“Punctul de plecare a fost relaţia cu mama mea”

Regizorul de 37 de ani are o legătură directă cu Germania: tatăl său a emigrat la Stuttgart, iar el l-a urmat, împreună cu mama sa, povesteşte Netzer agenţiei dpa, după decernarea premiilor, într-o germană fluentă : „Acolo am mers la şcoală, acolo am terminat liceul”. În 1994 se întoarce la Bucureşti, începe studiile la Academia de Film şi rămâne în România. „Părinţii mei locuiesc încă la Stuttgart”, spune Netzer.

Filmul povesteşte despre o mamă, a cărui fiu adult provoacă un accident rutier, în care îşi pierde viaţa un copil. Femeia încearcă apoi prin bani şi influenţă să-l scape pe fiul ei de pedeapsa cu închisoarea.  

dpa: În filmul dumneavoastră, mama încearcă să mituiască martorii şi să reducă la tăcere - tot cu bani - familia copilului care şi-a pierdut viaţa. E chiar totul de vânzare în România?

Netzer: Este o problemă într-adevăr şi filmul descrie realitatea. Dar pentru mine, această chestiune nu a fost pe primul plan. Aşa ceva se întâmplă probabil şi în alte ţări şi la alt nivel. A fost însă necesar, din punct de vedere dramaturgic, să plasez relaţia mamă – fiu într-un anumit context. Pentru mine, această relaţie patologică, bolnăvicioasă este foarte importantă. Este vorba despre complexul Oedip.

dpa: Mama şi fiul fac parte din pătura superioară a societăţii. De ce aţi ales acest mediu social?

Netzer: Eu şi scenaristul (Răzvan Rădulescu) am considerat că o astfel de relaţie neurotică şi bolnăvicioasă între mamă şi fiu se dezvoltă mai probabil în pătura de sus a societăţii, decât în cea de mijloc, sau de jos. În mediile precare, alte probleme sunt mai importante.

dpa: Se regăsesc în acest film elemente din povestea dumneavoastră personală?

Netzer: Punctul de plecare a fost relaţia mea cu mama. Dar apoi am mers pe linii ficţionale. Şi accidentul e o ficţiune. Într-un fel, am construit o metaforă: copilul, care şi-a pierdut viaţa, îl reprezintă pe fiul femeii, care e şi el mort într-un fel şi care reuşeşte abia la final să se elibereze de influenţa mamei sale.

dpa: Cinematografia românească dobândeşte din ce în ce mai multă importanţă, în ultimii ani. Tot mai multe filme româneşti sunt premiate la festivaluri internaţionale. Cu ce greutăţi se confruntă în prezent cineaştii români?

Netzer: Cinematografia românească are mult succes, dar statul investeşte foarte puţini bani, fondurile sunt limitate. În special pentru un număr atât de mare de tineri talentaţi. Odată cu criza economică, banii s-au redus şi mai mult, e tot mai greu. La asta se mai adaugă şi faptul că în România, din ce în ce mai puţini tineri merg la cinematograf.

dpa/Lavinia Pitu