1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
SocietateBulgaria

Cine a fost „ucigașul cu umbrelă”?

Christopher Nehring
17 martie 2023

Francesco Gullino, sau Agentul Piccadilly, a fost presupusul asasin al disidentului bulgar Georgi Markov. Dar cine l-a cunoscut cu adevărat pe Gullino? I-a păcălit chiar și pe cei ce l-au plătit?

https://p.dw.com/p/4Oqqw
„Agentul Piccadilly“
Francescu Guillino fotografiat în anul 1970Imagine: Ulrik Skotte

Mulțumită cercetării jurnalistului Hristo Hristov, care a răscolit prin arhivele serviciului secret comunist din Bulgaria până a dat de urma dosarului și a câștigat în instanță dreptul de a-l publica, în 2007, lumea a putut afla că danezul de origine italiană Francesco Gullino, născut în Bra, a fost începând cu anul 1971 agentul Piccadilly. Până în prezent, a rămas principalul suspect în cazul uciderii, la Londra, în septembrie 1978, a scriitorului și disidentului bulgar Gheorghi Markov, așa-numitul „asasinat cu umbrela bulgărească”. Markov, fost colaborator al Deutsche Welle și BBC, a murit otrăvit câteva zile mai târziu. Substanța letală, despre care se crede că a fost ricină, i-ar fi fost injectată în picior cu vârful unei umbrele, într-o stație de autobuz din capitala Regatului Unit.

Un nou documentar danez de televiziune, realizat de jurnalistul Ulrik Skotte, dezvăluie detalii stupefiante din viața lui Gullino, a cărui carieră în serviciile secrete bulgare a început în 1970, când a fost arestat pentru contrabandă și trafic ilegal de mașini second hand în Bulgaria. La scurt timp după, poliția politică l-a recrutat ca agent, sub numele de cod „Piccadilly”. În momentul asasinării lui Markov se afla în Londra. În același an, cei mai înalți oficiali ai serviciilor de informații de la Sofia organizau un banchet în onoarea lui Gullino.

Francesco Guillino
Francesco Guillino într-un interviu acordat televiziunii daneze în anul 2021Imagine: Ulrik Skotte

Din dosarul Piccadilly, aflat în arhivele Comitetului pentru Siguranța Statului de la Sofia, au dispărut, după 1990, numeroase documentele din perioada ce a urmat asasinatului, ca măsură de precauție. În 1992, fostul șef al spionajului comunist de la Sofia, Vlado Todorov, a fost în cele din urmă condamnat, iar superiorul său, ministrul adjunct de Interne din epocă, generalul Stoian Savov, s-a sinucis pentru a nu fi nevoit să depună mărturie în instanță despre conspirația din cazul Markov.

Fascism și pornografie

Ceea ce nu se știe din dosarul serviciului secret bulgar apare, acum, dezvăluit în filmul lui Skotte: Gullino a fost un fascist declarat toată viața. Înclinațiile sale politice s-au amestecat cu o sexualitate disfuncțională. În copilărie, a crescut câțiva ani în Italia alături de mătușa sa, care conducea un bordel, ceea ce l-a determinat să caute contactul cu prostituate de-a lungul întregii sale vieți.

Manechin cu steag nazist
Manechin cu steag nazist fotografiat de Guilliono în anul 1971Imagine: Francesco Gullino

Pe unele le-a plătit să pozeze îmbrăcate în uniforme fasciste sau înfășurate în steaguri cu zvastica în timp ce făceau sex. Echipa daneză care a filmat documentarul a descoperit sute de astfel de ilustrații pornografice originale în studioul foto închiriat de Gullino. Pentru italian, spune producătorul Skotte într-un interviu cu DW, preferințele sexuale uneori ilegale au fost o „a treia viață”, alături de existența sa banală, de comerciant din clasa de mijloc, și de viața dusă sub acoperire, ca agent secret.

