1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Ce prevede proiectul de acord Brexit?

Jennifer Wagner
16 noiembrie 2018

În sfârșit, negociatorii europeni și reprezentanții guvernului britanic s-au înțeles asupra unui proiect pentru Acordul Brexit. Textul se întinde pe 585 de pagini, cele mai importante puncte fiind prezentate aici.

https://p.dw.com/p/38N4i
Imagine: Reuters/F. Lenoir

Faza de tranziție

Pe 29 martie 2019, Marea Britanie părăsește Uniunea Europeană. Urmează o fază de tranziție, în care țara rămâne pentru o perioadă în Piața Internă Europeană și în Uniunea Vamală, pentru a evita efectele dure asupra economiei. Această fază urmează a lua sfârșit pe 31 decembrie 2020, dar poate beneficia de o prelungire, care trebuie solicitată până cel târziu pe 1 iulie 2020. Marea Britanie se obligă în schimb să recunoască prevederile UE, fără a avea drept de vot, și continuă să cotizeze la bugetul comunitar. Londra are însă dreptul să parafeze propriile "acorduri internaționale", comerciale, de exemplu, cu condiția ca acestea să intre în vigoare după faza de tranziție.

Cetățenii UE

În Marea Britanie trăiesc peste trei milioane de oameni din alte state comunitare iar în UE se află circa un milion de britanici. Ei au dreptul de a rămâne, studia și lucra unde doresc. Sunt garantate și drepturi precum asigurări medicale, pensii sau alte beneficii sociale. Prevederile sunt valabile și pentru cei care sosesc în faza de tranziție. Toți au dreptul, după cum a declarat negociatorul șef al Uniunii Europene, Michel Barnier, să își întregească familia pe "toată durata vieții".

Obligații financiare

Marea Britanie va îndeplini toate obligațiile financiare asumate ca membru comunitar, chiar dacă acestea se extind după Brexit. Nu s-a stabilit o sumă exactă, doar metoda de calcul. Guvernul britanic estimează un total de 35 până la 39 de miliarde de lire (40,2 până la 44,8 miliarde de euro). Până în 2020, Marea Britanie va mai beneficia de planurile financiare comunitare, dar ulterior benefciile vor fi sistate, chiar dacă faza de tranziție va fi prelungită.

Irlanda de Nord

Granița dintre provincia britanică Irlanda de Nord și statul comunitar Irlanda este cea mai complicată chestiune a Brexitului. Acordul din Vinerea Mare, prin care s-a pus capăt sângerosului conflict dintre naționaliștii catolici și protestanții nord-iralndezi, se bazează pe granițe fără control. Brexitul implică reintroducerea controalelor persoanelor și mărfurilor la graniță, pe care ambele tabere doreau să le evite.

Cele două tabere promit să depună "toate eforturile" pentru a obține un Acord Comercial, cu șase luni înainte de finalul perioadei de tranziție. Dacă nu au succes, atunci faza de tranziție poate fi prelungită sau se apelează la un "Backstop", o clauză de salvgardare, prin care Marea Britanie rămâne în Uniunea Vamală cu UE. Irlanda de Nord ar beneficia de prevederile pieței interne comunitare, ceea ce ar exclude controlale vamale.