Am pierdut procesul Colectiv

Ar fi fost la limita imposibilului ca între 21 decembrie și 3 ianuarie instanța să și delibereze, să și motiveze, fără risc de antepronunțare de facto, adică de stabilire a deciziei și începerea motivării înainte de ultimul termen.

Modificarea CPP intrată în vigoare anul trecut lasă instanței între 60 și 120 de zile, în funcție de complexitatea cauzei, între rămânerea în pronunțare și anunțarea deciziei cu motivare. 3 martie este în termenul legal.

Dacă procesul a durat mult sau puțin, e greu de spus, având în vedere că judecata în primă instanță a fost reluată la zero după ce judecătorul Valeriu Terceanu s-a pensionat.

Multe amânări au fost consecințele unor vicii de procedură privind citarea parților, atât de multe încât numai apelul lor la începutul ședinței de judecată dura aproape 20 de minute.

După discutabila schimbare de încadrare juridică din apel, a cărei motivare urmează să o aflam, este puțin probabil ca pedepsele grele pronunțate în primă instanță să fie menținute. Rămâne de văzut.

Așa cum felul în care a decurs apelul la CAB, alături de pensionarea judecătorului în mijlocul fondului, pune în discuție un subiect delicat: cum verificăm la intrarea în profesie să avem nu doar judecători cu știință de carte, ci și cu vocație?

Pentru victime și familiile celor decedați este esențial să se facă dreptate și mi-e greu să imaginez dreptatea fără pedepse exemplare. O achitare sau o condamnare cu suspendare în principal a celui mai înalt reprezentant al statului în acest dosar, primarul Cristian Popescu Piedone, ar însemna nu numai o insultă la adresa celor care au suferit, dar și un semnal periculos dat demnitarilor și funcționarilor în privința consecințelor propriilor decizii.

Dar dincolo de acest aspect, România, societate și stat, au pierdut procesul Colectiv demult și lamentabil.

Pentru familii nu există nimic mai important decât să își găsească liniștea dreptății. Pentru societate, cel puțin la fel de important este să fi înțeles și asumat lecția tragediei și să prevină repetarea pentru tot ce nu înseamnă hazard absolut.

Vorbeam despre semnalul pe care l-ar da sentințe blânde. Nu e cu nimic mai bun semnalul dat de alegerile din 2020 când Cristian Popescu Piedone a câștigat un mandat de primar în București.

Din punct de vedere moral, electoratul Sectorului 5 i-a dat primarului de la Colectiv o incredibilă validare și, într-un fel, achitare. "Judecata poporului a decis! Dragi prieteni, adevărul a învins! Dreptatea a învins!”, a spus satisfăcut Piedone după victorie.

E de neînțeles și neacceptat. Justiția se poate împiedica în procedură, în dubii de interpretare a legii, dar judecata morală a societății pentru un primar care a contribuit prin felul în care și-a îndeplinit mandatul la moartea a 64 de oameni nu are asemenea constrângeri.

Repet, Popescu Piedone nu a candidat în nu mai știu eu ce sat unde oamenii poate nici nu au înțeles mare lucru din Colectiv, nu mai țin minte sau au fost manipulați cu teorii imbecile de tipul „au fost pedepsiți pentru muzică satanistă”.

A candidat în București, în chiar orașul traumatizat de tragedia de atunci, și a avut nerușinarea să își bată joc de nenorocirea imensă cu un slogan batjocoritor: „Ai grijă să nu te frigi la vot!”

Și a fost votat. Veți spune că Sectorul 5 are anumite particularități, o zonă de populație săracă, mai ușor de manipulat, cu interese precise de la baza piramidei lui Maslow. Așa a fost votat și revotat la vremea lui și Marian Vanghelie.

Și, totuși, cât de jos am ajuns ca nație pentru ca o parte a ei, indiferent care parte, să valideze un om acuzat că a contribuit la o nenorocire precum Colectiv? Cât de mare e defecțiunea? Și cum poate fi ea remediată?

Puteţi citi articolul integral AICI.