendum privind rămânerea Marii Britanii în UE. Dar există acum un licăr de speranță, o posibilitate pentru Partidul Laburist de a veni cu o contrapropunere la proiectul premierei Theresa May, un eventual "Exit din Brexit".

Maaß Birgit
Birgit Maaß este corespondenta DW la Londra

La prima vedere, ar fi de înțeles ca laburiștii să sprijine măcar un "soft Brexit", dacă nu chiar organizarea unui al doilea plebiscit, prin care britanicii să aibă șansa să-și reevalueze decizia din iunie 2016. Pentru că atât majoritatea membrilor de partid laburiști, cât și majoritatea deputaților se pronunță clar pentru rămânerea în Uniunea Europeană. Dar liderul laburiștilor și al opoziției, Jeremy Corbyn, nu este pro-european. Nici în timpul campaniei de la referendumul de Brexit, Corbyn nu a găsit de cuviință să susțină clar rămânerea în UE: el s-a declarat "70%" pro-european - nu mai mult.

În plus, destui alegători laburiști au votat pentru Brexit. Între timp, majoritatea britanicilor consideră că a fost o greșeală să se pronunțe pentru ieșirea din UE și mulți se tem de efecte economice negative. Dar în societatea britanică în ansamblul ei nu există deocamdată o tendință clară în favoarea unui al doilea referendum. Domină impresia că numeroși alegători britanici s-au săturat de această temă incomodă și nu mai vor să audă nimic despre ea.

Presiune dinspre baza partidului

Dar în interiorul Partidului Laburist lucrurile chiar se mișcă. La congresul din urmă cu un an, conducerea partidului a reușit să evite un vot privind poziționarea formațiunii față de Brexit, axând dezbaterile pe probleme interne, precum dreptatea socială. Acum nu va mai reuși însă, pentru că baza partidului exercită presiuni seriose. Noi organizații ale membrilor laburiști, formate mai ales de tineri, doresc împiedicarea Brexitului. Aceștia se fac auziți, după cum s-a întâmplat la o demonstrație în favoarea unui al doilea referendum. Manifestația a avut loc pe marginea congresului laburist. "Poți să mă auzi, Jeremy Corbyn?", a strigat deputatul David Lammy - se pare că a fost auzit.

Conducerea laburistă ar trebui să se folosească de entuziasmul membrilor partidului și să încerce să influențeze opinia generală din țară. Ar fi strategia corectă: pentru că tocmai electoratul laburist din regiunile odinioară industriale, acum slăbite structural, va avea de pierdut în cazul unei crize economice care ar putea urma unui Brexit dur. În ciuda tuturor dificultăților, Partidul Laburist nu ar trebui să se teamă să adopte o linie politică clară vizavi de relația Regatului Unit cu UE. Marea Britanie are mare nevoie de o alternativă la planurile de Brexit ale Theresei May!