„August” – un spectacol al patimilor refulate

Regie: Alexandru Cozub. Scenografie: Iurie Matei. Pictor costume: Stela Verebceanu. Mișcare scenică: Oleg Mardari.

Titlul original este „August: Osage County” (2007). Tracy Letts, autorul, a câștigat cu această piesă Premiul Pulitzer pentru Dramaturgie.

O apariție interesantă în repertoriul Naționalului din Chișinău, un subiect de actualitate, se poate spune, tipic pentru perioada în care trăim, cu numeroase conflicte de familie și relații destrămate.

O reuniune cu năbădăi

August e o lună toridă în Oklahoma, produce dereglări psihice profunde și gesturi inexplicabile. Cum este și dispariția lui Beverly Weston (jucat de Iurie Negoiță), un poet alcoolic, pe care-l vedem doar în prima scenă a piesei. Beverly e jovial, bine dispus, angajează menajeră o tânără amerindiană pe nume Johanna Monevata (Corina Rotaru) din tribul Cheyenne. Tot atunci facem cunoștință și cu soția sa, Violet Weston (Tatiana Lazăr), bolnavă de cancer bucal, dependentă de medicamente, mai bine zis de narcotice, care îi dau o stare de semi-sedare. Caracter dificil, pus mereu pe ceartă, Violet o înghite greu pe noua menajeră și-și ironizează soțul la tot pasul.

Înainte să iasă din scenă (la propriu și la figurat, cum se va vedea), Beverly îi încredințează lui Joana textul ultimei sale piese, de care o roagă să aibă grijă.

Alertată de dispariția lui Beverly, Violet își cheamă familia împrăștiată prin toată America: pe sora, Mattie Fae Aiken (Angela Ciobanu), soțul ei, Charlie Aiken (Nicu Suveică) și fiul lor, Charles Junior (Ghenadie Gâlcă). Apoi fiicele: Barbara Fordham (Margareta Pântea) cu soțul Bill Fordham (Alexandru Leancă), de care a divorțat din cauza unei relații extraconjugale a acestuia. Fiica lor, Jean (Rusanda Rădvan), o fată de 14 ani, nonconformistă, suferă din cauza separării părinților.

Celelalte două fete Weston nu sunt măritate. Ivy, cea mijlocie (Doriana Zubcu-Mărginean), o fire sensibilă, introvertită, e sâcâită mereu de maică-sa că nu vrea să poarte rochii, în timp ce ea preferă pantaloni ș.a.m.d. Karen, mezina (Ana Tkacenko), se înfățișează cu logodnicul ei, Steve Heidebrecht (Alexandru Pleșca), un pretins om de afaceri din Florida. Steve e politicos, afișează mereu un zâmbet enigmatic pe figură, dar își va trăda apucăturile de libidinos, încercând să o seducă pe Jean.

La un moment dat apare șeriful Deon Gilbeau (Valentin Zorilă), fost coleg de liceu și iubit al lui Barbara, aducându-le vestea sinuciderii lui Beverly la un motel, undeva pe malul unui lac. A urcat într-o barcă, a vâslit, apoi s-a aruncat în apă.

Secretele ies la suprafață

Nu e clar motivul sinuciderii lui Beverly, familia se pierde în presupuneri, ca și noi, spectatorii. La masa de pomenire de după înmormântarea soțului, „își face numărul” Violet care, lipsită de pastilele ei (pe care i le-a aruncat Barbara într-un acces de furie), îi ia la rost pe cei prezenți, exasperându-i. Îi ține isonul sora Mattie Fae, care are mereu să-i reproșeze ceva soțului ei, Charlie (un personaj eminamente pozitiv), și-și varsă năduful pe fiul lor, Charles junior, pentru că nu s-a trezit la timp și a ratat ceremonia funebră.

Reuniți în aceeași casă, forțați să stea la aceeași masă, Westonii inevitabil ajung să răscolească trecutul, să-și chestioneze frustrările, supărările, adversitățile mocnite.

Ivy (fiica mijlocie), singura care a rămas alături de părinți, se iubește cu Charles junior. Cei doi vor să plece la New York, dar relația lor nu are viitor. Barbara, sora mai mare, îi va spune despre ce i-a mărturisit mătușa Mattie Fae - și anume că a avut o aventură cu Beverly, cumnatul ei, din care s-a născut Charles junior. Cu alte cuvinte, „micul” Charles îi e și văr, și frate. Violet, culmea, știa despre asta, dar nu le-a spus nimic fiicelor sale. Reacția lui Ivy e previzibilă: stupoare, isterie, revoltă. Rupe cordonul, pleacă din familie, din clanul ăsta dement, nu mai vrea să audă de ei.

