Atacuri antisemite față cu autorități germane "neajutorate"

De unde până unde ura tot mai virulentă și mai contondentă confruntându-i pe evreii germani? Ca și pe ceilalți, în Occident? Nu e Apusul un tărâm al iluminismului? Nu lansează guvernul german și alte oficialități europene tot mai insistente apeluri împotriva urii pe evrei, a iudeofobiei sau, cum i se spune îndeobște, împotriva antisemitismului?

Atentatul de la Hamburg

Ministrul german de externe, Heiko Maas, a reiterat și el, mai nou, un astfel de apel, după ce în fața singagogii din Hamburg, una masiv apărată de poliție, un cetățean german originar din Kazahstan, îmbrăcat în haine militare, l-a lovit în cap cu o lopată și l-a rănit grav pe un student venit duminică dimineața să celebreze sărbătoarea biblică a corturilor. Tânărul a reușit să scape in extremis. Niște trecători i-au acordat primul ajutor, înainte ca salvarea să ajungă la fața locului. Intervenind tardiv, poliția l-a arestat totuși  pe făptaș, afirmând că face impresia unui "zăpăcit". În buzunarul său s-a găsit un bilet pe care era zugrăvită o svastică. Totuși, nu s-ar "cunoaște încă motivul" atacului său.

Neajutorarea poliției

Ar fi poate urgent să-i dăm poliției germane o mână de ajutor. Să-i explicăm că, în genere, oamenii atacați în interioriul sau în fața unor sinagogi în timpul sărbătorilor evreiești, care sunt apreciați de agresori a fi evrei, sunt fără excepție victimele antisemitismului.

Și nu e nevoie ca aceste victime să fie evreiești, după cum s-a constatat la Halle. Înarmat cu o armă de foc artizanală, un extremist de dreapta s-a repezit anul trecut, de Iom Kipur, în cea mai sfântă zi a calendarului evreiesc, asupra sinagogii locale. Grație unui obstacol fizic își abandonase intenția de a intra în singagogă și a-i împușca pe toți cei 52 de evrei adunați în lăcașul de cult. Îl împiedicase o ușă mai groasă decât ura. Frustrat că-și ratase masacrul, asasinul venit să pună singur de-un pogrom a împușcat doi oameni aflându-se întâmplător prin apropiere. Sperase, desigur, că omoară evrei.     

Dar oare de ce nu știe poliția germană chestiuni elementare despre evrei? Și parcă și mai puțin despre antisemiți și antisemitism? De ce atunci când, altfel decât la Halle, apără o sinagogă, nu o face suficient? De ce a ajuns tardiv la locul faptei? De ce nu e în stare să împiedice asemenea acte de terorism? N-au fost destul de clare oficialitățile?

Declarații emfatice

Conștient de efectul pernicios pe care l-ar putea avea asupra imaginii Germaniei tentativele teroriste și de asasinat comise împotriva evreilor pe teritoriul fostului Reich nazist, ministrul german de externe a ținut să condamne dur atacul de la Hamburg. Maas a admis, pe Twitter, că "nu e un caz izolat", că e un act generat de un "antisemitism respingător" căruia "trebuie să i se opună toți". Emfatica aserțiune e salutară. Căci, într-adevăr, trebuie.

Dar atunci de ce n-o fac? De ce nu i se opun toți, în Germania, la 75-80 de ani de la Holocaust? La ce sunt bune mult reiteratele declarații în genul celor articulate de ministrul federal al justiției, social-democrata Lambrecht, care a calificat atentatul de la Hamburg drept "o rușine pentru țara noastră"? Ori texte pretinzând "consternare" și solidaritatea cu "concetățenii noștri evrei", ca al primarului social-democrat din Hamburg, Tschentscher?

La mai nimic. La prea puțin, cât timp poliția din Frankfurt, de pildă, se comportă aberant. Această poliție a deschis o anchetă ”pentru ultraj” împotriva unei israelience. Vina ei? Arbora calmă un drapel israelian în proximitatea  unei demonstrații virulent antiisraeliane. Una organizată de musulmani și stângiști susținând organizația antisemită BDS, cu scopul impunerii unui boicot al statului evreu. Un polițist i-a ordonat insolent femeii, care, perfect pașnică, se mulțumea să stea și să nu facă nimic, să spele putina. Întrebat de ce n-are voie să arate steagul israelian, agentul ar fi răspuns: "pentru că nu-mi place". Întrebat de ce trebuie să plece ea, deși se comporta pasiv, polițistul ar fi replicat: "pentru că așa vreau eu".

Poliția a refuzat să înregistreze la fața locului plângerea femeii împotriva demonstranților care o insultau ca "nazistă". În schimb a pretins, în răspăr cu mărturia victimei, că i s-ar fi ordonat să plece pentru că "provoca". Și că ar investiga-o pe israeliancă  "silită fiind de un denunț" ad hoc al unei demonstrante căreia solitara protestatară i-ar fi arătat, chipurile, "degetul mijlociu". Lucrurile, relevă victima, ar sta exact pe dos. Ultragiată ar fi fost ea, nu ei. 