Lecții bulgărești de eschivă

Relația lui Gullino cu prostituate l-a făcut suspect și într-un alt caz de crimă, cum arată în premieră filmul lui Skotte. În ajunul Anului Nou 1989, prostituata Hanne With a fost ucisă la Copenhaga. Pe noptiera femeii era o fotografie a ei, călare pe un cal. Scrisese pe spate, de mână: „La călărie cu Gullino”. Când polițiștii l-au chestionat, Gullino a declarat că se afla la o petrecere în momentul comiterii faptei, lucru pe care invitații pe care i-a numit au confirmat, potrivit investigației oficiale. Dar: în fața camerei lui Skotte, aceiași martori au mărturisit că nu și-au petrecut seara cu Gullino și, mai mult, nici nu ar fi fost vreodată audiați de poliție. Cum a apărut alibiul aparent fals al lui Gullino e un mister pe care nici măcar poliția daneză nu-l mai poate desluși.

Ulrik Skotte şi Dr. Christopher Nehring
Jurnalistul danez Ulrik Skotte şi autorul german Dr. Christopher Nehring

În februarie 1993, Gullino a fost interogat de serviciile secrete daneze PET și de Scotland Yardul britanic. Anchetatorii de la Copenhaga și Londra primiseră dosarul „Piccadilly”, așa cum fusese el „curățat” în Bulgaria. Gullino s-a eschivat, a refuzat să răspundă sau a răspuns cu întrebări. Erau trucuri pe care le învățase în anii 70 de la serviciul secret bulgar, în timpul pregătirii pentru misiunile speciale. Dar avea și un talentul natural de a nu se lăsa prins în capcane. A descris dosarul ca fiind o înscenare și nu a avut nicio explicație pentru pașapoartele false cu fotografia sa. A recunoscut că a fost la Londra în 1978, dar, desigur, a susținut că nu l-a cunoscut pe Markov și că în nici un caz nu l-a ucis.

Ce au aflat serviciile secrete daneze?

Anchetatorii au fost nevoiți să abandoneze investigația în același an, deoarece nu aveau nicio dovadă a implicării sale în crima cu umbrela. Dar, așa cum rezumă producătorul Skotte, acesta este doar jumătate de adevăr. Informațiile pe care jurnaliștii le-au putut vedea indică faptul că Gullino a transmis informații importante serviciului secret danez PET. Ce conținut aveau acestea mai rămâne de deslușit. Cert este că lui Gullino i s-a permis să se mute în Austria și și-a primit în continuare pensia daneză prin consulat.

Georgi Markow
Georgi Markov, scriitor şi dizident, a cărui ucidere nu a fost lămurită niciodatăImagine: EPA/dpa/picture alliance

Ce i-a determinat pe jurnaliști să redeschidă subiectul? A doua zi după ce a fost interogat despre asasinarea lui Markov, în 1993, Gullino s-a înfățișat, în Copenhaga, la ușa jurnalistului Franco Invernizzi, cu care era prieten. În lunile care au urmat, afacerile lui Gullino au mers atât de rău încât acesta a fost nevoit să-i ceară prietenului să-l primească în apartamentul său. S-a mutat cu tot cu documente, caiete de notițe și fotografii. Ba, mai mult, i-a spus și istoria vieții sale. Se presupune că Gullino ar fi dorit ca Invernizzi să facă un film despre „povestea adevărată a crimei lui Markov”. O jumătate de an mai târziu, Gullino a părăsit Danemarca. Colecția lui Invernizzi, a cărui văduvă apare în film, a stat la baza noului documentar realizat de echipa lui Skotte, care, în 2021, chiar l-a intervievat personal pe Gullino, la Wels, în Austria.

Cameleonul

Deci cine a fost Francesco Gullino? Un fascist cu tulburări sexuale. Un dealer de artă. Un agent secret. Un suspect de crimă multiplă. Un escroc și mincinos notoriu. Gullino putea fi orice și oricine, își făcea prieteni peste tot, avea o poveste pe placul fiecăruia și un răspuns la toate întrebările inconfortabile. După cum arată noul material video, Francesco Gullino real nu poate fi portretizat de niciuna dintre poveștile, versiunile, jumătățile de adevăr și minciunile acumulate de-a lungul deceniilor.

Gullino, după cum rezumă Ulrik Skotte, era un cameleon. Și, astfel, un agent secret înnăscut.

A murit singur în casa lui, în vara lui 2021. Cadavrul său, găsit la o săptămână după deces, a fost incinerat și îngropat anonim. Cu puțin timp înainte de a muri ar fi sunat la echipa daneză de televiziune. La celălalt capăt al firului, povestește Skotte, nu s-a auzit decât un șuierat confuz, ca o ultimă suflare..