Ştiri economice
5 septembrie 2005Aplanarea litigiului sino-european privind importurile de produse textile
UE si China şi-au aplanat litigiul cu privire la importurile de mărfuri textile chineze ieftine, blocate de la o vreme la vămile europene. Delegaţiile celor două părţi care negociază de zile în şir pentru a rezolva conflictul, au declarat că au ajuns la un acord. Disensiunile au izbucnit deschis după acumularea de milioane de obiecte vestimentare chinezeşti la frontierele europene. Incercând să-şi protejeze producţia textilă internă, UE hotărâse în iunie să introducă în domeniu cote de import. In foarte scurt timp, aceste cote fuseseră depăşite.
Reduceri de joburi la VW
Volkswagen, cel mai mare concern de automobile european a anunţat că dispune de supracapacităţi şi că va trece în consecinţă la accelerarea reducerii locurilor sale de muncă. Spre a evita să recurgă la concedieri, conducerea concernului a anunţat că va proceda la pensionări înainte de termen şi la modele flexibile de joburi. Şeful concernului, Bernd Pischetsrieder, n-a precizat câte locuri de muncă se vor desfiinţa, dar a afirmat că producţia noului jeep Marakeş va putea asigura la centrala din Wolfsburg circa 1000 de locuri de muncă. In celelate fabrici germane se înregistrează însă un surplus notabil de personal, Volskwagen având în exces câteva mii de angajaţi. Intenţia restructurării, manifestată de şeful concernului a ridicat instantaneu la bursă cota acţiunilor Volkswagen.
Uşoară destindere pe piaţa petrolului
In tranzacţiile de la bursele asiatice preţul ţiţeiului a cedat revenind la nivelul său de vineri. Preţul pentru barilul de petrol de tip Brent, extras în Marea Nordului a scăzut în cursul dimineţii la 64,75 de dolari, pentru a spori apoi din nou uşor la 65 de dolari. După ce vineri Agenţia Internaţională pentru Energie reacţionase la consecinţele uraganului Katrina, anunţînd punerea la dispoziţie a rezervelor ei de petrol, preţul pentru aurul negru scăzuse perceptibil, de la nivelul record de aproape 69 de dolari, de marţea trecută, la 65 de dolari.
Benzina rămâne scumpă
In ciuda uşoarei destinderi înregistrate în fluctuaţia preţului petrolului, pe pieţele internaţionale, "benzina va continua pe termen lung să rămână scumpă în Germania", a subliniat un purtător de cuvânt al concernului petrolier Total. Conform reprezentantului său din Germania, preţul combustibililor, al benzinei şi motorinei se va menţine la un nivel ridicat câtă vreme se va perpetua boomul economic chinez. In reacţie la acuzele de speculă formulate la adresa concernelor petroliere, reprezentantul german al firmei franceze a replicat că "nimeni nu se poate sustrage rigorilor pieţii".
OMV proiectează crearea de 200 de benzinării în România
Societatea austriacă pe acţiuni OMV a anunţat la Viena crearea a 200 de noi benzinării Petrom în România. In România există în prezent 600 de benzinării Petrom, din care 50 urmează a fi desfiinţate întrucât s-au dovedit nerentabile. Potrivit şefului concernului, Roiss, multe dintre ele vor fi vremelnic închise şi renovate înainte de a fi concesionate.
Poşta germană în faţa celei mai ample investiţii externe
Deutsche Post a avansat o ofertă de 5,2 miliarde de euro pentru achiziţionarea grupului logistic britanic Excel. Incercând să-şi reducă dependenţa de transportul de scrisori, Poşta germană se pregăteşte astfel să efectueze cea mai amplă investiţie externă din întreaga ei istorie.