Binemeritat succes al spectacolului "România! Te pup" la Bienala de Teatru de la Wiesbaden
21 iunie 2010La finele celei de-a doua reprezentatii a avut loc si o discutie cu publicul, care s-a aratat foarte impresionat de spectacol si totodata interesat de modul de lucru al tinerilor din Romania – autorul Bogdan Georgescu si regizorul David Schwartz – de procesul de productie, experientele lor, care i-au inspirat si stau, de fapt, la baza acestui spectacol savuros, de situatia din Romania. Cel mai frumos compliment mi s-a parut acela venit din partea unui spectator, care felicitand echipa, a precizat ca “tinerii sunt cei care pot schimba lumea”.
La discutii a participat si Gianina Carbunariu, care a raspuns si la intrebari privind propria creatie si viitoarele proiecte, vorbind si despre tanara generatie de dramaturgi si regizori romani, pe care o reprezinta. Gianina Carbunariu este ceea ce organizatorii Bienalei de la Wiesbaden numesc “Pate”, reprezentantul tarii din care provine, care a facut propuneri pentru selectia festivalului. Ea a participat, in calitate de autor si regizor, la editia din 2006 a festivalului, care are drept motto “Noi piese din Europa”, cu spectacolul “mady-baby.edu”.
Bogdan Georgescu si David Schwartz nu vor fi fost, cu siguranta, pentru ultima data invitati in Germania. Felicitari!
Autor: Medana Weident
Redactor: Robert Schwartz