Nu e prima oară că polițiștii din Frankfurt se evidențiază printr-un comportament bizar. În 2014 doi agenți își expediau poze cu un pom de Crăciun decorat cu svastici. Un an mai târziu alt polițist elogia o dementă teorie a conspirației vehiculată de un neonazist, calificând-o, vai, drept "vorbe înțelepte". Și din computerul poliției aceleași metropole de pe malul fluvului  Main avea să se extragă adresa unei avocate de origine turcă, amenințată cu moartea în numele unui terorist neonazist care s-a sinucis în 2011, în Germania.

Vocile altora

Pro Tv relua recent un reportaj CNN despre antisemitismul din școli. Potrivit lui, "numeroși profesori și elevi din Germania se confruntă zi de zi cu atitudini antisemite la școală". Sunt situații în care dascălii își ascund religia și se văd forțați să demisioneze fiindcă autoritățile nu iau măsuri. O profesoară care și-a devoalat identitatea evreiască a găsit apoi "svastica desenată pe manuale și obscenități pe tablă, alături de numele ei"... Degeaba s-a plâns directorului școlii și poliției...."Nimeni nu a luat-o în serios și nici nu a intervenit. După aceea, situația s-a înrăutățit, întrucât elevii percep Israelul ca pe un opresor al palestinienilor. De aceea, au început să îi adreseze mesaje antisemite."

Trista ei experiență e emblematică. Numeroși sunt dascălii evrei care se consideră siliți să-și ascundă originea și apartenența religioasă de elevi îndoctrinați fie islamist, fie de către extremiști de stânga, care-i urăsc pe evrei la pachet cu statul evreu. De frica elevilor antisemiți, nu puțini profesori escamotează și istoria. "40 la sută din elevi nu știu nimic de Holocaust", afirmă CNN. Postul TV american e optimist. Habarnismul riscă să fie net mai răspândit, de vreme ce nu e clar de fel ce știu ceilalți 60 la sută despre exterminarea evreilor europeni. Și oare ce ignoră autoritățile, dacă de ani de zile se arată perfect incapabile să dea de capăt unei probleme a cărei existență o admit de mult?

Cauzele adânci ale antisemitismului "sintetic" și erorile oficialilor

Cum e posibil ca, în răstimpul câtorva zile, agresorul unui evreu pașnic din fața unei sinagogi germane să aibă în buzunar o svastică, iar unei israelience să i se impute agresiv, în alt oraș german, că ea sau steagul ei israelian ar reprezenta ”nazismul”?

Oficialii germani și-au asumat răspunderea pentru trecutul nazist. Au promis și au cerut viguros elucidarea celor mai tenebroase capitole ale istoriei naționale și, dixit Merkel, consideră dreptul la existență al statului evreu ca parte a ”rațiunii de stat” germane și, ca atare, ca ”nefiind negociabilă”.  Și atunci? Unde e problema?

Indusă răbdător de antisemitismul răspândit pretutindeni, în vest și în lumea musulmană, de stăruitoarele dezinformări ale serviciilor secrete comuniste de la Moscova și București (după cum credibil relevă generalul Pacepa) iudeofobia e o maladie care s-a acutizat și a luat amploare între timp.

Boala e multimilenară, dar recidiva actuală e efectul acțiunii unor varii bacterii patogene, amalgamate și cu virulențe mutual potențate. La mijloc, pe de o parte, e ideologia prevalentă în Apus. E una inextricabil legată de politicile identitare la modă la toate extremele spectrului politic în această tristă epocă postmodernă.

Identitatea care nu convine, parcă, nimănui

Ingerată de elita politică și mediatică germană, această ideologie a determinat și establishmentul politic, pentru care anti-antisemitismul e doctrină de stat, dar care vrea să-și păstreze cu orice preț și popularitatea, să umble cu mofturi aparent progresiste, în esența lor prea puțin vizibilă însă rasiste, legate de nevoia apărării de "grupuri marginalizate". Or, prea adesea, aceste grupuri și promotorii lor mult alintați de corectitudinea politică profesează un antisemitism mascat frecvent sub faldurile doar aparent mai acceptabile ale antisionismului, dar nu mai puțin virulent decât al islamiștilor sau extremiștilor de dreapta.

Că sunt inspirate de marxism, islamism sau de fascism, colectivismele și politicile identitare au, până la urmă, aceiași doi dușmani pereni: individualismul liberal, capitalist, pe de o parte. Și evreul, pe de alta. Identitatea lui nu convine, parcă, nimănui. De aici a rezultat nu doar un antiamericanism patologic și, parcă, generic. Ci și, asociat lui, recrudescența unui antisemitism pe care l-am numit încă din anii 90 "sintetic".

Așa a ajuns ostilitatea antievreiască să devină, vai, numitorul comun al unei tot mai mari părți a societății. A alimentat-o, în Germania, o insistent evocată, dar rău procesată, adânc refulată și dezastruos aplicată lecție a istoriei cataclismului nazist.

În loc să elimine durabil proteica ură care a generat Holocaustul, această eronată gestiune a memoriei o reciclează periodic și involuntar în varii forme, situate la baza unor duplicități, ipocrizii, cinisme, sau naivități, aflate, la rândul lor, la temelia unor derapaje politice interne sau externe. Nu e greu de bănuit că, încurajați de atmosfera generată de aceste inadecvări și de un antisemitism parcă ubicuu, nu puțini descreierați, contaminați de iudeofobie, intră în delir, crezându-se de partea bună a națiunii și a istoriei, dacă se manifestă antisemit ori săvârșesc crime antievreiești.