Bastionul lui Bannon: mânăstirea Trisulti de lângă Roma
4 aprilie 2019Este o viață austeră: Benjamin Harnwell locuiește într-o mânăstire din secolul 13, pe un munte, într-o țară străină, fără semnal pentru telefonul mobil - în compania unui administrator, a unui călugăr de 80 de ani și a 19 pisici sălbatice. Deși a trecut la religia catolică, bărbatul de 43 de ani nu este binevenit se pare în zonă. Localnicii și activiștii au protestat față de prezența sa acolo.
Dar Harnwell nu pare deranjat de acest aspect. Fostul asistent parlamentar britanic s-a mutat în urmă cu doi ani la mânăstirea Trisulti, aflată la două ore distanță de Roma, cu scopul de a transforma mânăstirea într-o "școală de gladiatori pentru războinici culturali". Acesta este obiectivul lui Steve Bannon, fost strateg-șef al lui Donald Trump. Bannon l-a numit pe Harnwell drept șef al acestui centru ideologic. Acesta ar fi pentru el jobul ideal, spune Harnwell. "Sună siropos, dar eu spun că Dumnezeu mi-a încredințat ceva de făcut, iar eu trebuie să fac acest lucru."
Anul trecut, organizația ultraconservatoare a lui Harnwell "Institutul pentru demnitate umană" (DHI) a câștigat, cu sprijinul lui Bannon, o licitație publică pentru folosirea mânăstirii pe timp de 19 ani, contra unei chirii anuale de 100.000 de euro.
Prietenie adevărată
"Steve spune mereu că trebuie să ne fie clar că persoanele care guvernează în Vest sunt total incompetente", spune Harnwell într-o cameră rece, modest mobilată și slab luminată din colțul din spatele acestui complex uriaș. "Lumea crede că acești lideri sunt mari oameni de stat doar pentru că se îmbracă elegant, știu să-și aranjeze părul și vorbesc elocvent."
Harnwell însuși își face părul ca Bannon, se îmbracă precum Bannon, gândește ca Bannon. Catolicismul conservator, dușmănia față de UE și susținerea mișcărilor naționaliste sunt lucruri pe care cei doi le au în comun. Ambii sunt legați de o strânsă prietenie. Harnwell îl numește pe Bannon drept "unul din cei mai mari oameni care umblă astăzi pe această planetă". Bannon îl califică la rândul său pe Harnwell drept "cel mai deștept bărbat din Roma".
La întrebarea despre valorile institutului său, Harnwell citează primul capitol din Geneză din Biblie: "Omul a fost făcut după chipul lui Dumnezeu și fiecare persoană este fără excepție de valoare infinită".
Și ce părere au Harnwell și institutul său despre pedeapsa cu moartea, de exemplu? "DHI nu are nicio părere pe această temă. Eu personal nu sunt împotriva pedepsei cu moartea." Căsătoria? "Doar între bărbat și femeie." Și divorțul? "Nu este un concept care poate coexista cu sacramentul căsătoriei."
Și cum rămâne cu cele trei divorțuri ale lui Bannon? "Din punct de vedere tehnic, nu este o afirmație adevărată", relativizează Harnwell problema cu un zâmbet. "Din câte știu eu, prima sa căsătorie a fost anulată, a doua s-a încheiat cu un divorț iar despre a treia nu cunosc amănunte." Între timp, crede el, Bannon ar trăi conform normelor Bisericii, dar nu este ceva despre care cei doi ar fi discutat. "Nimeni nu este perfect."
Datele nu corespund realității
Pe lângă apărarea unei tradiții "iudeo-creștine", Harnwell are ca a doua teză opoziția față de o Uniune Europeană care ar fi nelimitată din punct de vedere "militant-ideologic". Prin aceste cuvinte, el se referă de fapt la migrația cu care se confruntă Europa. Apoi, el citează un studiu al Pew Research Center - un studiu pe care Harnwell îl consideră baza unui scenariu catastrofal: potrivit acestuia, două treimi din africani, adică 800 de milioane de oameni, ar plănui să imigreze în Europa sau SUA în anii următori.
O prognoză pe care studiul centrului Pew nu o face defel. Acesta analizează doar prima jumătate a acestui deceniu, timp în care, între 2010 și 2017, un milion de africani au venit în UE, în timp ce din 2010 până în 2016 400.000 de africani au imigrat în SUA. Confruntat cu aceste cifre, Harnwell își reduce scurt la jumătate prognoza: ar fi vorba de 400 de milioane de africani, în continuare un număr astronomic, care ar viza să vină în Occident în anii următori.
Unde este planul?
La mânăstirea Trisulti, Benjamin Harnwell le arată vizitatorilor săi cu plăcere peisajul fascinant din jurul lăcașului de cult, sala de mese inundată de lumină și o bijuterie: o arcadă construită după modelul unei biserici din Roma concepute de Michelangelo.
Pe lângă câțiva pelerini în vârstă care au urcat până la mânăstire pentru a vizita altarul "Madonnei delle Cese", la mânăstire se mai află un singur oaspete, o organistă din Marea Britanie care se apropie de finalul prezenței sale de două săptămâni la Trisulti.
Ea spune încet că s-ar afla acolo din motive religioase, după ce a văzut un video pe Internet. Acolo ar fi fost prezentate bande de musulmani care ar viola femei în Germania și Suedia. Femeia ar fi extrem de îngrijorată din cauza numărului mare de migranți bărbați care ar fi venit în Europa. Ea s-ar teme foarte tare pentru cele două fiice adulte ale ei și ar saluta poziția lui Bannon.
Harnwell se arată convins de proiectul lui de construire a unui centru exemplar de formare intelectuală. Cursurile vor fi prezentate mai târziu și vor fi bine primite. Dar în ciuda ambițiilor de a deveni o "școală de gladiatori pentru războinici culturali", planurile sale par prea vagi, mânăstirea pare adormită iar legăturile institutului său cu partide politice adevărate sunt nesemnificative. Populistul de dreapta al Italiei Matteo Salvini nu s-a întâlnit până acum cu Harnwell și acesta din urmă nici nu ar intenționa să o facă. Pentru că poate să îl sprijine pe Salvini și de la distanță.
Harnwell trebuie să plece. Îl așteaptă zeci de e-mailuri și de cereri de interviuri: "Acest lucru nu are legătură cu mine, eu sunt întâmplător legat de un bărbat foarte căutat", spune el, încă mirat de rumoarea bruscă din jurul său. Mai demult, nici măcar ziarul local nu era interesat de el. "Acum vine aici presa internațională și este atentă la tot ce spun."