1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
PoliticăAustria

Austria către Olaf Scholz: Nimic nou pe frontul Schengen

4 aprilie 2023

„Poziția Austriei nu s-a schimbat deloc. Libertatea de circulație în Uniunea Europeană va fi posibilă doar în cazul unei protecții robuste a granițelor exterioare”, afirmă ministrul de Interne de la Viena Gerhard Karner.

https://p.dw.com/p/4PhBo
Austria Gerhard Karner ministru de Interne
Ministrul austriac de Interne Gerhard KarnerImagine: Bernd von Jutrczenka/dpa/picture alliance

Într-o declarație pentru ziarul austriac Kurier, demnitarul austriac i-a răspuns astfel cancelarului german Olaf Scholz, care apreciase, luni, la Palatul Cotroceni, că va insista pe lângă sceptici pentru aderarea României la spațiul Schengen în acest an.

„Este o contradicție la cancelarul german: dorește eliminarea controalelor la frontiera dintre România și Ungaria, dar Germania controlează în continuare granița cu Austria. Este o dovadă clară că sistemul nu funcționează”, a completat ministrul Karner.

Scopul lui Scholz este legat de interesele economice germane, speculează ziarul Kurier: România este importantă, de la izbucnirea agresiunii rusești, pentru exportul cerealelor ucrainene și pentru livrarea de arme pentru armata Kievului și pentru centrul de mentenanță și logistică pe care concernul de tehnică militară Rheinmetallvrea să îl deschidă încă din luna aprilie.