Dar cel mai teribil secret îl ascunde chiar Violet (defularea ei asupra celorlalți nu era decât o manevră, pentru a-și ascunde propria duplicitate și turpitudine amorțită de droguri). Violet știa despre locul unde se adăpostise Beverly, el a sunat-o după o săptămână de la dispariție, dar ea, Violet, nu l-a ajutat, nu a întreprins nimic, ci s-a dus să ridice banii și hârtiile de preț din seiful lor comun de la bancă, după cum stipula contractul în cazul morții unuia dintre soți. Această ultimă revelație distruge familia.

Tatiana Lazăr face un rol remarcabil. Violet degajă o nebunie perfect controlată.

Soluții regizorale

Personajele au o secvență mai lungă, împreună, stând la masa de parastas, dar și o suită de mizanscene în doi/în două sau în trei, care le dezvăluie caracterul, suferințele, instinctele refulate. Tânăra Jean se agață de indianca Joana, în care vede un suflet milos, o simte capabilă de empatie. Dar tot ea va accepta avansurile pedofilului Steve – „logodnicul” naivei Karen. Rezonabilul Bill Fordham îi cere nevestei sale, Barbara, să-și țină cumpătul, să renunțe la insinuările ei veninoase, dar, ca adulterin, e într-un flagrant dezavantaj moral. Karen e atât de absorbită de noua ei dragoste, Steve, încât nu mai e atentă la tragedia familiei. Își are mica sa scenă melancolică și șeriful Gilbeau, cel care le-a adus trista veste a morții lui Beverly, dar Barbara îl refuză.

Aceste spoturi concentrate succesiv pe scene de alcov sau de introspecție a personajelor mi se par o inspirată soluție regizorală. Hitul „Layla” al lui Eric Clapton, fredonat de actori ca într-un fel de parodie de cor antic, în fundal, anunță, contrapunctic, schimbările de prim-planuri.

Intertextualitatea, o pistă sugerată

Există o secvență în spectacol când menajera Joana, cu paginile piesei lui Beverly în mână, le atrage atenția membrilor familiei adunați la masă că nu respectă întru totul textul pe care stăpânul i l-a încredințat înainte să dispară - și aceștia, surprinși, se conformează, își corectează replicile.

Nu știu dacă această intertextualitate există și în varianta originală a lui Tracy Letts (deși, care ar fi fost atunci rostul piesei scrise de poetul Beverly – „pușca” lui Cehov trebuia să împuște!). Această autoreferențialitate, care dezgolește convenția, nu e suficient exploatată, e doar o scenă, mi se pare. Mi-ar fi plăcut ca Alexandru Cozub să fi dezvoltat mai mult acest procedeu de „teatru în teatru”. Ar fi fost ca și cum Beverly, personajul dispărut, a prevăzut totul și îi are în mână pe membrii familiei sale, cu toate patimile și secretele lor inavuabile, chiar dacă nu mai e fizic prezent lângă ei. În realitate, el, Beverly, controlează jocul, el îi SCRIE, nu ei îl VORBESC.

Cel absent, pretextul unei trame

Personajul absent care declanșează acțiunea, ca în „August”, îmi amintește de alte două piese de teatru americane, jucate la Chișinău în ultimii ani. „Menajeria de sticlă” de Tennessee Williams, un rafinat spectacol regizat de Iosif Shats la Teatrul „Alexe Mateevici” în 2023, unde portretul unui tată aventurier, agățat în sufragerie – pură referință discursivă – creează o perpetuă tensiune într-o familie mistuită de drama necomunicării și a iluziilor deșarte.

Cealaltă piesă e „Funia” de Patrick Hamilton, montată de Sergiu Chiriac în 2022 la Teatrul „Eugene Ionesco” – subiect cunoscut mai ales grație faimosului thriller al lui Alfred Hitchcock cu James Stewart în rolul profesorului Rupert, „detectivul”. Acolo, mortul ascuns în lada transformată în masă incită discuțiile la petrecerea pe care o dau cei doi prieteni-asasini – un joc „pe muchie”, sporind încordarea până spre iminenta dezvăluire a adevărului.

Chiar și absenți, sunt oameni care ne influențează destinul mai mult decât ne-am putea imagina sau dori unii dintre noi.