1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Coeziunea se reduce la critica faţă de UE

4 octombrie 2018

La congresul partidului conservator britanic, premiera Theresa May a fost combativă, câştigând partida în faţa adversarilor interni. Aceasta nu presupune, însă, şi progrese la capitolul Brexit, crede Bernd Riegert.

https://p.dw.com/p/35xJd
Birmingham Tory-Parteitag Rede Theresa May tanzt
Imagine: Getty Images/AFP/O. Scarff

Într-o singură chestiune, ambele aripi ale conservatorilor britanici - cei care urmează un curs dur în negocierile pe tema Brexit şi cei care sunt adepţii unei linii ceva mai conciliante - au fost de aceeaşi părere şi anume că e vina Uniunii Europene dacă lucrurile evoluează în direcţia greşită. Din perspectiva unora, UE vrea să-i lege de mâni şi de picioare pe britanici, să le provoace daune economice să-i pedepsească pur şi simplu. Cealaltă tabără susţine că UE tratează guvernul britanic de sus şi că respinge orice propunere rezonabilă din partea Londrei cu privire la Brexit. Ba mai mult, ar urmări să submineze unitatea dintre Regatul Unit şi Irlanda de Nord.

Atât primii, susţinători radicali ai părăsirii UE de către Marea Britanie, grupaţi în jurul clovnului politic, Boris Johnson, cât şi naţionaliştii mai degrabă moderaţi, din jurul premierei Theresa May, se consideră prost trataţi de către "prietenii europeni".

Aşadar singurul lucru asupra căruia au reuşit să cadă de acord conservatorii britanici sunt criticile dure la adresa Uniunii Europene. În ce priveşte modul în care ar urma să se desfăşoare concret părăsirea UE de către Marea Britanie, părerile sunt extrem de diferite. Nici discursul rostit de şefa guvernului britanic, important pentru "sufletul" partidului, nu a putut schimba cu nimic situaţia.

Berd Riegert
Berd Riegert

Apelul lansat de May colegilor ei de partid, de a promova idealurile conservatoare precum independenţa, libertatea şi economia liberă, a avut un ecou pozitiv. La fel şi viziunea ei privind un viitor minunat pe care îl are în faţă o Mare Britanie eliberată.

În politica pe care o duce concret nu se întrezăreşte, însă, cum are de gând May să obţină o coeziune între cei care susţin un curs dur în materie de Brexit, cei care pledează pentru un acord de liber schimb şi cei care ar dori chiar o uniunea pe piaţa internă europeană. Neclar a fost şi cum îşi imaginează să convingă Uniunea Europeană ca aceasta să accepte calea specială britanică. 

Numitorul comun e încă prea mic

Să-şi păstreze calmul şi să aştepte - e tactica declarată a Theresei May. Propuneri nu au venit din partea premierei britanice. Şi e greu de crezut că se va găsi o ieşire din fundătura în care au ajuns negocierile pe tema Brexit. Iar ameninţările, potrivit cărora Marea Britanie va părăsi UE fără o reglementare clară, fără o fază de tanziţie şi cu o frontieră rigidă cu Irlanda, sunt puţin credibile. Marea Britanie ar fi în primul rând afectată de un astfel de demers. Britanicii nu se tem de un Brexit fără "deal", susţine adesea şefa guvernului de la Londra. Dar nici UE nu se teme, se ripostează promt de la Bruxelles.  

Probabil că UE şi Marea Britanie vor ajunge la un compromis la reuniunile la vârf, programate în octombrie şi noiembrie - pentru a se evita haosul. May a transmis, cel puţin, un detaliu retoric. Noţiunea de "Chequers" n-a mai folosit-o în calificarea acestui plan. În schimb, Theresa May a vorbit despre un "acord de liber schimb", ceea ce, însă, nu corespunde realităţii. Revendicările adresate UE depăşesc cu mult acest cadru.

Acum se cere, de ambele părţi ale Canalului Mânecii, creativitate, pentru a se găsi totuşi o soluţie de gestionare a Brexit-ului. Dacă acest compromis va fi ratificat apoi de Parlamentul Britanic şi de celelalte 27 de state membre ale UE, e o altă chestiune.

La Birmigham, Theresa May a parcurs o nouă etapă, dar ţelul nu l-a atins încă. Adversarii ei interni abia aşteaptă să eşueze. Iar UE îşi păstrează scepticismul. Se va transforma până la urmă degajata "Dancing Queen" într-o triumfătoare "Brexit-Queen?" Ar fi fatal să punem pariu că Theresa May va mai suţine şi anul viitor un discurs în aceeaşi postură.

Bernd Riegert Brüssel
Bernd Riegert Bernd Riegert este corespondent DW la Bruxelles și a fost corespondent în SUA.