100 de puncte împotriva catastrofelor în lume
25 august 2008Aproape în fiecare săptămână mass-media ne anunţă o nouă catastrofă care a devastat o regiune de pe glob. De aceea, 1000 de participanţi din 100 de ţări se reunesc astăzi la Davos pentru a analiza, pe parcursul întregii săptămâni, în cadrul Conferinţei Internaţionale asupra riscurilor catastrofelor, modalităţile de prevenire şi intervenţie în cazul unei calamităţi. Organizatorul conferinţei, Walter Ammann, a declarat:
"Putem afirma cu certitudine că această conferinţă este cea mai însemnată de până acum, în acest domeniu, deoarece ea va analiza toate riscurile din aceeaşi perspectivă, de la calamităţile naturale până la terorism, epidemii, modificarea climei sau foametea în lume".
Pagubele catastrofelor devin tot mai mari
Acest aspect al evaluării comune a tuturor riscurilor este important şi în contextul creşterii permanente a cheltuielilor de prevenire şi reparare, subliniază Walter Ammann, a cărui funcţie principală este aceea de director al institutului de cercetare a avalanşelor şi fenomenelor legate de zăpadă, din Davos, argumentând cu ajutorul următorului exemplu :
"Pe vremuri aveam în pivniţă cartofi. În ziua de astăzi, în pivniţe se află maşini de spălat şi altă aparatură de înaltă tehnologie, astfel încât, în cazul unei inundaţii, pagubele sunt incomparabil mai mari în prezent faţă de o situaţie similară din trecut".
Factorul uman esenţial în situaţii de criză
Unul din factorii esenţiali care au contribuit la sporirea numărului catastrofelor în plan global, dar şi la amplificarea acestora este, fără îndoială, modificarea climei. De aceea, un alt punct important pe ordinea de zi a conferinţei este managementul catastrofelor, adică, modalităţile de intervenţie cât mai rapidă şi mai eficientă într-o situaţie de criză. Walter Ammann precizează însă în acest context că :
"Fiecare catastrofă are, desigur, particularităţile ei, particularităţi care nu sunt previzibile în orice situaţie. De aceea este extrem de important cum reacţionează factorii de decizie în fiecare caz în parte. Factorul uman este esenţial, şi niciun trainig, oricât de eficient ar fi, nu-l poate înlocui".
100 de puncte pentru viitoarea conferinţă despre climă
Spre deosebire de alte congrese, actuala conferinţă din Davos şi-a propus elaborarea, până la sfârşitul săptămânii, a unui plan de acţiune cu 100 de puncte, care urmează a fi preluat şi aplicat de către toate organizaţiile Naţiunilor Unite şi consemnat, de asemenea, în cadrul următoarei conferinţe internaţionale despre climă care va avea loc anul viitor la Copenhaga.