BCE: De la gardian al monedei euro la manager de criză

Unele declarații sunt realmente istorice. Una dintre ele, rostită în cei 25 de ani de istorie a Băncii Centrale Europene, îi aparține lui Mario Draghi. Vorbele lui, o amenințare la adresa speculatorilor. Vorbind despre ”bazooka”, ori Fat Bertha, pe care a pus-o în aplicare în 2012, Draghi afirmă că BCE va face tot ceea ce este necesar pentru a salva euro. Cuvintele au fost rostite în celebrul discurs "Whatever it takes", adresat investitorilor internaționali la Londra.

În acel moment, Europa se afla în plină criză a monedei euro. Grecia amenința să alunece în faliment, după ce a recunoscut încă din 2009 că starea finanțelor sale publice era mult mai gravă decât s-a crezut anterior. În cazul unui faliment și al excluderii Greciei din zona euro, moneda europeană în forma sa inițială ar fi devenit istorie. Pentru a preveni acest lucru, Draghi face faimoasa declarație: "În cadrul mandatului nostru, BCE este pregătită să facă tot ceea ce este necesar pentru a păstra euro". Epilogul nu este de obicei citat, dar este esențial: "Și, credeți-mă, va fi suficient”.

Speculatorii prinși pe picior greșit

Afirmația este necondiționată și decisivă. Cum a paria împotriva unei bănci centrale care acționează cu atâta hotărâre este inutil, BCE nu face decât să își demonstreze această putere. În timp ce încă din 2010 cumpăra pe piața secundară obligațiuni de stat din zona euro la scară redusă, instituția și-a extins masiv achizițiile în timpul crizei.

Ca urmare, randamentele de pe piețele de obligațiuni au scăzut iar finanțarea guvernamentală a unor țări precum Grecia, Spania, Portugalia și Italia s-a stabilizat. Speculatorii de pe piețele financiare au pariat pe intrarea în incapacitate de plată a unora dintre aceste state, a căror povară a datoriei era zdrobitoare, iar randamentele pentru împrumuturi au explodat.

Acest lucru plasează Banca Centrală Europeană în centrul a tot ceea ce s-a întâmplat în timpul crizei, în parte pentru că nu a existat nicio altă autoritate financiară cu resurse suficiente pentru a acționa în această situație. Ca să nu mai vorbim de orchestra de dezacorduri, exprimată pe mai multe voci, între interesele fiecărui stat membru al zonei euro. "Acesta a fost un punct de cotitură major", spune economistul Friedrich Heinemann de la Centrul European pentru Cercetare Economică (ZEW) din Mannheim. "Însă trebuie să fim corecți. Mario Draghi a salvat zona euro de la un colaps total în vara anului 2012".

Statutul Tratatului de la Maastricht prevedea, de fapt, că țările din zona euro trebuie să își facă bugetul în așa fel încât să acumuleze suficientă încredere pe piețele de capital pentru a obține împrumuturile necesare la dobânzi accesibile. Banca centrală, la rândul ei, trebuia doar să asigure stabilitatea euro, adică să acționeze pentru stabilitatea prețului monedei.

Însă, prin cumpărarea de obligațiuni guvernamentale din zona euro, BCE a intrat pe un tărâm care se apropie suspect de mult de finanțarea, cel puțin indirectă, a statului. Din acest motiv, BCE a fost nu o dată criticată pentru că nu ar proceda în conformitate cu mandatul său. Conservatorul bavarez Peter Gauweiler și fondatorul formațiunii Alternativa pentru Germania (dreapta radicală, n.r), Bernd Lucke, au intentat un proces împotriva participării Bundesbank la achizițiile de obligațiuni din 2015. Cu toate acestea, instanța a respins plângerile ca nefondate.

Mai multe atribuții, mai mult personal

Ca urmare a crizei euro, Banca Centrală Europeană s-a ales cu mai multe atribuții, între care să preia și supravegherea controlului asupra marilor bănci din zona euro. În 2007, criza bancară, pusă în mișcare după falimentul băncii de investiții americane Lehman Brothers, a dus la criza datoriilor suverane. În plus, băncile au fost expuse riscului în criza euro, deoarece aveau cea mai mare parte a obligațiunilor guvernamentale în euro în bilanțurile lor. De atunci, în virtutea atribuțiilor ce îi reveneau, BCE a efectuat periodic teste de stres vizând marile bănci din zona euro. În acest fel, BCE caută să identifice riscurile din bilanțuri într-un stadiu incipient și să dispună remedierea acestora.

În plus, în criza euro din Europa, BCE a acționat și ca un factor puternic în cadrul așa-numitei troici formate din Fondul Monetar Internațional (FMI), Comisia Europeană și BCE. În calitate de creditor, banca a oferit asistență în materie de lichidități statelor afectate prin intermediul bilanțului său.

În cele din urmă, pe măsură ce atribuțiile instituției s-au extins, la fel s-a întâmplat și cu bugetul BCE. În anii dintre 2010 și 2016, acesta a crescut de la 415 milioane de euro la aproape un miliard de euro, adică mai mult decât dublu. S-a dublat și numărul de angajați ai BCE, de la puțin sub 1800 în 2010 la aproximativ 3500 în prezent.

De asemenea, în 2014, banca s-a mutat din centrul orașului Frankfurt în estul orașului, pe malul Mainului, pe locul fostei hale a pieței angro din metropolă. BCE optează pentru o izolare completă. În timp ce clădirea veche din centrul orașului era mai mult sau mai puțin liber accesibilă, noul turn de sticlă răsucit seamănă cu o fortăreață.