Belarus: Acum ori niciodată

Da, l-am votat pe Alexandr Lukaşenko. Asta se întâmpla în 1994, pe când aveam nouă ani. Bunica mea mi-a dat pixul şi mi-a arătat unde să bifez. M-am simţit onorată! Bunica era ferm convinsă că acest om, care în comparaţie cu foştii potentaţi sovietici, părea atât de plin de viaţă şi aproape de popor, va duce tânăra Republică Belarus spre prosperitate. Ce-ar zice bunica dacă ar vedea cum a ajuns această ţară astăzi, 26 de ani mai târziu?

Cum ar fi să vadă poliţişti înarmaţi până-n dinţi, care-l bat cu bastoanele pe un bărbat aflat la pământ. "Trăiască...", strigă omul înainte ca unul din poliţişti să-l lovească brutal cu piciorul în faţă, în burtă şi în spate. Bărbatul se încovoaie de durere şi plânge. Plâng şi eu văzând imaginile.

Curajul maselor

În acelaşi timp, însă, sunt fascinată şi mândră privind lanţurile kilometrice de demonstranţi. Văzând cum muzicienii avertizează prin cântecele lor faţă de fraudarea alegerilor sau cum se implică şi medicii prin afişe cu îndemnul "Încetaţi violenţa!" Cu toţii riscă să fie arestaţi, la fel ca peste 6000 de oameni de la debutul protestelor în noaptea scrutinului, pe 9 august. De miercuri, de când avem din nou acces la Internet, se pot din nou posta imagini cu actele de violenţă şi tortură la adresa celor revoltaţi.

Oameni stau lipiţi unul de altul, pe cimentul din curtea unei închisori din Minsk. "Sunt bătuţi şi chinuiţi", spune femeia din spatele camerei video. Ea filmează din locuinţa ei, de vizavi. Mâna cu care ţine camera video tremură. Îi tremură şi vocea. Poate cineva să mă trezească spunându-mi că n-am trăit decât un vis urât?

Alegerile din Belarus seamănă cu un thriller politic: o casnică pe nume Svetlana Tihanovskaia ajunge, surprinzător, contracandidata preşedintelui care conduce de ani de zile Belarus cu mână de fier. De fapt, ea nici nu avusese de gând să candideze. Doar că soţul ei, un blogger care vroia să intre în cursa electorală, a fost arestat. Ea a candiat în speranţa că-şi va elibera soţul. Brusc, Svetlana Tihanovskaia a devenit simbolul protestelor din Belarus. I-au crescut parcă aripi, reuşind să mobilizeze mii de oameni la nivelul întregii ţări. A şi găsit sloganul protrivit: "Dacă ne iubeşti, lasă-ne slobozi!"

Opriţi vărsările de sânge!

Oamenii din Belarus ştiu că deviza e: acum ori niciodată! Din sânge, suferinţă şi solidaritate se naşte o naţiune nouă. Oamenii au depăşit teama şi şi-au recâştigat demnitatea. Fie poporul va reuşi să se elibereze de dictator, fie protestele vor fi înăbuşite, aşa cum s-a mai întâmplat în 2001, 2006 şi 2010. Doar că de data asta ar curge şi mai mult sânge şi bilanţul victimelor ar fi şi mai mare. Pentru că de data aceasta, majoritatea cetăţenilor din Belarus sunt împotriva lui Lukaşenko. Pentru a-i ţine în frâu pe protestatari, aproape întreaga ţară ar trebui transformată într-o carceră. O carceră mare în inima Europei.

Zilnic îmi parvin ştiri de la prietenii de acasă: "E ca un viol", "Am un nod în gât", "Nu va mai fi niciodată ca înainte" sau "Unde e UE?". Berlinul se află la numai în jur de o mie de kilometri distanţă. Germania îşi exprimă îngrijorarea şi e dispusă să se gândească la sancţiuni, dar aceasta este prea puţin. Germania şi UE trebuie de urgenţă să întreprindă mai mult pentru a se pune capăt vărsărilor de sânge.

Alo, domnule Lukaşenko?

Într-un interviu, publicat cu trei zile înainte de alegeri, Lukaşenko îşi exprima respectul faţă de cancelara Angela Merkel, calificând-o drept "ambiţioasă şi harnică" şi spunând totodată că este singura politiciană occidentală care l-a rugat să elibereze deţinuţii politici. Într-adevăr, în 2015 au fost eliberaţi toţi deţinuţii politici din Belarus, pentru ca la scurt timp după aceea să fie anulate sancţiunile impuse regimului dela Minsk.       

Zilele trecute am vorbit cu băiatul meu de şase ani despre alegerile din Belarus. M-a întrebat cine a câştigat scrutinul: bărbatul cu mustaţă sau femeia cu păr închis? "Bărbatul cu mustanţă, dar a trişat", i-am răspuns. "Dar nu are voie aşa ceva, trebuie să-i spunem. Nu putem să-l sunăm? Mami, ai numărul lui de telefon?" "Nu", i-am spus copilului meu, "nu-l am". Doamna Merkel, mai aveţi cumva numărul lui Lukaşenko?

Olga Kapustina s-a născut în 1985 în Belarus, trăieşte din 2008 în Germania şi lucrează în Redacţia Rusă de la Deutsche Welle.