Analiză: Trei predicții și un test major pentru 2025

Este o sarcină pe care politicienii, decidenții din instituții și societatea civilă trebuie să și-o asume împreună, pentru că de data asta, societatea nu mai poate sta drept garanție, nici în afara țării, nici în interiorul ei.

Suntem într-unul dintre acele momente ingrate ale istoriei, care ne va testa fibra morală.

Cum ni s-a întâmplat

Sunt patru fenomene majore care au erodat democrația românească și, chiar dacă prăbușirea s-a produs extrem de repede, în doar cele două săptămâni destinate alegerilor prezidențiale, procesul a fost mult mai insidios și a presupus deturnarea instituțiilor și compromiterea contractului de reprezentare politică.

Deturnarea instituțiilor de la rolul lor public, fie prin sinecurizarea lor, pentru a le trece în sistemul de recompense politice, fie prin neutralizarea lor. În primul caz ne putem uita la cazul AEP și infama șefie a lui Toni Greblă, rămas în funcție până astăzi, ceea ce arată că sistemul de dependențe primează politic. În al doilea caz ne putem uita la CNA și ICR, instituții reduse la irelevant, fapt care dă seama, printre ale cauze, de apatia socială și compromiterea simțului critic. Orice regim autarhic poartă un război contra culturii.

Ruperea contractului de reprezentare politică, lucru diferit de reprezentarea deficitară, pentru că presupune un salt de nivel. Este principala moștenire a președinției lui Klaus Iohannis, una în care președintele a instituit la Cotroceni mai degrabă o democrație delegativă cu ambiții suverane decât să-și exercite atribuțiile constituționale de reprezentare politică.

Cu toate că a rupt contractul politic constituțional, Klaus Iohannis și-a consolidat regimul, unul cu vocații iliberale, dacă ținem cont de opacizare, lipsă de transparență și strategiile încrucișate cu PSD, care au alimentat, pe rând, politicieni ca Viorica Dăncilă, ajunsă astfel candidat în turul al doilea al prezidențialelor, partide ca AUR și SOS, culminând cu dospirea unui lider extremist, care a aruncat în aer securitatea României, pe mai multe paliere.

Asta îl face pe Klaus Iohannis principalul artizan al catastrofei electorale de la finalul lui 2024.

Diabolizarea intelectualilor și pretenția ca ei să-și ocupe turnurile de fildeș și să nu se mai amestece în treburile cetății.

Începută în epoca prim-ministeriatului lui Victor Ponta (agresivitatea atacării lui Mircea Cărtărescu, apoi a lui Vladimir Tismăneanu rămân un etalon pentru ura față de intelectuali), scoaterea intelectualilor din prim-plan a devenit o miză utilă regimurilor politice care s-au succedat. Președintele Klaus Iohannis, responsabil cu răsturnarea protestelor și resemantizarea acestora, prin readucerea PSD la guvernare, s-a remarcat, dincolo de pasivitate și autarhie, și printr-o formă de dispreț suveran față de intelectuali. Astfel, proiectul megaloman România educată nu a cooptat nicio figură remarcabilă a culturii românești și, criticat de mulți intelectuali, nu am primit niciodată vreun răspuns prezidențial.

Scopul a fost izolarea intelectualilor și repudierea rostului lor social, la scară mare. Iar dacă ei reapar, așa cum se întâmplă cu Gabriel Liiceanu, care se încăpățânează să nu tacă și să denunțe corupția și mediocritatea din politică, atunci i se reproșează imediat că vorbește oamenilor de la Ateneu, unde cei mulți nu au acces. De fapt, parazitarea accesului majorității la educație de calitate, formare intelectuală și cultură este în interesul politicienilor.

Parazitarea instituțiilor, una dintre cele mai grave cauze pentru catastrofa de la alegerile prezidențiale: așa cum spune fostul procuror Cătălin Ranco Pițu, în interviul pe care mi l-a acordat pentru podcastul de la Rock FM, în instituții a existat, din 1989 încoace, o continuitate a celor cu „Moscova în suflet”, ceea ce a dus la o coluziune între retrograzii autohtoni și oamenii direcți ai Rusiei.

Democrația românească nu s-a prăbușit, așadar, în cele două săptămâni ale scrutinului prezidențial, ci a fost cu intenție și cinism deturnată în interese politice, partinice și, până la urmă, geopolitice.

Ce se poate întâmpla – trei previziuni

Deficitul de democrație cu care intrăm în 2025 reprezintă una dintre cele mai mari situații de risc în care s-a aflat România postdecembristă, comparabilă cu preluarea puterii de către grupul Iliescu și cu mineriadele care au urmat.

Doar că democrația nu poate fi restabilită doar prin organizarea de alegeri, ci prin curățarea instituțiilor și asumarea responsabilităților clare. Fără un raport complet al întregului lanț de responsabili care au expus România, politicienii de la putere vor alimenta și mai mult narațiunile extremiste și anxietățile sociale.

1. La scrutinul prezidențial din martie, fie ne salvăm, fie intrăm într-o perioadă de ostilitate majoră, cu consecințe care vor fi decontate de generații.

Scenariul optimist al salvării – care nu va însemna însă repararea economiei și a guvernării în general, imediat – nu-l cuprinde pe Crin Antonescu, a cărui candidatură este foarte probabil să nu rămână pe masă, ci pe candidatul Nicușor Dan, candidatul comun al tuturor partidelor democratice, mai puțin al PSD.

Asta va însemna că și PNL, și USR vor fi nevoite să-și confrunte liderii informali, politicieni cu ambiții și mai ales resentimente personale.

2. Liderul PSD Marcel Ciolacu și grupul politic din jurul lui au aplicat deja principiul știut de Viktor Orban la Budapesta: este nevoie să câștigi alegerile o singură dată; dacă vrei să rămâi la putere cu orice cost, îți vei croi instituțiile în așa fel încât, și dacă pe hârtie pierzi a doua oară alegerile, să rămâi tot la putere.

Asta înseamnă că guvernarea va deveni tot mai iliberală, instituțiile tradiționale tot mai irelevante și sistemul de recompense/dependențe politice tot mai exhaustiv. Vor fi create crize artificiale, polarizări sociale, pentru că sunt sigurele pentru care vor putea proiecta soluții de impostură. Este și motivul pentru care acestui grup de la putere îi convine candidatura lui Crin Antonescu, la fel cum îi convine starea socială marcată de anxietate și fertilizată de manipulări grotești.

O problemă suplimentară, la fel ca la Budapesta, e că Rusia scoate profitul și că puterea iliberală cu orice risc înseamnă costuri în termeni de securitate și relevanță geopolitică. Deja, folosind expresia lui Iulian Fota, România a fost trecută de aliații occidentali într-o zonă de carantină.

3. Revenirea societății civile și a intelectualilor: Ar fi fost de preferat încrederea istoricului francez Thierry Wolton în electoratul român, pentru al doilea tur al prezidențialelor din 2024, dar, chiar și așa, lucrul bun care s-a întâmplat a fost denunțarea răului, sincron, de la Gabriel Liiceanu, Victor Rebengiuc, Andrei Pleșu la studenții care au ieșit în stradă, pentru a respinge extremismul.

Citiți articolul integral AICI.