Îşi pierde Europa cumpătul?

Europa se află la răscruce, ea nu mai poate merge mai departe pe acelaşi drum – avertizează OSTSEE ZEITUNG, exprimîndu-şi consternarea faţă de absurda situaţie prin care un stat cu o economie solidă, precum cel spaniol, este forţat să se îndatoreze pînă peste urechi spre a salva bănci putrede. Iar cei care plătesc oalele sparte sunt din nou contribuabilii de rînd, ceea ce este cu totul nedrept, continuă ziarul ideea, propunînd şi o soluţie deja aplicată de America, in extremis, şi anume etatizarea băncilor.

Cum era de aşteptat, la această terapie de şoc subscrie şi cotidianul de stînga de orientare marxistă din fosta RDG, JUNGE WELT, pledînd pentru deflaţie sau pentru ştergerea datoriilor. În cel dintîi caz, nota de plată este achitată de toată lumea, chiar şi de cei bogaţi şi puternici. În al doilea caz, ea este achitată doar de bănci şi acţionari. Ambele soluţii sunt însă indezirabile pentru cei care profită de pe urma noilor metode economice de a jugula criza, din care motiv aceştia vor face totul spre a împiedica tratamentul. Iar politica va ceda presiunilor, procedînd ca şi pînă acum.

Numai că Spania, care pînă mai ieri a practicat o politică în zig-zag, s-a decis să accepte ajutorul Uniunii Europene pentru sectorul bancar, opunîndu-se însă cu stricteţe oricărei intervenţii – de felul celor practicate în Irlanda, Portugalia şi Grecia. Şi bine face refuzînd medicamentul, care nu i-a vindecat nici pe ceilalţi bolnavi, este de părere ziarul catalan EL PERIODICO.

Dacă totuşi şi Spania cade, se prăbuşeşte Europa iar primejdia ca economia mondială să alunece într-o recesiune lipsită de precedent sporeşte – este scenariul de groază schiţat de cotidianul olandez DE VOLKSKRANT.

Pentru ca acest scenariu să nu se împlinească, LE MONDE îmbrăţişează ideea unei uniuni bancare, susţinută deja de Comisia Europeană şi de Banca Centrală Europeană. O astfel de uniune bancară ar fi un prim pas spre o uniune bugetară, întrevede ziarul francez.

Or, ripostează de dincolo de Canalul Mînecii THE TIMES, ea presupune o egalizare între ţările cu finanţe precare şi cele cu finanţe solide. Întreg proiectul suferă de un deficit de democraţie, fiindcă noile instituţii europene sunt create peste capetele cetăţenilor, din care motiv britanicilor le-ar reveni dreptul şi datoria de a se opune proiectului.

Din neutra Elveţie, TAGES-ANZEIGER constată că, deşi toată lumea îmbrăţişează ideea că spre a ieşi din criză este nevoie de mai multă Europă şi nu de mai puţină, atunci cînd a sosit momentul să se aplice soluţiile unificării, guvernele naţionale se tem de pierderea suveranităţii.

În răstimp, criza a favorizat o slăbire a coeziunii interne a alianţei occidentale, bănuie LA STAMPA, făcînd aluzie la prezumtive aspiraţii hegemonice pe bătrînul continent, nutrite de Germania: Ani de-a rîndul, Washingotnul a considerat Germania ca fiind cel mai loial aliat al său iar procesul unificării europene a fost sprijinit de Statele Unite, spre a ancora puternic Germania în alianţa occidentală. Ceea ce nu au izbutit cele două conflicte – cel din Irak şi cel din Afganistan - să facă, riscă să reuşească azi criza datoriilor europene şi Germania. Aceasta nu este suficient de înţeleaptă spre a se angaja în realizarea marelui proiect, fiind suficient de încăpăţînată pentru a periclita fundamentele Alianţei. Washingtonul se întreabă din nou dacă hegemonia germană pe continent este compatibilă cu occidentul atlantic.

În ce ar consta însă presupusele ambiţii hegemoniale? Nu cumva este la mijloc mai degrabă o falsă interpretare a pledoariei făcute de Angela Merkel, citată şi în DIE WELT, în favoarea unei Europe a celor două viteze, cum de altfel ea şi există în diverse sectoare. Şefa guvernului de la Berlin, menţionează cotidianul citat, este dispusă să încredinţeze Europei mai multe competenţe, dar nu este dispusă să bată pasul pe loc doar fiindcă unul sau altul din membrii grupului nu pot ţine ritmul.