1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Bruxelles: Constituţia europeană, la un pas de blocare

12 decembrie 2003
https://p.dw.com/p/B0qn

În capitala Beligiei a început, în această dimineaţă, summitul la vîrf al Uniunii Europene. În centrul atenţiei se află, în special, Constituţia comunitare. Întrebat dacă se aşteaptă la o concluzie finală favorabilă Legii Fundamentale a Europei, cancelarul federal Gerhard Schroeder s-a declarat sceptic. Şeful Executivului german s-a întreţinut, înaintea deschiderii summitului, cu preşedintele francez Jacques Chirac şi cu premierul britanic Tony Blair. Trilaterala s-a desfăşurat în spatele uşilor închise. Premierul iberic Jose Maria Aznar s-a declarat pregătit să studieze propunerea de compromis pe care Silvio Berlusconi, preşedintele Consiliului de Miniştri al Italiei (ţară ce deţine şi Preşedinţia semestrială a UE), a anunţat-o înaintea deschiderii summitului, fără a o dezvălui. Spania şi Polonia au ameninţat că se vor opune adoptării Constituţiei, ambele state fiind nemulţumumite de numărul de voturi alocate fiecăreia de Convenţia care a elaborat proiectul Legii Fundamentale. Proiectul avansat de către Convenţia condusă de Valery Giscard d'Estaing prevede respectarea principiului demografic în distribuirea voturilor. Pe de altă parte, şeful Guvernului britanic a apreciat că nu va accepta ca Europa să dicteze în chestiuni naţionale, Blair exemplificînd cu fiscalitatea şi politica externă. În deschiderea summitului, liderii europeni şi-au dat binecuvîntarea pemntru finanţarea, cu 62 de miliarde de euro, a unui pachet "quick-start" menit săă încurajeze investiţiile private şi publice în transport şi cercetare. Banii vor fi folosiţi pentru construcţia de tunele de cale ferată în Alpi şi tronsoane feroviare de mare viteză, pentru îmbunătăţirea schimburilor transfrontaliere de gaze şi energie electrică şi pentru proiecte de cercetare în domeniul motoarelor cu hidrogen şi tehnologiei laser. Pe de altă parte, Uniunea Europeană intenţionează să suspende, experimental, într- o primă fază, embargoul impus livrărilor de arme către China.