1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
PoliticăSpania

Alegerile din Spania: Ziua judecăţii pentru Sanchez

22 iulie 2023

Premierul socialist spaniol Pedro Sanchez a convocat alegeri anticipate pentru a nu pierde puterea, dar în urma alegerilor de duminică ar putea rezulta un guvern de dreapta.

https://p.dw.com/p/4UEaf
Spania campanie electorală
Premierul Pedro Sanchez şi-a asumat riscuri majore prin alegerile anticipateImagine: Europa Press/abaca/IMAGO

La Valencia, al treilea oraş ca mărime al Spaniei, are loc un experiment politic. Luna trecută în urma alegerilor regionale Partidul Socialist Muncitoresc (PSOE) a suferit o înfrângere în întreaga ţară, iar tradiţionala formaţiune de centru-dreapta Partidul Popular (PP) a realizat o coaliţie cu partidul de extremă dreaptă Vox, aflat în plină expansiune, pentru a forma guvernul regional.

Spania Burgos campanie electorală
Preşedintele PP, Alberto Nunez Feijoo, ar putea realiza o coaliţie cu Vox la nivel naţionalImagine: Jorge Contreras/Zuma/IMAGO

Coaliţia de la Valencia nu este fără precedent la nivel regional în Spania. Dar după ce premierul de centru-stânga Pedro Sanchez a convocat alegeri parlamentare anticipate în ziua de 23 iulie, oraşul de pe coasta de est a ţării arată ce s-ar putea întâmpla la nivel naţional în cazul în care calculul premierului Sanchez nu iese.

După patru ani de guvernare, coaliţia dintre socialişti şi partenerul mai mic de guvernare, Unidas Podemos, (Uniţi Putem), de extremă stângă, ar putea lesne să piardă puterea.

Ultimul sondaj de opinie arată că PP conduce detaşat în faţa socialiştilor, dar nu dispune de majoritate fără sprijinul Vox, potrivit agenţiei Reuters. Chiar şi cu acest sprijin, cele două partide ar putea să nu întrunească majoritatea în Parlament, astfel încât să formeze o coaliţie de dreapta.

Aceasta fiindcă distanţa între cele două partide mari s-a mai redus în ultimele săptămâni. O nouă alianţă de stânga care include şi Unidas Podemos are acelaşi scor în sondaje ca şi Vox şi ar putea face echipă cu socialiştii, astfel încât Sanchez să obţină un nou mandat.

Vox e sigur că de el depinde viitorul guvern

În preziua alegerilor, rezultatul scrutinului este aşteptat cu nerăbdare. Cert este că dacă Spania basculează spre dreapta, alte ţări europene, cum ar fi Italia, Finlanda, Suedia şi Grecia, i-ar putea urma exemplul, fiindcă în acestea toate partidele de dreapta au avut rezultate bune la alegerile recente.

Vox, care a fost fondat în 2013 şi a devenit partid parlamentar în 2019, şi-a instrumentalizat poziţiile dure pe teme sociale şi imigraţie, pentru a tot creşte în sondaje pe parcursul ultimilor ani.

Pe faleza din Valencia unii trecători s-au arătat alarmaţi de această perspectivă. "Este nebunie totală, este cel mai rău lucru care i s-ar putea întâmpla acestei ţări", a declarat o femeie, speriată de varianta unui guvern PP-Vox la Madrid.

Numeroşi adversari ai Vox se tem de o abordare ultraconservatoare a temelor sociale. "Vor să abroge legea avortului, legea eutanasiei, spun că violenţa de gen nu există", a declarat pentru DW un tânăr din Madrid. "Toate astea mă sperie".

Guvernul condus de Sanchez a impus o serie de legi progresive de combatere a violenţei de gen, a înăsprit pedepsele pentru viol şi a relaxat restricţiile pentru avorturi.

Vox este antiteza guvernului Sanchez şi vrea să abroge între altele legea transgender, să combată ferm imigraţia, critică Uniunea Europeană şi este sceptic în privinţa nevoii de combatere a schimbărilor climatice.

Liderul PP, Alberto Nunez Feijoo, a încercat să-şi distanţeze formaţiunea de unele poziţii extreme ale Vox, dar liderul său, Santiago Abascal, poate deveni factorul decisiv după alegerile de duminică.

Spania, campanie electorală
Preşedintele Vox, Santiago Abascal, în campanie electorală la MurciaImagine: Europa Press/abaca/IMAGO

Însă nu toţi trecătorii de pe faleza din Valencia au fost pesimişti privind perspectiva unui guvern PP-Vox. "Îmi dă un pic de speranţă", a declarat un bărbat. "Modelul de aici din Valencia ar putea fi cu siguranţă o soluţie bună pentru întreaga ţară după alegeri".

Marele pariu al lui Sanchez

Sanchez a făcut un calcul politic riscant, care îi poate ruina cariera. El s-a gândit că alegerile anticipate ar putea ajuta la cristalizarea sprijinului pentru partidul său.

Dacă acest calcul dă greş şi PP va face coaliţie cu Vox, partenerul mai mic de coaliţie ar fi cea mai de extremă dreaptă forţă din guvernul Spaniei, de la sfârşitul dictaturii fasciste a lui Francisco Franco, în anii 70.

Sevilla îşi merită reputaţia

Dacă duminică se vor adeveri unele dintre sondaje este posibil ca niciun partid să nu iasă victorios în alegeri sau să formeze rapid o coaliţie. De aceea repetarea scrutinului este o posibilitate distinctă.

Corespondenta DW Ella Joyner
Ella Joyner Corespondentă DW la Bruxelles